Ce au pățit 30 de sibieni care și-au propus să se lase de zahăr, reabilitarea unor blocuri scoate la iveală probleme la mansardă, iar turiștii încep să ocolească Sibiul. Despre toate acestea, dar și multe altele, aflați dacă citiți Turnul Sfatului.
30 de sibieni, membri ai Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, au luat parte timp de două săptămâni la un experiment prin care și-au propus să renunțe la consumul de zahăr rafinat. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea unui sportiv de performanță, Ghizela Vonica, membru în echipa României. Rezultatele provocării sunt interesante.
Serviciile de urgență ale Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu sunt suprasolicitate din cauza numărului mare de pacienți pediatrici cu infecții respiratorii, majoritatea fiind cazuri non-urgente. Potrivit datelor primite de la spital, aproximativ 72% dintre pacienți au fost cazuri non-urgente.

Asociația de dezvoltare intercomunitară (ADI) Pol Dezvoltare Sibiu a împlinit un an de la înscrierea în registrul asociațiilor și fundațiilor. Promisă în fiecare campanie electorală, asociația respectivă a fost înființată de 20 de primării pentru a dezvolta proiecte în zona metropolitană a Sibiului. Deocamdată au reușit să creeze un post cu o jumătate de normă.
Faptul că lucrările de reabilitare energetică s-au întrerupt la un bloc din Sibiu au stârnit temeri în rândul locuitorilor, care au coroborat situația cu lipirea unor afișe prin care erau ofertați să-și vândă apartamentele: „Au oprit lucrările să se degradeze apartamentele și să ne oblige să vindem ieftin”. Pe aceeași stradă, locuitorii unui alt bloc n-au mai apucat să aplice pentru finanțarea nerambursabilă din cauza unor vecini care știu că, după reabilitare, pierd proprietatea pereților exteriori ai blocului.
Acuzat de noua conducere a Primăriei că a gestionat proiecte care au dus la prejudicii de aproape un milion de euro, Gheorghe Huja – fostul primar al orașului – cere „respect pentru munca lui”.

Poliția Animalelor Sibiu s-a autosesizat miercuri și a demarat cercetări, după ce reprezentanții Asociației Animal Life au anunțat descoperirea a patru pui de câine aruncați într-o plasă.
După ce a lucrat aproape 40 de ani la turnătoria fostului Arsenal din Sibiu, Ioan Bratu din Rășinari s-a apucat să taie șițe din butuci de brad. La cei aproape 79 de ani ai săi, ultimul meșter șindrilar din Rășinari este încă un bărbat „verde”. Își trage seva din buștenii de brad pe care, cu barda și măiuțul, îi transformă în șiță, așa cum mai este denumită în Ardeal „țigla” din lemn.

Cu 4.030 de turiști a scăzut numărul celor care ne-au vizitat județul în 2024, față de 2023, conform datelor Institutului Național de Statistică, transmise astăzi. Datele arată că sunt mai mulți străini care ne-au vizitat județul, anul trecut, însă a scăzut numărul românilor.
În anul 2024, cercetarea a adus în bugetul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) fiecare al 8-lea leu. Adică universitatea a atras din activitatea de cercetare aproximativ 12,45% din bugetul instituției pe anul 2024 sau peste 37,1 milioane de lei. Este de două ori mai mult decât în anii 2022 și 2023 și de aproape patru ori mai mult decât în anul 2021. Pentru acest an, reprezentanții ULBS spun că vor pune un mai mare accent pe calitatea proiectelor aflate în derulare și pe atenția asupra provocărilor care ar putea veni dinspre politic.

Doru Apostol, organizatorul protestului care în urmă cu trei săptămâni a scos câteva sute de sibieni în Piața Mare, mulți plimbând un cosciug pe bulevardul Bălcescu și prin Piața Mare, anunță o nouă acțiune de protest.
După organizarea unui concurs de proiecte dedicat primăriilor de la poalele Munților Făgăraș, organizatorii Făgăraș Fest anunță că festivalul și-a găsit un loc în care se va desfășura an de an – comuna Racovița din județul Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1287


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Bleahh
Acum 5 ore
Justitiarul
Acum 5 ore
Sibianul
Acum 5 ore
Hahaha
Acum 5 ore
Sibian