Din banii alocați prin PNRR, autoritățile locale au semnat actele de achiziție a primelor șase mijloace de transport pentru zona metropolitană din jurul Sibiului. Livrarea autobuzelor are un termen maxim de zece luni.
14,34 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea contractului semnat între Primăria Sibiu și BMC Truck&Bus SRL din Ciorogârla, reprezentanți ai producătorului turc cu același nume. Documentul a fost semnat în cursul zilei de marți, 17 septembrie 2024, și are drept obiect livrarea a șase autobuze electrice, cu o lungime de zece metri, a șase stații de încărcare lentă și a altor două stații de încărcare rapidă.
Contractul a fost atribuit în urma unei a doua proceduri publice, după ce licitația lansată anul trecut a fost anulată. La această a doua procedură pentru care anunțul a fost publicat în luna aprilie a acestui an au fost depuse două oferte, pe lângă cei de la BMC înscriindu-se și o asociere formată tot din producători turci (Otokar Europe Filiala București - Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi A.S.).
Conform condițiilor din caietul de sarcini, Primăria Sibiu (instituția care a derulat licitația) are două luni la dispoziție pentru a semna ordinului de începere a contractului. După ce acesta este emis, cei de la BMC au termen de zece luni pentru livrarea celor șase autobuze și a stațiilor de încărcare. În fine, în aceleași condiții contractuale se mai arată că „recepția produselor se va face în termen de maxim două luni de la data livrării de către furnizor a tuturor produselor (autobuze și stații de încărcare)”.
Detalii tehnice
Conform datelor de pe site-ul de prezentare al celor de la BMC, modelul Neocity cu o lungime de zece metri, are 62 de locuri pe scaune și alte 26 – în picioare.

Autobuzele electrice urmează a avea autonomia reală testată: cea declarativă, pe baza analizelor teoretice, este de 350 de km, iar autoritățile locale solicită ca cea reală, testată, să fie de minim 200 de km. „Atât la recepția autobuzelor cât și la sfârșitul perioadei de garanție, autoritatea contractantă va verifica autonomia reală a autobuzelor livrate, care trebuie să fie de minim 200 km în condiții de exploatare extreme (-25 +45 grade Celsius) în Municipiul Sibiu și zona limitrofă”.
După cum au arătat reprezentanții Primăriei, stații de încărcare rapidă urmează să fie amplasate nu doar în Sibiu, ci și în localitățile-partenere din cadrul Transportului metropolitan. „La acest moment, sunt în analiză locațiile exacte ale acestora, raportat la posibilitățile de alimentare cu energie electrică, și la amplasarea exactă a stațiilor de întoarcere (unde vor fi amplasate și aceste stații cu pantograf)”.
300.000 de km sau patru ani trebuie să fie garanția oferită pentru funcționarea fără reparații generale a autobuzelor electrice, al căror motoare trebuie să aibă o garanție de minim opt ani.
Urmează alte 30
În paralel cu licitația pentru autobuzele de zece metri, Primăria Sibiu este aproape și de finalizarea achiziției altor 30 de autobuze, tot electrice, dar cu o lungime de 12 metri. Peste 96 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea estimată a contractului pentru care au fost depuse șase oferte. Evaluarea tehnică și financiară a ofertelor depuse în cadrul acestei licitații a fost finalizată pe 13 septembrie 2024, în prezent procedura fiind în stadiul deliberării (de reamintit că și această licitație a fost reluată, cea lansată anul trecut fiind anulată în primăvara aceasta).
Și în cadrul acestei licitații sunt prevăzute amplasarea de stații de încărcare lentă și, respectiv, rapidă.
Citește și Șase oferte: sibienii vor călători metropolitan cu autobuze din Turcia, din România sau din China
Cele 36 de mijloace de transport electrice ar urma concesionate Tursib, societatea care va asigura transportul metropolitan în zona Sibiului. La acest sistem de transport public pe care autoritățile îl promit cetățenilor de mai bine de zece ani au aderat, pe lângă municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Șelimbăr, Cristian, Șura Mică, Roșia, Șura Mare, Sadu, Poplaca, Slimnic și Rășinari.
Sursa foto principală: Tasiyanlar
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: primele autobuze transportul m , transport metropolitan sibiu , licitatie , autobuze electrice , Zona Metropolitană Sibiu
Vizualizari: 9897


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adi
Acum 4 ore
X
Acum 6 ore
Toto
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Ina