Marţi,
25.03.2025
Innorat
Acum
11°C

Asociata lui Iohannis pierde și ultima șansă de a recupera apartamentul care a produs chirii de 320.000 de euro: „mecena” familiei președintelui nu-și preluase moștenirea

Asociata lui Iohannis pierde și ultima șansă de a recupera apartamentul care a produs chirii de 320.000 de euro: „mecena” familiei președintelui nu-și preluase moștenirea

După opt ani de procese, Rodica Baștea – asociata familiei Iohannis în chestiunea apartamentului din centrul Sibiului de pe urma cărora fostul primar a încasat chirii calculate la 320.000 de euro – a pierdut definitiv și irevocabil ultimul proces prin care mai spera la recuperarea moștenirii lucrative. La fel ca și la Tribunalul Hunedoara, la fel ca și la Curtea de Apel Alba Iulia și la Înalta Curte de Casație și Justiției a României judecătorii au considerat că solicitările asociatei familiei Iohannis sunt neîntemeiate. Iohannis ar trebui să returneze banii din chirii statului pe care l-a condus în ultimii zece ani.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă”, este minuta dată publicității de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cursul zilei de ieri, 24 septembrie.

Este vorba de finalul unui proces deschis în 2016, la Tribunalul Sibiu, de către Rodica Baștea – asociată a familiei Iohannis în povestea imobilului aflat la parterul unei case de pe strada Nicolae Bălcescu și unei părți dintr-un imobil de pe str. Gen. Magheru din Sibiu. Procesul a fost deschis cu un an înainte ca familiei Iohannis să îi fie anulat certificatul de moștenitor pe baza cărora au intrat în posesia părților din imobile și reprezintă ultima șansă prin care familia actualului președinte al României ar mai fi putut recupera o parte mai mică din acestea.

Procesul a fost strămutat la Hunedoara, unde s-a încheiat în aprilie 2022, cererea Rodicăi Baștea - de a-i fi recunoscută ei și, implicit, soției președintelui, dreptul la moștenirea succesorală – fiind respinsă. În iunie 2023, și Curtea de Apel Alba Iulia respinge, ca nefondat, apelul inițiat de Baștea împotriva hotărârii de la Hunedoara. În fine, în cursul zilei de ieri, și recursul promovat de asociata familiei Iohannis la Înalta Curte este respins. De această dată, fără cale de atac.

Dacă nu merge cu testamentul, măcar cu succesiunea

Turnul Sfatului a urmărit de-a lungul timpului complicatele ițe ale procesului prin care, nu doar că familia Iohannis ar fi recuperat apartamentul de la parterul de pe Nicolae Bălcescu, dar ar fi și scăpat de returnarea chiriilor calculate de Rise Project la 320.000 de euro, chirii încasate de la Raiffeisen Bank. Chirii care ar trebui returnate Statului Român, cel în proprietatea căruia ar fi trebuit să rămână imobilului în discuție.

Citește și Ultimele două procese pentru moștenirea familiei Iohannis se judecă la Sibiu

Cea care a deschis procesul pentru recuperarea averii familiei Iohannis locuiește în Florida, Statele Unite ale Americii. Se numește Rodica Baștea și este soția celui care a fost Ioan Baștea (a decedat în 2010) și care este ”punctul de legătură” cu familia președintelui României, Klaus Iohannis, în toată povestea ”caselor pierdute în instanță”. Acest Ioan Baștea, împreună cu soția și soacra președintelui au devenit proprietari ai celor două imobile din centrul Sibiului (de pe Bălcescu și, respectiv, Magheru). Ioan Baștea nu a utilizat însă nici măcar o zi partea sa din moștenire, deoarece a vândut-o soților Iohannis, pe 1 iunie 1999, în chiar ziua obținerii unui certificat de moștenitor care a fost anulat mai apoi de instanță.

Simplist expus – deoarece speța este una complexă, cu trei rânduri de moștenitori – Rodica Baștea a cerut instanțelor de judecată să constate că, deși certificatul de moștenitor din 1999 a fost anulat pe motiv de vicii de formă (notarul care l-a emis nu avea competențe asupra acelei localități), cel puțin un sfert din averea în discuție tot ar trebui să îi revină și ei (și, pe cale de consecință, un alt sfert din avere ar urma să revină soției președintelui Klaus Iohannis). 

Motivele invocate de Rodica Baștea: sfertul de avere i se cuvine pe cale succesorală, fără nicio legătură cu vreun testament. 

Parterul închiriat unei bănci a adus familiei Iohannis încasări din chirii în sumă 320.000 de euro, au calculat cei de la Rise Project

Pe scurt, istoria

Pentru a înțelege modul în care s-a derulat acest ultim proces este nevoie de o recapitulare a complicatei istorii a moștenirii în discuție. Această moștenire a rezultat din eforturile soților Eliseu și Maria Ghenea, care cu bani din America au cumpărat acum aproximativ 100 de ani, printre altele, și două case în centrul Sibiului: una situată pe str. Gen. Magheru nr. 35 și una pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 29. Cei doi soți nu au avut copii, așa că l-au adoptat de la vârsta de 14 ani, fără acte, pe Nicolae Baștea, nepotul Mariei Ghenea. Aceasta a decedat în 1962, iar conform normelor legale valabile și atunci, dar și acum, jumătate din proprietățile femeii (deci un sfert din întreaga avere) îi rămân nepotului Nicolae Baștea, iar cealaltă jumătate – soțului Eliseu. Nepotul Nicolae este considerat moștenitor deoarece tatăl său (fratele Mariei Ghenea) era deja decedat. În acte, aceste succesiuni nu au mai fost înscrise, iar în 1965 imobilele au fost naționalizate.

Situația acestor imobile a redevenit subiect de discuție abia în ziua de Crăciun din 1991. În respectiva zi, nepotul Nicolae Baștea, ajuns la vârsta de 79 de ani, necăsătorit și fără copii, redactează un testament prin care împarte averea pe care o credea moștenită de la Maria și Eliseu Ghenea. Aproximativ jumătate din această avere este transmisă unui nepot de-al său, pe nume Ioan Baștea (soțul Rodicăi Baștea, cea care a deschis procesul în discuție acum). Cealaltă jumătate este transmisă în mod egal Georgetei Lăzurcă (fosta soacră a lui Klaus Iohannis) și lui Carmen Iohannis, soția președintelui României. Nicolae Baștea a decedat în 1993, fără a vedea vreo finalitate a testamentului scris de el.

Pentru a intra efectiv în posesia moștenirii cosemnată în testamentul scris de Nicolae Baștea, familiile Ioan și Rodica Baștea și, respectiv, Klaus și Carmen Iohannis, au obținut în 1999 un certificat de moștenitor, util recuperării pe cale judecătorească a celor două imobile din centrul Sibiului. Respectivul certificat – anulat în 2005 – stabilea faptul că Nicolae Baștea este unicul moștenitor al întregii averi a soților Eliseu și Maria Ghenea.

O schemă a ”circuitului averii” soților Maria și Eliseu Ghenea

În chiar ziua eliberării certificatului de moștenitor din 1999, familia Iohannis cumpără de la Ioan Baștea și jumătatea acestuia din imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu. Tranzacția are loc pentru suma de 50 de milioane de lei vechi, după cum se arată în contract.

Nu și-a revendicat averea

Procesul deschis de Rodica Baștea pentru a recupera sfertul de avere care i se cuvenea lui Nicolae Baștea în calitate de nepot al Mariei Eliseu a fost deschis la Tribunalul Sibiu în aprilie 2016. La cererea celei care locuiește acum în SUA, procesul a fost strămutat la Tribunalul Hunedoara, instanță care a finalizat de judecat procesul în februarie anul acesta: pretențiile Rodicăi Baștea au fost respinse.

Imobilul de pe str. Gen. Magheru, nr. 35

Turnul Sfatului a consultat și motivarea acestei hotărâri judecătorești. Practic, magistrații hunedoreni au socotit că Rodica Baștea (și, printr-o asociere, familia Iohannis) nu ar avea dreptul nici măcar la sfertul de avere moștenit de Nicolae Baștea și transmis, de acesta, mai departe prin testament. Și asta deoarece, Nicolae Baștea nu ar fi făcut niciun demers pentru a intra în posesia acelei părți din avere care i s-ar fi cuvenit în calitate de nepot. ”Deși, reclamanta susține că la moștenirea după Maria Ghenea ar fi venit prin reprezentare și nepotul de frate al defunctei, numitul Nicolae Baștea, ca urmare a acceptării tacite a succesiunii, acest fapt nu este probat în cauză, câtă vreme nu s-a făcut dovada că Nicolae Baștea în calitate de succesibil, ar fi făcut vreun fapt/act din care să rezulte chiar și indirect, dar neîndoielnic intenția sa de a accepta moștenirea mătușii paterne”, se arată în hotărârea Tribunalului Hunedoara (de notat faptul că motivarea comunicată de instanță la cererea Turnul Sfatului a fost anonimizată, numele redate mai sus fiind completate în redacție).

”Convingerea instanței în acest sens este întemeiată și pe faptul că, în anul 1962 (anul în care a decedat Maria Ghenea – n.r.), Nicolae Baștea avea vârsta de 50 de ani, nemaiputând fi în întreținerea mătușii sale paterne și se afla în executarea unei condamnări politice, fiind eliberat abia în anul 1964, așa cum rezultă din însăși susținerile reclamantei”, hotărârea Tribunalului Hunedoara

Rodica Baștea a încercat să demonstreze contrariul prin susținerea faptului că Nicolae Baștea preluase, de fapt, o parte din moștenire: câteva obiecte și câteva mii de acțiuni la Banca Albina. În acest sens, Rodica Baștea a adus declarația unei martore, dată în fața unui notar. Fără succes. ”Instanța mai reține că declarația extrajudiciară a numitei L.R., dată în fața notarului public, prin care se susține că Nicolae Baștea ar fi preluat după decesul Mariei Ghenea unele obiecte și acțiuni bancare, nu poate forma altă convingere instanței, câtă vreme are doar forța probantă a unui înscris emanat de la un terț și nu se coroborează cu restul probelor de la dosar. Nici așa-zisa preluare de către Nicolae Baștea a acțiunilor la Banca Albina, deținute de Maria Ghenea, nu este dovedită, nefiind administrate probe din care să rezulte indubitabil că la data decesului, aceasta mai deținea acțiunile și că ele au fost apropriate de nepotul său de frate”, a mai concluzionat Tribunalul Hunedoara.

În fine, instanța din județul învecinat Sibiului a mai constatat că, în 1972, întreaga avere în discuție a fost preluată de sora celui care a fost Eliseu Ghenea. Și că, la acea dată, Nicolae Baștea nu ar fi încercat să își revendice sfertul din avere care i s-ar fi cuvenit. ”Aspect ce vine să întărească convingerea instanței că, de fapt, Nicolae Baștea nu a acceptat expres sau tacit moștenirea Mariei Ghenea”, se mai apreciază în motivarea hotărârii instanței hunedorene.

Citește și Iohannis nu mai este proprietarul casei cu numărul trei. Cea de pe N. Bălcescu

O moștenire prescrisă

Altfel spus, instanța de la Hunedoara consideră că Nicolae Baștea a împărțit - printr-un testament scris de mână într-o zi de Crăciun - o avere pentru care el nu a manifestat niciun interes timp de aproximativ 20 de ani. ”Câtă vreme Nicolae Baștea nu a acceptat în mod valabil moștenirea după Maria Ghenea, acesta nu putea transmite bunurile ce au compus masa succesorală rămasă după mătușa sa paternă în temeiul testamentului olograf întocmit de acesta la data de 25.12.1991 către Ioan Baștea - defunctul soț al reclamantei și de acolo către reclamantă”.

În această lumină, Tribunalul Hunedoara a respins petiția de ereditate formulată de Rodica Baștea. Ca definiție, petiția de ereditate ”este o acțiune în revendicare a bunurilor succesiunii, formulată de adevăratul moștenitor și îndreptată împotriva moștenitorului aparent, deținător al bunurilor succesorale”. Iar ca urmare, procesul pe fond de la Hunedoara nici nu încuviințează recuperarea ”sfertului de avere” de către ”asociata” familiei Iohannis. ”Așa fiind, instanța va respinge acțiunea în petiție de ereditate, formulată de reclamanta Rodica Baștea, ca neîntemeiată, referitor la capătul de cerere privind constatarea vocației sale succesorale după defuncții Maria Ghenea și alții și ca prescrisă referitor la capătul de cerere privind restituirea bunurilor succesorale-respectiv predarea posesiei și proprietății acestora”. 

Curtea de Apel Alba Iulia și, mai apoi, Înalta Curte au respins contestațiile ulterioare împotriva hotărârii de la Hunedoara.

Citește și Familia Iohannis. Ultima săptămână de proprietate a casei ”de făcut bani”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 6 luni

Incep sa se (dez)lege lucrurile!Statul Roman va dovedi ca nu e chiar atit de esuat si va cere familiei Iohannis banii necuveniti,plus penalitati si dobinzi,ca oricarui cetatean,ori ba?
Raspunde

:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Acum 6 luni

:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 6 luni

Trage de timp sarlatanul doar, doar, o interveni ceva pentru a anula ilegalitatile comise si pastra prada. https://evz.ro/dezvaluiri-cum-s-a-imbogatit-iohannis-folosindu-se-de-falsi-mostenitori-si-de-acte-fabricate.html
Raspunde

Sibian

Acum 6 luni

Cea mai mare escrocherie facuta de instantele din Romania. Dupa ce comunistii au luat casa cu japca, adica abuziv si ilegal, acum o mai nationalizeaza inca odata si mai cer si banii din chirie primiti in perioada cand Iohannis era proprietar de drept. Incredibil! Este clar ca Ilie Ghenea a avut mostenitori legali, chiar daca locuiau in USA, e clar ca testamentul olograf era perfect legal si autentic, dar Statul roman a reusit prin judecatori corupti si rau intentionati sa intoarca mersul lucrurilor si adevarul istoric.
Raspunde

Iron Smile

Acum 6 luni

Carmen, tu esti?? :)))
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

???

Acum 6 luni

Să chiar piardă? Să fie nevoit să restituie statului suma de 280 000 de euro? Parca nu-mi vine a crede!
Raspunde

X-Men Angel

Acum 6 luni

Johannis renunta la casa iar statul roman plateste 1 miliard de euro pentru proprietati sasesti preluatea abuziv
Raspunde

Pana la capat

Acum 6 luni

speram ca cei in cauza sa fie cercetati si pentru uz de fals - daca este cazul.
Raspunde

Protestatar rezistent silentios

Acum 5 luni

Am citit ca corifeii protestelor sibiene democratice, cu toleranta 0 la coruptie, oengisti, poeti si pictori, vor organiza o revolutie de amploare constand in lupte cu posetele si buchetele de babyspanac! Sibiul, asa cum se stie in toata lumea democratica, este o zona libera de coruptie!
Raspunde

Sibian

Acum 5 luni

Poeți și critici
Raspunde

HBomb

Acum 5 luni

Acum se cam lămuresc lucrurile. Decizia instanței de a refuza recunoașterea dreptului succesoral este foarte discutabilă, chiar ridică bănuieli de corupție a judecătorilor. Auzi, cică instanța consideră că omul nu ar fi vrut să-și primescă moștenirea! De râsul curcilor! Dreptul de proprietate prin succesiune rămâne intact chiar dacă moștenitorul nu a făcut anunțuri cu surle și trâmbițe că va prelua moștenirea, mai ales că la data respectivă omul mai era și închis de statul comunist. Procesul ăsta nu se încheie aici, pentru că în mod clar va merge la CEDO. Statul român, chipurile reprezentat prin judecătorii ăștia dubioși, va pierde procesul, iar noi vom plăti sumele pentru eforturile unora de a-l faulta pe Iohannis.
Raspunde

Grimm-ul Sibian

Acum 5 luni

Deci matale ai o 'mina de aur' in centrul SB si timp de 20 de ani,nu o cauti dar o regasesti,capeti actul si o vinzi IN ACEIASI ZI, bietilor pagubasi de azi aka turistii de lux...Uite imi iau perna cu baronul Munchausen si mai zi-mi o poveste din asta ca esti mai tare decat melatonina,parol...
Raspunde

Damian

Acum 5 luni

Cel mai corupt din statul roman este dulapul! Numai dupa propriile interese banesti si meschine a mai facut si alte nelegiuiri iar pagubitii in mod direct stiu exact despre ce este vorba! Sa restituie absolut toti banii care i a furat statului!!!
Raspunde

Ionescu

Acum 5 luni

ce rusineeeeeeeee

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus