Duminică,
08.12.2024
Ceata
Acum
1°C

PNL și PSD Sibiu au avut duminică al doilea cel mai slab scor electoral de după 1990, la prezidențiale. Ciucă a fost puțin peste Radu Câmpeanu, iar Ciolacu, peste Dăncilă

PNL și PSD Sibiu au avut duminică al doilea cel mai slab scor electoral de după 1990, la prezidențiale. Ciucă a fost puțin peste Radu Câmpeanu, iar Ciolacu, peste Dăncilă

Candidatul liberal Nicolae Ciucă a obținut 10,73% în județul Sibiu și a obținut al doilea cel mai slab scor electoral înregistrat de PNL în ultimii 34 de ani. La fel se întâmplă și la PSD, acolo unde Marcel Ciolacu a depășit, în ultimii 30 de ani, doar scorul obținut de Viorica Dăncilă, din 2019.

Ciucă, puțin peste Radu Câmpeanu, atunci când Ion Iliescu reușea în Sibiu peste 83%

Ciucă este depășit cu doar 0,8% de către Radu Câmpeanu, cel care candida din partea liberalilor la alegerile prezidențiale din 1990. Alegerile de atunci erau câștigate încă din primul tur de Ion Iliescu. Acesta obținea la Sibiu 83,39%. Al treilea se clasa Ion Rațiu (6,69%).

Au urmat apoi candidații Emil Constantinescu (în două rânduri a participat la alegeri reprezentânt CDR, coaliție din care făcea parte și PNL), Theodor Stolojan, Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr din care făcea parte și PNL) și Klaus Iohannis. Niciodată, niciunul din acești candidați nu au obținut mai puțin decât Ciucă, în noiembrie 2024.

Duminică, în votul la nivelul județului Sibiu, Nicolae Ciucă s-a clasat pe locul 5, după Călin Georgescu (26,34%), Elena Lssconi (23,58%), Marcel Ciolacu (11,94%) și George Simion (11,65%). Candidatul independent Mircea Geoană s-a clasat aproape de liberal, având la finalul zilei 7,04%.

Iliescu, cel mai bun scor

La social-democrați, scorul de acum, din Sibiu, este optimist, după dezastrul înregistrat în 2019, atunci când a candidat Viorica Dăncilă.

Marcel Ciolacu a obținut acum 11,94% din voturi, cu 2,26% mai mult decât obținea în urmă cu 5 ani Viorica Dăncilă (9,68%).

Scoruri apropiate, însă peste aceste rezultate a avut Ion Iliescu în 1996 (15,89%) și în 2000 (17,54%).

Cel mai bun scor obținut vreodată de un candidat social-democrat a fost obținut în Sibiu tot de Ion Iliescu, în 1990 – 83,39% - atunci când a reprezentat FSN.

În afară de Iliescu, cel mai bun procent l-a avut în județ Adrian Năstase, în primul tur al alegerilor din 2004, atunci când a avut 30,69%.

Rezultatele votului de la alegerile prezidențiale în Sibiu, în turul 1

Alegeri 1990 Sibiu

Ion Iliescu – 83,39% (FSN)

Radu Câmpeanu – 9,93% (PNL)

Ion Rațiu – 6,69%

 

Alegeri 1992 Sibiu, turul 1

Ion Iliescu – 42,88% (FDSN)

Emil Constantinescu – 57,12% (CDR)

Gheorghe Funar – 5,38%

 

Alegeri 1996 , Sibiu, turul 1

Ion Iliescu – 15,89% (PDSR)

Emil Constantinescu – 41,19% (CDR)

Petre Roman – 27,12%

Gyorgy Frunda – 2,43%

Corneliu Vadim Tudor – 3,27%

 

Alegeri 2000 Sibiu turul 1

Ion Iliescu – 17,54% (PDSR)

Corneliu Vadim Tudor – 34,74%

Theodor Stolojan – 20,57% (PNL)

Mugur Isărescu – 12,58%

 

Alegeri 2004 Sibiu turul 1

Adrian Năstase – 30,69% (PSD+PUR)

Traian Băsescu – 49,99% (Alianța Dreptate și Adevăr)

Corneliu Vadim Tudor – 9,40%

 

Alegeri 2009 Sibiu turul 1

Traian Băsescu – 44,45%

Mircea Geoană – 21,5% (PSD)

Crin Antonescu – 22,31% (PNL)

Corneliu Vadim Tudor – 3,92%

 

Alegeri 2014 Turul 1 Sibiu

Victor Ponta – 19,37% (PSD)

Klaus Iohannis – 69,84% (PNL)

Călin Popescu Tăriceanu – 2,30%

 

Alegeri 2019 turul 1 Sibiu

Klaus Iohannis – 67,03% (PNL)

Viorica Dăncilă – 9,68% (PSD)

Dan Barna – 10,84%

Mircea Diaconu – 4,9%

 

Alegeri 2024 turul 1 Sibiu

Călin Georgescu - 26,34%

Elena Lssconi - 23,58%

Marcel Ciolacu - 11,94% (PSD)

George Simion 11,65%

Nicolae Ciucă - 10,73% (PNL)

Mircea Geoană - 7,04%

Sursa foto: Infogram / Turnul Sfatului

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Emil

Acum 1 săptămână

Covrigarul Marcel Ciolacu i-a demonstrat doamnei inginer Dancila ca nu-ti trebuie multa carte sa distrugi o tara cu partid cu tot.
Raspunde

Iorgovan

Acum 1 săptămână

asta se intampla cand ciuma galbena impreuna cu ciuma rosie si-au dat mana pentru a pradui tara si poporul sub atenta supraveghere a turistului inutil. Derapajul asta suveranist e cauzat direct de ei. Vedeti doar listele la parlamentare: Neagu, Turcan, Ariton, Sandru, etc. Aceleasi nume resapate cu aceleasi apucaturi pentru mentinerea sistemului. Acum ei cred ca cu o floare (Bolojan) se face primavara. NU, e nevoie de mai mult tovarasi, altfel abia o sa intrati in parlament si nici macar Lasconi nu e sigura la Cotroceni. Cenusa in cap, scuze si reconfigurare traseu tovarasi.
Raspunde

Q

Acum 1 săptămână

E nedrept să-l compari pe Ciucă cu Radu Câmpeanu. Câmpeanu în '90 se sacrifica pentru poporul român, care era îndobitocit ca nord coreenii de securiștii și părinții securicilor care l-au pus acum pe Ciucă să candideze. Ciucă e o pramatie securistă, un profitor, Câmpeanu se sacrifica el ca să învățăm noi democrația.
Raspunde

Emil

Acum 1 săptămână

Imediat dupa plagiat, gunoiul Ciuca trebuia degradat, deposedat de sireturi, curea si papion si aruncat pe tambal, nu spalat de bube in justitie prin metoda ,,coperta" pentru a fi inscaunat in varful mafiei statale romanesti.
Raspunde

Fratila Aurelian

Acum 1 săptămână

PNL a cules ce a semanat, inaugurare teren spital "o minciuna pe fata" l a adresa sibienilor in anul 2019. Apoi in pandemie s-a murit p ecapete la Sibiu. Oamenii nu o sa uite usor d-na Turcan si d-na Campean. sa tai panglica la un teren viran cum ca acolo va fi spital e din filmele cu prosti. Suntem in Sibiu nu Caracal!
Raspunde

Mishu

Acum 1 săptămână

Nu conteaza.FGDR ul merge inainte
Raspunde

Mda

Acum 1 săptămână

Turcan și Câmpean trebuie să dispară din PNL Sibiu , și atunci poate vor mai fi votați.
Raspunde

Emil

Acum 1 săptămână

Mai degraba dispare Sibiul de pe harta lumii decat spagarii moldoveni.
Raspunde

Nu confundați marfa cu ambalajul

Acum 1 săptămână

Nu-l confundați pe Covrig cu toată mișcarea social democrată.
Raspunde

Sibian

Acum 1 săptămână

Gresit! Cred ca Dancila a avut mai multe voturi in turul 1, procentul pe care l-ati trecut e din turul 2.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus