Miercuri,
04.12.2024
Innorat
Acum
2°C

Echipa PNL a adus județul Sibiu în topurile naționale la dezvoltare și nivel de trai

Echipa PNL a adus județul Sibiu în topurile naționale la dezvoltare și nivel de trai

Sibiul este printre județele României care au beneficiat și au valorificat pe deplin oportunitățile oferite de viziunea pro-dezvoltare a guvernelor conduse de PNL din 2020 încoace. Succesul Sibiului s-a bazat pe o axă de dezvoltare București-Sibiu, prin parteneriatul dintre liberalii de la guvernare, cei din Parlament și cei din conducerea județului și a comunităților locale sibiene.

După ani de stagnare și blocaje provocate de administrația PSD, județul Sibiu a ajuns în topurile naționale la nivel de trai, investiții străine și dinamica creșterii economice, având perspectiva de a se alinia la nivelul Europei Centrale și de Est. Aflați povestea neromanțată a reușitei acestei echipe.

Echipa și pașii decisivi ai schimbării în bine

Două femei competente și hotărâte, alături de o echipă liberală locală solidă, au fost la originea marilor schimbări care au avut loc în ultimii ani în județul Sibiu. La nivel central, Raluca Turcan, liderul PNL Sibiu, a susținut proiectele majore ale județului din pozițiile de vicepremier, ministru al Muncii și ministru al Culturii.

La nivel local, Daniela Cîmpean, președintele liberal al Consiliului Județean (CJ), împreună cu zecile de primari PNL, au implementat aceste proiecte, schimbând modelul de administrație moștenit de la conducerea socialistă anterioară. În 2016, administrația județeană precedentă alocase doar 16% din buget pentru investiții. Investițiile județului au primit de atunci mai multe fonduri, contribuind astfel la creșterea bugetului. Acesta a fost primul pas important de la subzistență la dezvoltare locală. Astăzi, dintr-un buget de aproape 2,2 ori mai mare față de cel din urmă cu opt ani, administrația liberală alocă 51,97% pentru dezvoltare, din care aproape 73% provin din fonduri europene.

Al doilea pas: Schimbarea modelului economic

În 2022, în guvernarea Ciucă, liberalii au realizat o schimbare la nivel național a modelului economic – de la un consum nesustenabil, bazat pe importuri și împrumuturi, la o creștere sănătoasă prin investiții masive din fonduri europene, guvernamentale și private. Această schimbare a avut un impact pozitiv asupra județului Sibiu.

Inima României și arterele deblocate ale dezvoltării

Deși economia județului crescuse în perioada 2017-2019, blocajele majore erau cauzate de lipsa unei conexiuni rapide cu restul țării și cu Occidentul. Arterele dezvoltării, necesare pentru a conecta economic Sibiul și regiunea Centru, erau blocate. Guvernele PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, făcuseră o "Fata Morgana" din proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești, esențial pentru Sibiu.

După preluarea guvernării, liberalii au reușit în 2020 să deblocheze acest proiect de mare infrastructură. Raluca Turcan, pe atunci vicepremier, și Lucian Bode, ministrul Transporturilor, au obținut în septembrie 2020 aprobarea Comisiei Europene pentru o investiție de 875,5 milioane de euro în construirea primei faze a autostrăzii Sibiu-Pitești. În decembrie 2022, guvernarea Ciucă a deschis primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, cei 13 kilometri dintre Sibiu și Boița, cu efecte benefice pentru locuitorii zonei și economia locală. De asemenea, în 2021, deschiderea ultimului lot al autostrăzii A10 Sebeș-Turda a permis circulația neîntreruptă între Sibiu și Cluj-Napoca, întărind astfel axa de dezvoltare a Transilvaniei.

Echipa PNL Sibiu a lucrat și la îmbunătățirea rețelei rutiere a județului, finanțând reabilitarea a nouă drumuri județene și cinci poduri. În 2023, a fost finalizată modernizarea drumului 106 B Șura Mică – Loamneș – Țapu, cu beneficii directe pentru peste 180.000 de locuitori. În ultimii opt ani, administrația liberală a modernizat sau are în curs de modernizare 650 de kilometri de drumuri județene, cu o valoare totală a proiectelor de aproape 725 milioane lei.

Aeroport internațional extins și tehnologii de top

Echipa liberală condusă de Raluca Turcan și-a propus deschiderea internațională a Sibiului și o exploatare mai bună a potențialului turistic prin extinderea Aeroportului Internațional Sibiu. În doar 13 luni de la emiterea autorizației de construire, lucrările de modernizare și extindere a terminalului de pasageri au fost finalizate, cea mai mare investiție a Consiliului Județean, în valoare de peste 64 milioane euro (85% fonduri europene). Terminalul extins are o suprafață de 3,5 ori mai mare, crescând de la 6.200 mp la 22.400 mp. Odată operaționalizat, va putea asigura un flux anual de 2,5 milioane de pasageri. În 2023, Aeroportul Internațional Sibiu a deservit 550.000 de pasageri.

Această investiție majoră face parte dintr-un pachet de 400 de milioane de euro destinat modernizării aeroporturilor regionale. Terenul a fost pregătit încă din pandemie, o perioadă foarte dificilă. În calitate de vicepremier, Raluca Turcan a coordonat schema de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale din Sibiu, Iași, Cluj-Napoca și Craiova, sprijin acordat pentru compensarea pierderilor cauzate de pandemia Covid-19.

Educația: Sibiul liberal este mereu cu un pas înainte

Sibiul a fost și este un port-drapel al reformelor și al măsurilor inovatoare în educație. Cele mai mari eforturi ale echipei liberale conduse de Raluca Turcan se leagă de educație. „Noi, liberalii, nu vedem educația ca pe o cheltuială bugetară, ci ca pe cea mai bună investiție publică pentru viitor!”, spune Raluca Turcan. Investițiile făcute în infrastructura școlară a județului Sibiu depășesc 160 de milioane de lei. Guvernul, împreună cu echipa locală, a modernizat școlile din 15 localități ale județului.

Anul 2024 marchează începutul unei noi etape pentru educația sibiană, cu investiții record prin utilizarea fondurilor europene. Sunt în desfășurare proiecte finanțate cu 100 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru construcția de școli, reabilitarea celor existente, achiziția de microbuze școlare, modernizarea școlilor cu echipamente digitale și alte dotări esențiale.

Anul școlar 2024-2025 a adus extinderea programului „Masa în școală”, inițiat de Raluca Turcan, care se aplică acum în peste 2.200 de școli, oferind o masă pentru elevi.

Campus profesional dual: conectarea educației la piața muncii

Raluca Turcan și echipa liberală de la Sibiu au abordat problema conectării educației la piața muncii prin proiectul Campusului profesional dual, în valoare de 25 de milioane de euro. Proiectul este realizat în parteneriat cu mediul universitar, autorități locale și companii private, oferind oportunități de angajare calificată pentru 250 de tineri.

Cel mai mare buget județean pentru cultură

Consiliul Județean Sibiu are cel mai mare buget pentru cultură comparativ cu alte județe. „Educația este drumul cel mai sigur spre un viitor prosper, iar cultura este calea cea mai rapidă de a descoperi esența unei națiuni,” afirmă Raluca Turcan. Investițiile în cultură contribuie și la dezvoltarea economică prin turism. De exemplu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a avut doar în prima zi a ediției din acest an, 100.000 de spectatori. FITS s-a bucurat și de sprijin financiar din partea ministerului Culturii. 

Raluca Turcan și Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra, candidat PNL Sibiu la Senat

90% din infrastructura medicală, reabilitată și modernizată

Echipa PNL Sibiu a pus un accent major pe sănătate, cu investiții de peste 280 milioane lei în modernizarea clădirilor medicale și dotarea acestora. În 2023, au fost modernizate secții ale Spitalului Județean și extins Ambulatoriul de Adulți din cadrul Spitalului de Psihiatrie. Tot în 2023, administrația liberală a obținut aproape 30 milioane de lei prin PNRR pentru combaterea infecțiilor nosocomiale.

În premieră națională, județul Sibiu a lansat o platformă digitalizată care oferă acces la datele medicale personale pentru toți locuitorii, inclusiv posibilitatea de programare online și vizualizarea istoricului medical.

CMF 11240002

Explicație foto principală: O echipă liberală unită la nivel central și județean - Daniela Cîmpean, Nicolae Ciucă și Raluca Turcan în Sibiu

Foto: PNL Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

9 comentarii

Aniela Poalenbrâu

Acum 1 lună

Felicitari echipei castigatoare pentru noul spital judetean si pentru dezvoltarea zborurilor de pe aeroportul sibian! Va votam tot neamul!
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Hotia este virtute nobila in PNL, nu jignire.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un român

Acum 1 lună

Fac orice, numai școli nu. Iar copiii din Sibiu merg la școală în schimburi, prin containere... ca muncitorii de la autostradă. Aș fi spus că să le fie rușine, de f***, dar știu că nu au rușine. De fapt, e puțin probabil să mai aibă suflet... Altfel nu făceau stadion în parc în loc de școală.

Raspunde

Ion

Acum 1 lună

Cat mai e pensia speciala a poznasului din slujba tarii Ciuca? Unde-i putem gasi teza de doctorat plagiata? PNL sau PSD nu tot aia e? Acum 4 ani ne spuneati ca scoateti PeeeSeeeDeee de la guvernare intre timp ati guvernat 3 ani impreuna iar acum cateva luni la europarlamentare ati candidat pe liste comune. Deci PNL sau PSD tot aia e.
Raspunde

Barosanu

Acum 1 lună

Sibienii au acum ocazia de a-și spăla rușinea de a-l fi dat țării pe inutilul K. Iohannis și de a fi votat în vară cu PNL, partidul falimentar și penibil care peste o lună va fi trimis de români la lada de gunoi a istoriei.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 4 săptămâni

Magnificul Grebla are grija ca iarba rea sa nu dispara.
Raspunde

Bratianu I.

Acum 4 săptămâni

ciuma galbena + ciuma rosie= LOVE, = iubire de ciolan= putere absoluta impreuna = guvernare linistita pentru capuse, pentru a suge sangele poporului divizat si anesteziat

Raspunde

Măciucă

Acum 3 săptămâni

Da, Sibiul e în top: de exemplu la atragerea de fonduri europene e pe la coada județelor. Cine e curios poate consulta datele de la Ministerul Fondurilor Europene: https://mfe.gov.ro/

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus