Comisia pentru sistematizarea circulației din cadrul Primăriei Sibiu a decis amplasarea unor elemente suplimentare de avertizare a șoferilor în intersecția dintre strada Arhivelor și Piața Schiller (ambele zone pietonale) și strada Timotei Popovici.
Situația elementelor de semnalizare din intersecția respectivă a fost luată în discuție după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă a săptămânii trecute, acolo a avut loc un accident mortal: un copil de doi ani care a traversat nesupravegheat intersecția a fost strivit de o mașină.
Ședința a avut loc în cursul zilei de miercuri, 20 august, iar reprezentații Primăriei Sibiu subliniază că „semnalizarea rutieră din zonă este conformă cu legislația”. „Cu toate acestea, pentru a spori siguranța pietonală, s-a propus și avizat ca măsură suplimentară montarea unor semnalizări luminoase de avertizare pe indicatorul existent care marchează trecerea de pietoni de pe str. T. Popovici, la intersecția cu str. Arhivelor. Scopul acestora este pe de o parte acela de a atenționa conducătorii auto cu privire la trecere, iar pe de altă parte pentru a atrage atenția pietonilor să utilizeze această trecere la ieșirea din zonele pietonale”, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Sibiu în atenția cititorilor Turnul Sfatului.

Trecerea de pietoni dintre strada Arhivelor și Piața Schiller, peste strada Timotei Popovici. Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului
Cea de-a doua măsură este de amplasare înaintea intersecției a unui panou de avertizare pentru șoferi. „De asemenea, s-a avizat instalarea pe str. Timotei Popovici a unui indicator cu mesajul «Atenție! Copii!» în contextul în care, în zonă, este situată o creșă”, se mai arată în răspunsul transmis. Din comisia de circulație în discuție fac parte și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
În urma accidentului de săptămâna trecută, Turnul Sfatului a discutat cu mai mulți locatari sau administratori de localuri din zonă. Aceștia au arătat că au solicitat de mai mulți ani reglementarea circulației auto în zonă, în condițiile în care pe strada Timotei Popovici se poate ajunge doar din strada Alexandru Papiu-Ilarian, care de asemenea este stradă pietonală, deschisă circulației doar pentru rezidenți și mașinile livratorilor ori cele care oferă servicii de taximetrie.
Pe lângă sesizări referitoare la iluminatul public, care se cere îmbunătățit, localnicii mai solicitau și amplasarea unor limitatoare de viteză pe strada Timotei Popovici, atât înainte, cât și după intersecția în discuție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
15 răspunsuri
-
-
-
Corect. Pe toată Milea ar trebui semafor cu buton ptr pietoni, pe Alba Iulia la fel. Orice le-ai cere sau spune, efectiv oamenii ăia de la Primărie sunt împotriva localnicilor. Nu vor să facă. Nu îi interesează nimic. Pe str
Alba Iulia trebuiau terminate săpăturile până pe 15 august, credeți că s-a terminat?! Atâta timp cât aceiași sunt la butoane, nu vom vedea semafoare cu butoane !
-
-
unde sunt incidente primaria reactioneaza (tipic primatelor). In rest, in fata altor zeci de treceri de pietoni din oras, primaria in imbecilitatea ei, impreuna cu comisia de circulatie (din care fac parte politisti) au amenajat parcari adeseori la 1m de trecere, obstructionand grav vizibilitatea asupra pietonilor angajati deja in traversare! 25m inainte trecerilor ar trebui hasurat cu rosu, pana nu citim alta stire de genul acesta.
-
Corect. Pe de alta parte se cer cei 25 m dar pe M. Viteazul gardul viu e la o jum de m de trecere! Stiu o sa mi spuneti ca mai e putin spatiu pina pe carosabil dar realitatea e ca daca vrea sa treaca un copil tu nu l vezi pina cind esti la 2..3 m de trecere! Oricit de incet s ar circula periocolul e enorm. Ce e asa greu sa renuntam la macar cite 5 m de gard viu in apropierea trecerilor??? Si…SEMAFOARE CU BUTON !!!!!!!!! LA TOATE TRECERILE DIN ORAS!!!
-
-
Un ajutor mare pentru siguranța pietonilor ar fi alveolarea parcărilor, pentru ca pietonii să nu mai fie ascunși așa tare de mașina parcată. Acum există colțurile acelea hașurate în capetele parcărilor, dar trotuarele ar trebui extinse pe suprafața lor.
Sunt câteva parcări amenajate așa în Sibiu, dar prea puține. Cred că un exemplu ar fi la intersecția Tribunei cu Mitropoliei, dar doar pe Mitropoliei.Pentru cei care cer 25m distanță de colț, din păcate nicio șansă. Regula asta se aplică șoferilor care parchează unde nu este parcare amenajată. Unde amenajează primăria are nevoie doar de un aviz de la Poliția Rutieră.
-
De cand de lucrarile de siguranta circulatiei in Primaria Sibiu se ocupa un betiv si un spagar sa ales praful de orasul asta. Lucrari de mantuiala la marcajele rutiere de zici ca au fost facute cu bidineaia dar platite cu sute de mii de lei cu complicitatea celor doi probabil pe gratis sa mori de ras nu alta stergere de marcaje cu butelii cu care se parleau porcii oare doamna primar desi a fost sesizata chiar nu vrea sa ia nici o masura sau cand vine din nou DNA fuge din nou si se ascunde in Forumul German ca data trecuta.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Patidul unic USR-PNL-PSD-UDMR loveste din nou. Ciumele colorate si-au instaurat dictatura.
*** (Acest comentariu a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)
Exact la asta mă gândeam și eu. Pun pariu că la sfârșit de lună, proprietarul spațiului rămâne cu mai mulți…
Bro la cate camere au pot gasi si o furnica. Adevarul e ca primarita a desființat serviciul care dadea amenzi…
Stiti cine e unicul candidat de la Regina Maria? Fosta directoare, cea care a mosit tot haosul de acum o…













Lasă un răspuns