Vineri,
06.12.2024
Innorat
Acum
5°C

Candidații DREPT Sibiu: de la noul spital județean care să rămână la peste jumătate de miliard de euro, la cererile de executare silită a lui Iohannis și terenul de rugby din Valea Aurie

Candidații DREPT Sibiu: de la noul spital județean care să rămână la peste jumătate de miliard de euro, la cererile de executare silită a lui Iohannis și terenul de rugby din Valea Aurie

Candidații independenți reuniți sub sigla partidului DREPT spun că vor milita împotriva redimensionării proiectului noului spital județean promis la Sibiu. Iar liderul formațiunii de independenți spune că, de câte ori vine la Sibiu, mai depune la Fisc o cerere de executare silită a lui Klaus Iohannis.

Elena Lotrean și Marius Vulcan sunt cei doi candidați independenți pentru Senat și, respectiv, Camera Deputaților, care – pentru a beneficia de avantajele partidelor politice – s-au înscris în partidul DREPT (Dreptate și Respect în Europa Pentru Toți), sub sigla căruia candidează la alegerile parlamentare.

Elena Lotrean (foto centru), care provine din zona organizațiilor non-guvernamentale, spune că Educația este un domeniu care are prima nevoie de atenția și sprijinul autorităților. „Dacă ar crește cu 20 de puncte scorul la testele PISA (Program for International Student Assessment, Programul pentru evaluarea internațională a elevilor – n.r.) ar crește și PIB-ul României cu șase – șapte procente. Cred că nu putem insista suficient de mult pe cât de importantă este Educația, atât în școli, cât și pe tot parcursul vieții”, a declarat Elena Lotrean, în cadrul unei conferințe de presă organizată la prânzul zilei de joi.

Ea a susținut că interesul său politic urmărește și programele dedicate tinerilor. „Tinerii să își dorească să trăiască aici, să aibă o țară în care să își construiască un viitor și să se întoarcă aici. Un al treilea subiect pe care voi insista este antreprenoriatul: sunt 20 de ani de când sunt antreprenor în Educație și nu numai. Am trecut prin mai multe domenii și cred că avem nevoie de susținere pentru a ne putea crește afacerile, să avem angajați. Acestea sunt domeniile mari pe care doresc să le reprezint în Senatul României și să le susțin”, a adăugat Elena Lotrean.

Noul spital județean: „Se găsesc bani, statul român are”

Marius Vulcan (foto dreapta), cel care a devenit deputat în urma alegerii lui Dan Barna în Parlamentul European și care, mai apoi, a demisionat din USR, spune că are și proiecte concrete și face referire la proiectul noului spital județean Sibiu. „Autoritățile locale, fie județene, fie cele de reprezentare în Parlament nu reușesc nici măcar să îl pornească. Este inexplicabil că nu se găsească bani, cât timp în PNRR au fost alocați bani, dar nu și pentru Sibiu. Acum se încearcă a se dimensiona spitalul în funcție de un buget. O soluție total greșită, pentru că spitalul trebuie să fie dimensionat la nevoile cetățenilor. Bani sunt, dar autoritățile județene și reprezentanții nu s-au preocupat să găsească finanțare și acum redimensionează. Se găsesc bani. Statul român are. Problema este de redirecționat acești bani către județul Sibiu și niciun ales nu face acest lucru”, declară Marius Vulcan. El spune că, în eventualitatea alegerii sale în Camera Deputaților, va demara discuții cu majoritatea parlamentarilor pentru a susține alocarea de fonduri proiectului noului spital în bugetul de stat pe anul viitor.

Proiectul noului spital județean este un subiect abordat în special de partidele mici. Foto: Consiliul Județean Sibiu

Printre proiectele concrete pe care Vulcan le aduce în discuție în platforma sa electorală este și unul referitor la terenul de rugby din cartierul sibian Valea Aurie, care să fie pus gratuit la dispoziția cluburilor de profil. „Arată exact ca acum 25 de ani, când m-am oprit din a mai practica acest sport. Din inițiative private a mai fost adusă o nocturnă, dar gardul este același, ruina tribunei este la fel. Am discutat cu Elisabeta Lipă (președinta Agenției naționale de sport – n.r.), nici nu știa de acest teren. Este revoltător cum este administrat acest teren, dar faptul că nici proprietarul nu știe de acesta... La Sibiu există un club de rugby cu 60 de copii care se antrenează, cu chirie. Este cazul să le oferim o casă și un teren propriu. Nu pentru a fi neapărat sportivi de performanță, ci pentru a nu fi pacienți mai târziu”.

Marius Vulcan a mai criticat și paragina în care clădirea Tribunalului este lăsată de mai mulți ani. „Din ce știu, nu s-a refăcut expertiza care să stabilească gradul de degradare al clădirii. Mi se pare incredibil ca Justiția să nu poată face o expertiză. Bănuiala mea e că e rea-voință și nu prostie”.

Cereri de executare silită pentru Iohannis

Alături de cei doi candidați a venit la Sibiu și Vlad Gheorghe (foto stânga), liderul național al DREPT, care a amintit că a învățat între timp drumul până la sediul local al Agenției naționale de administrare fiscală (ANAF). „De fiecare dată când vin la Sibiu fac câte o cerere de executare silită domnului care are foarte multe case, dar care nu a avut grijă ca Justiția de la Sibiu să aibă o casă. Domnului care nu a avut grijă ca Sibiul să aibă un spital la standarde, deși are multe case la Sibiu. În vară, la ANAF am depus o cerere de executare silită împotriva lui Klaus Werner Iohannis pentru banii încasați pe cele două case care i-au fost date ilegal. Azi voi merge din nou, având în vedere deciziile din instanță, mai ales cu privire la imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu. Știm că e vorba de un prejudiciu de peste 260.000 de euro, bani încasați ilegal de familia Iohannis, pe care refuză să îi dea. Plus dobânzi și penalități, deci aș spune că suma e cel puțin dublă”, a declarat Vlad Gheorghe.

Care a spus că printre proiectele sale este inițiativa de confiscare a averilor nejustificate. „Eu vreau să duc în Parlament confiscarea averilor nejustificate, pornind chiar de la averea domnului Iohannis. Eu cred că trebuie să începem cu el, să luăm banii din averea nejustificată. De la ANAF am primit un răspuns la mai bine de o lună după cererea din mai, că a luat la cunoștință și face demersuri în acest sens. Lapidar, dar măcar avem o confirmare oficială, pe patru rânduri. Eu aș vrea mai multe detalii și să văd acțiuni în instanță”, a adăugat Vlad Gheorghe.

Sursa foto: Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Barosanu

Acum 3 săptămâni

Dom'ne, ei sunt candidați „independenți”. S-au înscris în partid doar „ca să beneficieze de avantaje”. Oportuniști până-n măduva oaselor (Vulcan s-a trezit deputat când s-a dus Barna la Bruxelles, dar a plecat din USR că n-a mai prins loc eligibil), dar vorbesc de „dreptate” și „respect”. Că doar nu-i doare gura.
Raspunde

Sibiu 2024

Acum 3 săptămâni

Draga Barosanu. Ce spui de colegii tai de partid: Cibu,Echert,Zgripcea,Ghise,Muresan,Orlatean? Sunt oportunisti sau nu?

Raspunde

Barosanu

Acum 3 săptămâni

Caută prin comentariile de la articolele despre USR să vezi ce spun despre „colegii mei”, dacă ești chiar curios.
Raspunde

Pol-Pot

Acum 3 săptămâni

"Am trecut prin mai multe domenii și cred că avem nevoie de susținere pentru a ne putea crește afacerile, să avem angajați. " spune doamna Lotrean "care provine din zona organizațiilor non-guvernamentale" și mai zice ca "sunt 20 de ani de când sunt antreprenor în Educație și nu numai." Am constatat ca pe langa "proectele culturale" și cele educationale muta banii din bugetele publice in cele private. Iar cand e vorba de proiecte pentru copii...

Raspunde

Emil

Acum 3 săptămâni

Licheaua constitutionala Stan Gheorghe are imunitate infractionala la apartamentele de lux insusite cu banii capturati de la populatie. https://www.g4media.ro/reporteris-judecatorul-constitutional-geani-stan-si-a-cumparat-apartament-de-lux-in-spania-impreuna-cu-sotia-judecatoare-stan-a-castigat-anul-trecut-peste-126-milioane-lei.html
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus