Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică
Actualizare ora 15.24
Instanța Judecătoriei Ploiești a dispus luarea faţă de Potra Horațiu a măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 decembrie 2024, până la data de 7 februarie 2025 inclusiv, se arată în decizia publicată pe portaljust.ro
Cei doi inculpați - Horațiu Potra și Andrei Florin Lup - au depus deja apel împotriva hotărârii de astăzi.
Acesta are obligația se prezinte la IJP Sibiu – S.I.C. – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat și nu are voie să părăsească județul Sibiu decât cu încuviințarea organelor judiciare. De asemenea, nu are voie să deţină, să folosească şi să poarte arme și să comunice lunar „informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.”
Dacă Potra nu încalcă aceste obligații, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
„În baza art. 215 alin. (1) C.proc.pen., pe timpul cât se află sub măsura controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IJP Sibiu – S.I.C. – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; - să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; În baza art. 215 alin. (3) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”.
Știre inițială. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova.
Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă.
Procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost inculpat Horaţiu Potra.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de Potra, dar şi în alte spaţii "în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni".
"În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 de lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora", se arată în comunicat.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că Potra nu a făcut declaraţii în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Conform aceloraşi surse, în urma percheziţiilor au fost ridicate sume în valoare totală de circa două milioane de euro.
foto captura video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: obligatii control judiciar hor , judecatorie ploiesti Potra , potra control judiciar , Horaţiu Potra
Vizualizari: 2209
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi Gliga
Acum 7 ore
Calitate nu cantitate
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Nemo
Acum 8 ore
Ion Iliescu