Comisarul șef de poliție Lucian Tarnu, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, și șeful Serviciului Rutier, comisar șef de poliție Maxim Bogdan, au susținut marți o conferință de presă în care au prezentat în detaliu modul în care au intervenit polițiștii în cazul urmăririi și prinderii șoferului drogat care duminică a lovit patru mașini.
Cei doi șefi din Poliție spun că totul s-a desfășurat conform procedurilor și că nimeni nu a folosit șoferii aflați în trafic drept ”scuturi umane”, așa cum s-a vehiculat pe rețelele sociale.
În primul rând, Lucian Tarnu a ținut să detalieze, pas cu pas, cum s-a desfășurat acțiunea. La ora 11:00 IPJ Sibiu a primit o informare de la colegii din județul Brașov despre faptul că un autovehicul furat din Făgăraș s-ar îndrepta către Sibiu, fără detalii cu privire la șofer sau la starea lui. În doar două minute polițiștii au stabilit o posibilă zonă unde mașina să fie oprită, undeva în apropiere de Hula Bradului.
Mașina respectivă a fost observată în trafic la ora 11:07 când polițiștii i-au făcut semn șoferului să oprească, însă acesta a accelerat și a fugit spre Sibiu. Atunci au fost anunțate și puse în alertă celelalte echipaje aflate pe traseu. Aproximativ doi kilometri mai sus, în zona sensului giratoriu de la Veștem, polițiștii au încercat să-l oprească folosind dispozitivul spike, adică un fel de bandă cu țepi care sparge caucicurile. Șoferul a reușit să-l ocolească și a început să gonească spre Sibiu, fiind urmărit de doi polițiști cu experiență, cu peste 25 de ani în meserie. Aceștia au ținut constant legătura cu colegii pe traseu și intenționat au evitat să fie agresivi tocmai pentru nu-l provoca pe șoferul fugar. De asemenea, date fiind condițiile, nu au putut executa focuri de armă în deplină siguranță pentru ceilalți participanți la trafic.
În zona sensului giratoriu de la intersecția cu drumul spre Cisnădie șoferul fugar a lovit o mașină aflată regulamentar în circulație. Între timp, văzând că se apropie de municipiul Sibiu, înainte de zona mall-ului alte două echipaje de Poliție s-au mobilizat. Pe de o parte, un echipaj a blocat circulația mașinilor spre Șelimbăr în giratoriu, astfel încât mașinile care fac stânga să nu iasă direct pe sensul de mers al șoferului urmărit. Între timp, alți doi polițiști au fugit prin zona centrală a drumului național, sărind peste parapet și încercând să pună în practică din nou dispozitivul cu țepi. Nu au avut timp, de la momentul observării șoferului în trafic și până la intrarea în Sibiu toată operațiunea fiind contracronometru.
După ce a depășit polițiștii, câteva sute de metri mai sus șoferul drogat a ajuns într-o zonă cu trafic intens, unde din cauza vitezei, a consumului de droguri și a lipsei experienței la volan – nu are permis de conducere - a lovit mașinile aflate în trafic. Comisarul Lucian Tarnu a declarat că niciun polițist nu a dat indicații șoferilor să stea ”drept scut” în fața vitezomanului, mașinile lovite aflându-se pur și simplu în trafic, într-o zonă aglomerată în orice moment al zilei. Mai mult decât atât, la vederea polițiștilor în misiune, șoferii au avut tendința de a încetini și de a vedea ce se întâmplă în jurul lor.
După ce a lovit trei mașini aflate în trafic și a avariat o a patra, mașina fugarului a devenit neutilizabilă, el coborând și luând-o la fugă spre Șelimbăr, peste un câmp. Polițiștii l-au prins imediat și l-au testat pe loc, fiind pozitiv la canabis. Testul a fost confirmat ulterior și de analizele de laborator.
Toate cele descrise mai sus au rezultat în urma unei anchete interne a IPJ Sibiu, inclusiv după discuții purtate cu polițiștii implicați și vizionarea imaginilor de pe body-cam-uri. Aceste imagini se află acum spre analiză la procurorul de caz, fiind deschis un dosar penal.
De partea cealaltă, Bogdan Maxim, a dat asigurări că polițiștii au acționat conform procedurilor în domeniu. ”Consecințele au fost minimizate prin modul în care s-a intervenit. Sunt regretabile consecințele, dar afirm cu toată responsabilitatea că au fost minimizate”, a spus Bogdan Maxim. Același șef al Poliției Rutiere a mai precizat că ”dacă autovehiculul ajungea în municipiul Sibiu consecințele ar fi putut fi mult mai grave”.
Cât privește acuzațiile din spațiul public din ultimele zile, conform cărora polițiștii ar fi folosit mașinile din trafic drept ”scuturi umane” pentru prinderea fugarului, Bogdan Maxim precizează că ”sub nicio formă și sub nicio împrejurare nu s-au utilizat autovehicule ca scut”. De altfel, Maxim spune că a discutat cu o parte dintre cei afectați și i-a asigurat de sprijinul complet al poliției pentru a se constitui părți vătămate sau pentru a primi despăgubiri din partea asiguratorilor. ”Le stăm la dispoziție cu tot ce putem” a încheiat Bogdan Maxim.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 4145
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Samantha
Acum 2 ore
Didulescu
Acum 2 ore
Constantin
Acum 2 ore
Claudia
Acum 2 ore
Radu