Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță vineri reținerea unui tânăr în vârstă de 17 ani, principalul suspect a unei serii de spargeri din mașini, petrecută recent.
Polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu au reținut joi, 19 decembrie, un sibian în vârstă de 17 ani, cercetat penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, respectiv tentative la infracțiunea de furt calificat.
”Din cercetările efectuate a rezultat că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, cu sprijinul altor doi minori, tânărul ar fi spart geamurile portierelor a 15 autoturisme, destinate transportului de persoane în regim taxi sau ride-sharing, parcate în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr”, explică oficialii Poliției.
Din șase autoturisme ar fi fost sustrase telefoane, tablete și diverse sume de bani, prejudiciul total fiind de 10.600 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , politia , spargere , masina
Vizualizari: 1765
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Gigi
Acum 31 minute
Jeg de sas
Acum 33 minute
Gelu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Kokos