Miercuri,
04.12.2024
Innorat
Acum
1°C

Primăria Sibiu a scos la concurs postul de arhitect șef al orașului

Primăria Sibiu a scos la concurs postul de arhitect șef al orașului

La cinci luni de la pensionarea Ioanei Urdea, cea care a condus urbanismul sibian în ultimii 15 ani, Primăria Sibiu a scos la concurs postul de arhitect șef. În paralel, la concurs este scos și postul de șef al Serviciului Urbanism.

Dosarele celor interesați pot fi depuse la sediul Primăriei începând de azi, 22 octombrie 2024, și până în ziua de 11 noiembrie. Pot participa la concurs persoanele care au „studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului”, se arată în anunțul dat publicității de către reprezentanții administrației locale, anunț care poate fi consultat aici. Este cerută o vechime de minim șapte ani în specialitatea studiilor. Dosarele de concurs pot fi depuse atât fizic, cât și transmise prin curier sau prin mail.

Candidații care vor să conducă Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Sibiu vor trebui să urmeze trei probe. Primele două sunt programate în aceeași zi de 26 noiembrie 2024: este vorba de proba suplimentară de calculator (în care sunt verificate cunoștințele de operare ale unui calculator și abilitățile de utilizare a pachetului MS Office la „nivel avansat”), urmată de proba scrisă.

După afișarea rezultatelor la proba scrisă, urmează proba interviului. Acesta va fi organizat în cel mult opt zile de la publicarea rezultatelor.

Bibliografia și tematica de concurs pornesc de la Constituția României sau legislația în ceea ce privește discriminarea și egalitatea de șanse ori codul administrativ, și includ legile specifice domeniului urbanistic. De la legea construcțiilor, la cea a cadastrului, de la regulamentul de recepție a construcțiilor, la autorizarea acestora. 

Misiune grea

Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism este una din cele mai deficitare departamente din Primăria Sibiu, din cauza lipsei de personal, care în ultimii ani a plecat în alte instituții publice din județ. Situația a dus la întârzieri mari în eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, Marius Jivan – cel care a preluat interimar conducerea Direcției – a avut alături alți nouă colegi pe cele 23 de posturi din organigramă, dintre care doar patru aveau studii în domeniu. Administrația a lansat noi concursuri pentru ocuparea a opt posturi, deblocate în urma negocierilor cu reprezentanții Guvernului.

De altfel, chiar în acest moment sunt în derulare procedurile de concurs și pentru ocuparea altor posturi din urbanismul sibian. Printre care este și cel de șef al Serviciului urbanism din cadrul Direcției, pentru care prima probă este programată pe 24 octombrie.

În acest context, arhitecții sibieni se arătau sceptici în ceea ce privește interesul pentru ocuparea funcției scoasă la concurs. Într-un articol publicat în vară de Turnul Sfatului, din 17 arhitecți întrebați de interesul pentru a participa la un astfel de concurs, niciunul nu și-a manifestat o astfel de dorință.

Citește și Am întrebat 17 arhitecți despre următorul arhitect șef al Sibiului. „Problema este că niciunul nu vrea”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Friki Riki

Acum 1 lună

"din 17 arhitecți întrebați ... niciunul nu și-a manifestat o astfel de dorință." Eu cred ca le e doar frica. Sigur domniii arhitecti nu stiu/au "abilitățile de utilizare a pachetului MS Office la „nivel avansat”" :)))
Raspunde

Protestatar silențios rezistent vegan

Acum 1 lună

Cota lui Găvozdea la pariuri e 1,14. E ca și câștigat.

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Stan Gheorghe, Licu, Berechet, Sandru, Veseli Racovita si Iohannis cunosc bine reteaua falsificatorilor de proiecte, avize/autorizatii ISC/ISU , expertize MLPAT false, etc.
Raspunde

Popa

Acum 1 lună

Ai uitat de popa... Virgil Popa candidatul PNL la camera deputatilor, cel ce a fost viceprimar pus de Ioha si care a umplut institutiile statului de rude si cu muuuulte afaceri imobiliare.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus