Dorothy Hosmer (1910-2008) este una din primele femei care au străbătut România pe bicicletă. Se întâmpla în 1937, iar jurnalul său de călătorie a fost publicat în ”National Geographic”. Detaliile scrise de către ea atunci au născut polemici în țară, ea fiind criticată inclusiv de fiica lui Mihail Sadoveanu, Profira Sadoveanu, ea însăși poetă și prozatoare.
Dorothy ajunge cu bicicleta și în Sibiu, stă la mai multe familii de sași, dar vizitează și Rășinariul, acolo unde relatează o întâlnire cu o tânără româncă. O femeie pe bicicletă a fost probabil în acele vremuri o atracție generală, iar părți din jurnalul ei sunt disonibile online, pe site-ul crazyguyonabike.com.
Cine e Dorothy Hosmer
Dorothy s-a născut în Wauwatosa Wisconsin, pe atunci un oraș cu o populație de 3.346 de locuitori. În 2023, orașul număra puțin peste 47 de mii de locuitori și a devenit o suburbie a metropolei Milwaukee.
A lucrat în Houston, Texas, și la o bancă din New York, iar în 1936 a cumpărat un bilet transatlantic pentru 89 de dolari și a călătorit în Europa, intenționând să petreacă câteva luni "văzând Europa" înainte de a continua spre India și Orientul Îndepărtat.
”În seara dinaintea aterizării, mi-am aruncat itinerariul în vânt și am decis să merg cu bicicleta de la Geneva la Trieste.
Această decizie de moment m-a condus de la o aventură la alta în drumul meu în zig-zag pe fața Europei. Din fericire, a fost un proces de educație treptată, astfel încât, în momentul în care am ajuns în Balcani și am înțeles atitudinea față de fetele fără însoțitori, am devenit mai capabilă să fac față neînțelegerilor inevitabile”, povestește ea.
În vara anului 1937, Dorothy se afla la Viena, iar de acolo ajunge în Polonia, iar apoi în Cehoslovacia. Scopul ei final era Marea Neagră. Ajunge la granița României, în nordul țării, iar această călătorie avea să furnizeze materialul pentru articolul ei publicat în ediția din iunie 1939 a revistei National Geographic.
Români, țigani, evrei, ucraineni, maghiari și sași
Începe parcursul cu bicicleta prin România apropiindu-se de traseul de acum al celebrei Via Transilvanica.
Dorothy a petrecut cinci săptămâni în Transilvania, trecând de la o familie de nobili maghiari la alta și locuind în castele. Alteori, în zone îndepărtate, s-a mulțumit să stea în căsuțe țărănești sau în cămine studențești, precizează crazyguyonabike.com.
La sfârșitul lunii octombrie 1937 a ajuns la București și, odată cu apropierea iernii, a decis să amâne restul turului ciclist până în primăvara anului 1938. Această parte a turului ei a fost relatată în articolul "O fată americană străbate România cu bicicleta", publicat în noiembrie 1938.
„România, ţara castelelor şi a ţiganilor, unde urmele imperiului roman se amestecă cu rămăşiţele năvălirilor barbare"
Americanca începe să străbată România cu bicicleta, însă imediat conștientizează că a intrat în necunoscut, deoarece nu a putut cumpăra o hartă nici înainte, nici imediat după trecerea frontierei.
"După controlul vamal, rucsacul meu a fost fixat la loc pe căruciorul meu. Ștacheta era ridicată pentru mine, intram într-o țară despre care nu știam absolut nimic, nici un cuvânt din limba ei, nici măcar exact unde mergeam, cu excepția faptului că Marea Neagră era obiectivul meu."
"După-amiază, un indicator m-a condus în afara drumului principal. După câțiva kilometri pe urmele căruțelor, am ajuns într-un sat ucrainean cu acoperiș de paie, pe malul râului Prut.
Să mă aflu încă în regiunea locuită de ucraineni, printre care trăisem în Polonia, m-a făcut să mă simt ca acasă”, povestește ea. Ajunge apoi la mănăstirea Putna iar ”un alpinist cu părul lung” a trebuit să-i care bicicleta și rucsacul pentru a trece un râu.
Prin Rășinari: ”Am mers cu Rica la plimbarea de duminică după-amiază, ea atrăgând priviri invidioase pentru costumul ei. Iar eu am primit priviri uimite pentru fusta – pantaloni”
Au urmat apoi trecerea Carpaților.
”Am urmat lanțul mănăstirilor printr-un ținut fermecător, peste dealuri și văi. Podișurile se rostogoleau în fața mea. Apoi munții au apărut în față. Înfierbântată și însetată de urcare, m-am oprit la o stație de cale ferată. Un tren de marfă pufăia în gară. Din cabina uneia dintre locomotive, o față murdară s-a aplecat, s-a uitat de la mine la bicicleta mea, ca și cum ar fi spus: "Te aștepți să escaladezi munții pe chestia aia sfrijită?"
Am zâmbit șăgalnic, apoi larg, pentru că mi-a spus să urc la bord. Cu cenușă cu tot, ce ușurare să-mi odihnesc îndoiturile din genunchi!", povestește ea.
Așa ajunge în Transilvania.
"Următoarea mea descoperire a fost cel mai uimitor anacronism pe care l-am văzut în Europa, saxonii din Transilvania.
Acești oameni economi și harnici au fost invitați aici în secolul al XII-lea, ca oameni liberi cu privilegii protejate prin tratate, pentru a cultiva și apăra pământul și pentru a susține coroana maghiară. Prin asediul tătarilor, mongolilor și turcilor, ei și-au păstrat integritatea rasială, limba și costumele strămoșilor lor.
Și-au numit pământul Siebenburgen, de la șapte burguri sau orașe fortificate, care stau astăzi în esență așa cum au fost construite.
Din vârf, pe pantele abrupte, m-am învârtit, vântul rupându-mi părul. Doar din când în când văzusem o căsuță, cu cruci mici deasupra porții și pe acoperiș. Dar nu se zărea niciun suflet, nimeni care să arunce o privire mustrătoare în timp ce eu scoteam câteva țipete de încântare pură!", relatează ea.
Stă câteva zile în Sibiu, iar de aici se plimbă în Mărginime, ajunge la Rășinari, iar apoi la Cârța.
"Munții Făgăraș sunt un vechi fief românesc. În faldurile Făgărașului, și ale Munților Sibiului se află multe sate românești, sigure în retragerile lor.
Pe unul dintre acestea, Rășinari, l-am atins pe bicicletă. O fată drăguță la o fereastră mă privea curioasă: Trebuie să fi părut foarte obosită. Fata, Rica, m-a rugat să intru pentru o dulceață. A fost pusă pe o farfurie mică și servită cu un pahar de apă.
Recuperată, am mers cu Rica la plimbarea de duminică după-amiază, ea atrăgând priviri invidioase pentru costumul ei. Iar eu am primit priviri uimite pentru fusta – pantaloni", scrie americanca.
"Odată, când săptămânile mele cu ungurii se încheiaseră și eram din nou pe drum, spre Rîmetea, mi-am plimbat bicicleta prin târgul unui sat aglomerat. Împingeam bicicleta, iar când m-am uitat în jur, pompa mea, ca prin minune, dispăruse. Erau mai mulți țigani zdrențăroși la o lungime de braț, dar cine putea spune în ce mănunchi de zdrențe era ascunsă pompa mea!"
”Cu toți kilometrii parcurși cu bicicleta, nu a trebuit să schimb niciun cauciuc”
Ulterior, Dorothy a asistat și fotografiat pe 25 octombrie 1939 un eveniment regal cu puțin timp înainte de a ajunge la București.
"Sinaia, unde Regele Carol își are reședința de vară, era în straie de gală. Era cea de-a șaisprezecea aniversare a prințului moștenitor Mihai. Regalitatea și înaltele autorități militare din întreaga Europă se adunaseră pentru a asista la promovarea sa la gradul de sublocotenent.
Scenariul era dramatic. Uniformele strălucitoare ale atașaților și fanioanele fluturând ale trupelor în timp ce străbăteau câmpul de paradă rivalizau cu strălucirea de aur, bronz și cărămiziu a pădurii care acoperea versanții munților până la vârfurile stâncoase cenușii care se ițeau printre norii albi într-un cer intens albastru”, povestește ea evenimentul de la Sinaia la care a fost martoră.
Ajunge apoi la Ploiești, ”centrul principal al rafinăriilor” unde înnoptează la "pensiunea" Companiei Standard Oil, ”vorbind prima mea engleză după multe săptămâni."
”Apoi am continuat spre București, sfârșitul drumeției mele, căci iarna era peste mine.
Cu toți kilometrii parcurși cu bicicleta, nu a trebuit să schimb niciun cauciuc”, menționează ea.
Fiica lui Sadoveanu: ”Ne pare rău şi pentru acea Miss, care a venit de atâta de departe, chinuindu-se pe bicicletă, că şi-a ratat multe impresii frumoase”
Apar articole în ediția americană a ”National Geografic”, iar ele sunt citite și în București. Fără entuziasm, dimpotrivă. Americancei i se reproșează în presa vremii că a neglijat populația română în reportajele sale, că a scris prea mult despre sași, romi și maghiari și că a preferat să locuiască în ”castele” ungurești, mai degrabă decât la gazde de etnie română.
Un astfel de articol apare în suplimentul ”Artă și literatură” al ziarului România, al cărei director era Cezar Petrescu. Articolul se numește ”România, țara castelelor și-a țiganilor” și este semnat de Profira Sadoveanu, fiica marelui scriitor.
”Ajungând în Bucovina, nu vorbeşte deloc de Români. Primul om cu care se întâlneşte e o ţigancă, apoi un ucrainian, i se pare că aici e la fel ca în Polonia — plin de ucrainieni. Vorbeşte puţin de costumul românesc al femeilor, dar nu îl descrie exact. Apoi se miră de ritualul ortodox al unui botez ca de ceva barbar. În Cernăuţi, capitala fostei provincii austriace Bucovina, găseşte că-i drept să se vorbească mai peste tot nemţeşte. Când, urmând itinerarul plănuit, trece din Bucovina în Transilvania, o interesează grozav saşii, vorbeşte numai de ei, în loc să se intereseze şi de adevăraţii autohtoni.
Nu stă în gazdă decât la saşi şi unguri, vorbeşte de lucruri istorice, în legătură cu ei, fără multă însemnătate măcar. De la saşi trece la unguri. Capitole în şir nu vorbeşte decât despre castele, cărţi, popor, costume şi obiceiuri ungureşti.
Spune despre Maria Theresa şi magnaţii unguri, dând date (ce legătură au cu subiectul articolului!). Două capitole le consacră unei castelane, contesa Bissingen, care a găzduit-o mai mult timp. Iarăşi dansuri şi ceardaşuri ungureşti. Despre terenuri excelente de vânătoare pe care le vizitează în compania celor care o găzduiesc.
Ici colo câte un cuvânt despre români, dar fără mare interes, de pildă, la sfârşitul unui capitol în care găseşte interesant să descrie toaletele decoltate ale doamnelor şi prezentarea domnilor în „dinner-jaket", spune ca încheiere: „Ţăranii români, cu toate că au trăit veacuri sub stăpânirea ungară şi-au păstrat caracterul vesel şi optimist. Mai puţin viteji în război ca turcii ori tătarii, au izbutit totuşi nu numai să supraviețuiască, dar chiar să se înmulţească”. Mult mai des vorbeşte de ţigani şi de obiceiul lor de-a fura. Le consacră un capitol întreg — în care descrie obiceiuri şi enumără felurite triburi — cinste pe care n’oface românilor”, scrie Profira Sadoveanu total nemulțumită în articol.
”Noi, insă, n’avem decât de regretat că am apărut în faţa lumii recomandaţi aşa de slab. Şi ne pare rău şi pentru acea Miss, care a venit de atâta de departe — chinuindu-se pe bicicleta, că şi-a ratat multe impresii frumoase şi multe privelişti pe care poate n’are să mai aibă prilejul să le mai întâlnească”, încheie fiica lui Sadoveanu.
Sursa foto: crazyguyonabike.com / National Geographic
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4376
Ultimele comentarii
Acum 3 minute
Gazetarul amator
Acum 5 minute
Bamboozero Duttu
Acum 23 minute
Vasile Vasile
Acum 46 minute
Marko
Acum 1 oră
Client