Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu anunță că mai are de recuperat o jumătate din imobilul din care fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, încă președinte al României, a încasat chirii de câteva sute de mii de euro, deși nu ar fi avut dreptul. Abia după ce și cealaltă jumătate va fi înscrisă în Cartea Funciară cu statul român drept proprietar, Fiscul va demara procedurile de recuperare de la familia Iohannis a ceea ce în limbaj de specialitate poartă denumirea de „fructe neculese”.
După ce în presa centrală a fost intens mediatizat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a motivat hotărârea dată în septembrie 2024 - prin care a fost pierdută definitiv și ultima șansă a familiei Iohannis de a mai recupera imobilul din centrul istoric al Sibiului - reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu au emis un comunicat în care descriu demersurile făcute până acum pe acest subiect.
„Anul 2024 a fost decisiv în privinţa obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la vocaţia succesorală indubitabilă a Statului Român de a culege moştenirea vacantă după proprietarii defuncţi Ghenea Eliseu şi Ghenea (n.Baştea) Maria (proprietarii inițiali în toată această istorie ai imobilului din Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29 – n.r.)”, se arată în comunicatul remis de AJFP Sibiu, în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Precizarea reprezentanților Fiscului sibian are legătură cu procesul câștigat de ei la ÎCCJ, proces care a spulberat orice urmă de dubiu în ceea ce privește dreptul familiei Iohannis și al Rodicăi Baștea, asociata acestora, asupra imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu.
Istoria, pe scurt
Pentru reamintire, împreună cu familia Iohannis, Rodica Baștea a beneficiat de averea soților Maria și Eliseu Ghenea (decedați în 1962 și, respectiv, 1969) în baza unui certificat de moștenitor emis de notarul public Radu Bucșă în anul 1999. În chiar ziua în care a fost emis acest certificat de moștenitor, Rodica Baștea și soțul său și-au vândut partea lor soților Iohannis, pentru suma de 50 de milioane de lei vechi.
Certificatul de moștenitor a fost anulat de Tribunalul Brașov în 2005, ceea ce a dus la situația în care, zece ani mai târziu, familia Iohannis a pierdut și imobilul din centrul Sibiului. În 2016, Rodica Baștea a deschis un nou proces la Tribunalul Sibiu. Prin acesta, ea a cerut judecătorilor să admită recuperarea unei părți mai mici din averea soților Ghenea, parte la care și ea, dar și soția și soacra lui Iohannis, ar fi avut dreptul ca urmare a legăturilor de rudenie cu moștenitorii soților Ghenea.
Strămutat la Hunedoara, procesul s-a încheiat în defavoarea Rodicăi Baștea: deoarece moștenitorii soților Ghenea nu și-au exercitat la timp drepturile succesorale s-au pierdut toate drepturile de a mai beneficia chiar și de o parte din casele soților Ghenea. Decizia de la Hunedoara a fost menținută și de Curtea de Apel Alba-Iulia, dar și de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesul al cărei motivare a fost publicată vineri, 17 ianuarie 2025.
O schemă a ”circuitului averii” soților Maria și Eliseu Ghenea realizată de Turnul Sfatului pe baza informațiilor din dosare
În atare condiții, întreaga avere a soților Ghenea a rămas a fi moștenită de Paraschiva Micu (sora lui Eliseu Ghenea), care a decedat în 1975. Cum nu a avut urmași, toată averea Paraschivei Micu trece, conform legii, în proprietatea statului român.
Doar jumătate din imobil a fost recuperat
În termeni juridici, reprezentanții Fiscului sibian arată că, după procesul încheiat definitiv la Înalta Curte în toamna anului trecut, au început și demersurile de trecere pe numele statului român a imobilului pe care – vreme de 16 ani – familia Iohannis l-a închiriat Băncii Raiffeisen. Deocamdată, însă, a fost înscrisă pe numele statului doar o jumătate din imobil.
„În urma obţinerii Certificatului de grefă aferent acestei hotărâri şi a legalizării de către Tribunalul Hunedoara a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul 939/85/2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a solicitat notarului public competent deschiderea dosarelor succesorale privind pe defuncţii Ghenea Eliseu, Ghenea (n.Baştea) Maria şi Micu Paraschiva (sora defunctului Ghenea Eliseu). În urma acestei solicitări notarul public a procedat la deschiderea dosarelor succesorale. Referitor la imobilul situat în Sibiu, str. N. Bălcescu, nr.29, s-a solicitat suplimentarea certificatului de moştenitor a Statului Român pentru cota de 1/2 înscrisă în Cartea funciară pe numele defuncţilor Ghenea Eliseu şi Maria şi înscrierea Statului Român în calitate de proprietar”, descriu, în termeni de specialitate, reprezentanții AJFP Sibiu.
Imobilul aflat vremelnic în administrarea soților Iohannis a fost închiriat băncii Raiffeisen. După ce imobilul a fost pierdut de cei doi soți, a rămas gol până în ziua de azi. Sursa foto: Turnul Sfatului.
Cealaltă jumătate din imobil este înscrisă, în continuare, pe numele Rodicăi Baștea, în baza unui certificat de moștenitor emis în 2012. Reprezentanții Fiscului nu dau detalii despre cine a emis acest certificat și cum a fost acesta folosit pentru a întabula jumătatea de imobil. Dar ceea ce arată reprezentanții Fiscului este că au deschis proces pentru anularea acestuia, proces care a așteptat după decizia definitivă a ÎCCJ și al cărui prim termen de judecată a fost fixat peste câteva zile.
„Pentru cota de 1/2 din imobilul mai sus amintit, înscrisă în Cartea funciară pe numele Baştea Rodica în baza Certificatului de moştenitor nr. 7/06.02.2012, care în prezent nu a fost anulat de nicio instanţă de judecată, depinzând de soluţia definitivă pronunţată în dosarul 939/85/2016, a fost formulată acţiune la Tribunalul Sibiu (dosarul 1766/85/2024) având ca obiect anularea acestui certificat. Instanţa a acordat primul termen de judecată la data de 5 februarie 2025”, transmit reprezentanții Fiscului.
Iohannis: fonduri insuficiente pentru a returna chiria
Cum toate variantele de a mai recupera o parte din averea soților Ghenea au fost anulate în procesele care s-au întins pe parcursul a zeci de ani, noul proces deschis de Fisc pentru anularea certificatului de moștenitor al Rodicăi Baștea pare o formalitate.
Iar reprezentanții AJFP Sibiu arată că abia după finalizarea acestei acțiuni și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele statului român vor putea fi calculate sumele pe care Klaus Iohannis și soția sa vor trebui să le plătească bugetului de stat. Este vorba de banii pe care cei doi soți i-au încasat din închirierea imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, suma totală a acestor chirii fiind de 226.000 de euro, conform cifrelor vehiculate de presa centrală, care citează surse din cadrul Fiscului.
Președintele României nu are, însă, în conturi, bani suficienți pentru a rambursa o astfel de sumă. În singurul cont curent declarat, Iohannis avea conform declarației depusă în mai 2024, 190.000 de lei (aproximativ 38.000 de euro). Ca președinte, Iohannis a primit o indemnizație de aproape 187.000 de lei pe an, în timp ce soția sa a câștigat la catedra Colegului național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu aproximativ 50.000 de lei pe an. Din chirii, cei doi soți încasează anual alți 80.000 de lei.
Împreună, cei doi mai dețin în Sibiu trei apartamente și trei case de locuit, conform aceleiași declarații de avere.
Sursa foto principală: Silvana Armat / Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: recuperare chirii iohannis , chirii iohannis , fisc sibiu , Finanțe Sibiu , casa Iohannis , Cartea Funciară
Vizualizari: 6517
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Gazetarul amator
Acum 1 oră
Bamboozero Duttu
Acum 1 oră
Vasile Vasile
Acum 2 ore
Marko