Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, unul dintre cei mai mari producători de carton ondulat, care deține fabrica din Șura Mică, alături de alte două în Târgoviște și Cluj-Napoca, estimează pentru acest an afaceri similare cu cele de anul trecut, când a atins nivelul de 130 de milioane de euro, relatează businessmagazin.ro.
Fabricile de carton sunt folosite în economie ca un barometru, petnru că producția lor arată cât de mult de produce. Aproape toate produsele se împachetează în carton, astfel încât dacă aceste fabrici au comenzi, asta înseamnă că există lucruri de împachetat, deci economia crește.
„Piaţa este în expectativă, nu vedem investiţii semnificative la clienţii din sectoarele în care activăm. Primele semne din ianuarie şi februarie până acum arată o stagnare în volume. Chiar vedem contracţie pe piaţa de mobilă şi auto, ia FMCG se menţine“, a spus Mihnea Bâldea, directorul general al companiei Rondocarton, care livrează ambalaje de carton ondulat către 400 de companii clienţi.
Producătorul vinde 90% din ambalaje pe piaţa locală, sectorul alimentar fiind unul strategic pentru Rondocarton. Compania mai are clienţi şi din automotive, din electronice, producători de echipamente electronice şi electrice, industria mobilei.
Datele publice arată că Rondocarton a finalizat în 2023 cu afaceri de 606 milioane de lei, în uşoară creştere faţă de anul anterior potrivit datelor de la mfinante.ro.
Profitul companiei s-a ridicat la 63,4 mil. lei, faţă de 29,4 mil.lei anul anterior, arată aceiaşi sursă.
De alfel, încă de anul trecut jucătorii din acest sector se confruntau cu o scădere de preţuri pe piaţa dar cu creştere la preţurile materiilor prime, deci o presiune pe costuri.
Austriecii de la Rondo Ganahl au deschis prima fabrică în România în localitatea Apahida, judeţul Cluj, iar în 2008 au deschis a doua unitate de producţie, la Târgovişte, o investiţie de 38 milioane de euro.
În 2019, Rondocarton a preluat 60% din compania Transilvania Pack&Print, un producător de ambalaje de carton şi etichete din Şura Mică, în apropiere de Sibiu. În toamna anului trecut, compania a achiziţionat restul de 40% din pachetul de acţiuni deţinut de Offset Druckerei Schwarzach (ODS) la Rondo Offset, fosta Transilvania Pack & Print (TPP), devenind astfel acţionar unic al companiei..
Rondocarton avea 620 de angajaţi în cele trei fabrici, arată ultimele date.
Compania anunţa în urmă cu doi ani şi investiţii în linii noi de producţie, pe echipamente suplimentare pentru a creşte capacitatea de producţie, pe automatizarea procesului, pentru a creşte eficienţa şi productivitatea şi a scurta ciclul de producţie. La fabrica din Sibiu compania a finalizat retehnologizarea şi extinderea fabricii.
Sursa foto: Pixabay
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1860
Ultimele comentarii
Acum 42 minute
Sparrow
Acum 52 minute
Gogu
Acum 1 oră
Kopeika Duttu
Acum 1 oră
Sandokan
Acum 2 ore
Care prohibiție?