În luna aprilie, la Sibiu vor ajunge primele autobuze care vor circula între Sibiu și localitățile din jurul municipului, anunță reprezentanții autorităților locale.
Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu s-au reunit marți, 3 decembrie, la sediul Primăriei Sibiu, alegând o nouă conducere și actualizând componența sa după ce în două localități aufost aleși noi primari.
Astfel, a fost actualizat statutul Asociației prin înlocuirea primarilor din localitățile Cisnădie și Cristian cu noii primari aleși - Mircea Orlățan, respectiv Claudiu Pâșu. De asemenea, a fost ales președintele ADI Transport Metropolitan Sibiu pentru următorii 4 ani în persoana primarului Astrid Fodor, iar noul Consiliu Director va fi format din următorii primari: Astrid Fodor (mun. Sibiu), Marius Grecu (comuna Șelimbăr), Valentin Ivan (comuna Sadu), Ionuț Maier (comuna Șura Mare) și Valentin Ristea (comuna Șura Mică). Aceștia au discutat despre livrarea primelor autobuze.
„Reamintim că această Asociație are ca scop extinderea transportului public între cele 12 localități componente, Primăria Sibiu accesând în acest sens fonduri europene. Astfel, contractul pentru achiziția a 6 autobuze electrice de 10 metri a fost deja semnat de Primăria Sibiu, acestea urmând să fie livrate în luna aprilie anul viitor. Pentru alte 30 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri, procedura de achiziție este în curs, fiind întârziată de o contestație depusă de către unul dintre cei șase ofertanți. De asemenea, Primăria Sibiu va depune un proiect în cadrul Programului Regiunea Centru pentru achiziția a încă cel puțin 10 autobuze electrice de 18 metri care vor deservi municipiul Sibiu”, transmite în acest context municiplitatea sibiană.
Amintim că în luna septembrie, din banii alocați prin PNRR, autoritățile locale au semnat actele de achiziție a primelor șase mijloace de transport pentru zona metropolitană din jurul Sibiului. 14,34 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea contractului semnat între Primăria Sibiu și BMC Truck&Bus SRL din Ciorogârla, reprezentanți ai producătorului turc cu același nume.
Conform datelor de pe site-ul de prezentare al celor de la BMC, modelul Neocity cu o lungime de zece metri, are 62 de locuri pe scaune și alte 26 – în picioare. Autobuzele electrice urmează a avea autonomia reală testată: cea declarativă, pe baza analizelor teoretice, este de 350 de km, iar autoritățile locale au solicitat ca cea reală, testată, să fie de minim 200 de km.
În ceea ce privește contractul celor 30 de autobuze electrice destinate zonei metropolitane Sibiu, la sfârșitul lunii septembrie acesta a fost contestat. Contestația a fost depusă de turcii de la BMC Truck&Bus SA, oferta cărora a fost descalificată pe motiv că media cifrei de afaceri pe ultimii trei ani nu depășește 80 de milioane de lei. Primăria a calculat media pe anii 2020, 2021 și 2022, pe când cei de la BMC arată că media calculată de ei este aferentă anilor 2021, 2022 și 2023.
La începutul lunii octombrie judecătorii CNSC au respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului de livrare a 30 de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare aferente.
Contractul de livrare a celor 30 de autobuze electrice este finanțat prin PNRR, program al cărui termen limită de implementare este vara anului 2026. În urma licitației derulată de Primăria Sibiu în numele celorlalte localități care vor fi conectate prin transportul metropolitan, cea mai bună ofertă acceptabilă a fost declarată cea depusă de Karsan Otomotiv. Aceștia din urmă au mai câștigat, în 2018, livrarea a 17 autobuze municipiului Sibiu.
Contractul pentru cele 30 de noi autobuze electrice cu o lungime de 12 metri are termen de emitere a ordinului de începere două luni de la semnare. Iar după emiterea ordinului, termenul de livrare a mijloacelor de transport este de 12 luni.
Sursa foto principală: Tasiyanlar
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: adi transport metropolitan sib , autobuze electrice in sibiu , transport metropolitan sibiu
Vizualizari: 5534
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
FLOD
Acum 1 oră
FLOD
Acum 1 oră
Velicea
Acum 1 oră
FLOD
Acum 2 ore
Y