Vineri,
24.01.2025
Ploi Scurte
Acum
5°C

Premieră la BAC 2025: În ianuarie și februarie elevii susțin primele probe și competențele și merg la cursuri în aceeași zi. Director Ghibu: „La noi va fi foarte dificil”

Premieră la BAC 2025: În ianuarie și februarie elevii susțin primele probe și competențele și merg la cursuri în aceeași zi. Director Ghibu: „La noi va fi foarte dificil”

Primele probe ale examenului de Bacalaureat din acest an se vor susține în mai puțin de trei săptămâni, pe 27 ianuarie. În premieră, anul acesta, elevii din anii terminali vor trebui să-și susțină primele probe ale acestui examen național, dar și să meargă la orele de curs. Până săptămâna viitoare, liceele și colegiile din Sibiu vor trebui să găsească soluții pentru a organiza acest examen în așa fel încât să corespundă noilor cerințe ale Ministerului Educației.

În județul Sibiu, s-au înscris 2.185 de elevi pentru a susține probele din ianuarie și februarie, dintre care 2.104 sunt elevi la zi, iar restul la seral sau la frecvență redusă, potrivit datelor primite de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Aceștia spun că, din ultimele precizări făcute de Ministerul Educației, anul acesta, elevii de liceu din anii terminali vor trebui să-și susțină primele probe ale examenului de Bacalaureat fără a lipsi de la cursuri.

„În ultimele informări primite de la Ministerul Educației, se menționează faptul că elevii care susțin primele probe ale Bacalaureatului trebuie să participe și la orele de curs. Fiecare unitate de învățământ urmează să stabilească modalitatea de desfășurare a acestor probe”, a declarat pentru Turnul Sfatului Constantin Dincă, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu.

Potrivit acestuia, săptămâna viitoare, Comisia Județeană de Bacalaureat va centraliza propunerile trimise de reprezentanții unităților de învățământ.

În nota trimisă de Ministerul Educației sunt prezentate două situații în care școlile pot organiza acest examen și vi le prezentăm mai jos:

„1. Pentru organizarea procesului de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - Proba A, a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă Proba B, respectiv a competențelor digitale - Proba D:

  • probele se vor susține începând cu ora 13.00, după finalizarea programului şcolar pentru elevii claselor a XII-a;
  • în situația în care, programul şcolar al elevilor de clasa a XIl-a/ a XIIl-a este planificat după- amiază, procesul de evaluare a competențelor pentru probele A, B şi D se organizează anterior programului şcolar, începând cu ora 9.00. 

2. Pentru organizarea procesului de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulație internațională - Proba C:

  • proba de înțelegere a unui text audiat, urmată de proba scrisă, se susține în data de 3.02.2025. începând cu ora 8.30. Programul şcolar se va derula începând cu ora 10.30. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în două schimburi, programul şcolar al claselor care funcționează după-amiază se va decala în mod corespunzător”.
  • proba orală se va desfăşura în perioada 4 - 5.02.2025, începând cu ora 13.00, după finalizarea programului şcolar al claselor a XII-a. În sítuația în care, programul scolar al elevilor de clasa a XIl-a/ a XIII-a este planificat după-amiază, procesul de evaluare a competențelor pentru proba orală din cadrul probei C se organizează anterior programului şcolar, începând cu ora 9.00”, se arată în nota transmisă de minister. 

La Pedagogic se va elibera un corp de clădire

În acest context, reporterul Turnul Sfatului a contactat câțiva directori de licee din Sibiu pentru a vedea cum vor proceda.

„Încă așteptăm precizări de la Ministerul Educației cu privire la organizarea acestui examen. Cel mai probabil, noi vom elibera un corp de clădire în perioada organizării examenului de Bacalaureat, mutând clasele de primar. Ministrul Educației a declarat public că precizările vor veni în perioada imediat următoare. Sunt șanse ca, la începutul săptămânii viitoare, să știm exact ce avem de făcut”, a declarat Mihaela Filip, directorul Colegiului Pedagogic din Sibiu.

La „Independența” se va decide între cele două soluții

La Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu se vor găsi soluții pentru ca elevii din anii terminali să-și poată susține probele și, apoi, să respecte indicația ministerului de a se prezenta și la cursuri.

„Având în vedere ultimele precizări pe care le-am primit chiar astăzi de la Ministerul Educației, semnate de președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat, elevii de clasa a XII-a și a XIII-a trebuie să-și susțină probele fără a lipsi de la cursuri. În acest context, pentru proba orală la limba română și la limba maternă, precum și pentru competențele digitale, avem două variante. Fie elevii vor susține probele de la ora 13:00, după ce termină orele de curs, fie începând cu ora 9:00, iar după susținerea examenelor se vor duce la ore. Săptămâna viitoare voi întruni consiliul de administrație pentru a decide care dintre variante este viabilă și mai puțin obositoare sau bulversantă pentru elevi”, a explicat prof. Mirela Elena Hanea, directorul unității de învățământ.

Potrivit acesteia, cel mai greu de organizat este proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, probă ce va trebui susținută și în scris. Acest lucru face ca elevii să stea în examen și până la trei ore.

„Cel mai probabil, această probă va fi susținută începând cu ora 8:30, iar elevii se vor întoarce la cursuri după susținerea ei”, a adăugat directorul.

La Liceul Tehnologic „Independența”, ceilalți elevi nu vor avea de suferit și vor veni la școală la fel ca în oricare altă zi.

La „Energetic” se va lua o decizie săptămâna viitoare

Prof. Sorin Volosciuc, directorul Colegiului Tehnic Energetic din Sibiu, spune că abia astăzi a primit nota de la minister și că luni sau marți se va întruni consiliul de administrație pentru a se găsi o soluție de organizare a probelor în condițiile cerute.

„Vom discuta cu toții, inclusiv cu părinții din consiliul de administrație, și vom găsi o soluție de organizare a acestor probe astfel încât elevii să poată merge și la ore. Nu știu deocamdată cum va fi, poate o să gândim ore mai scurte, dar vom face în așa fel încât indicațiile primite să fie respectate. Nu va fi ușor, pentru că noi, după-amiaza, avem foarte mulți elevi navetiști, dar vom face în așa fel încât să fie bine”, a declarat directorul.

Acesta a precizat că, indiferent de felul în care vor fi organizate probele, elevii din clasele mai mici nu vor avea de suferit.

La Ghibu va fi foarte greu, pentru că e în reabilitare

În momentul de față, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” se află în renovare, iar unul dintre corpurile liceului este indisponibil, ceea ce face ca noile norme de organizare a probelor să creeze dificultăți.

„Soluții vom încerca să găsim săptămâna viitoare, pentru că doar astăzi am primit nota de la minister, dar la noi va fi foarte dificil. Suntem în renovare și putem folosi doar un singur corp al școlii, iar învățăm în două schimburi. Vom lua o decizie săptămâna viitoare prin consiliul de administrație și vom vorbi și cu cei de la ISJ să ne sprijine cu soluții. Este foarte complicat, dar asta este situația și va trebui să ne conformăm”, a declarat prof. dr. Maria Batâr, directorul liceului.

Calendarul examenului național de bacalaureat – sesiunea iunie 2025

Evaluarea competențelor

27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D

30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, Dpentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate

Probe scrise

10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a)

11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)

13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)

16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b)

Afișarea rezultatelor și contestațiile

20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise și depunerea contestațiilor

23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale

Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 săptămână

Mai usor de manarit examenul.
Raspunde

Profu

Acum 1 săptămână

Mai usor cu premierele! Si in 2016 s-au dat competentele in februarie...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus