Primăria comunei Turnu Roșu a angajat un avocat care să reprezinte instituția în rezolvarea unei probleme juridice legate de amplasarea în comună a unor hidranți nefuncționali. Aceștia au fost montați în urma unui proiect în valoare totală de 4.539.000 lei, prin care s-a urmărit modernizarea rețelei hidroedilitare. Deși lucrarea a fost finalizată și recepționată ca funcțională în anul 2023, autoritățile au realizat, în timpul unui incendiu, că mai bine de 50% dintre acești hidranți nu funcționează. În contractul dintre primărie și firma executantă există o garanție de 5 ani pentru lucrări. Reprezentanții primăriei spun că au notificat firma, dar că, până la această oră, nu au primit niciun răspuns.
În urma unui incendiu produs în partea a două a lunii ianuarie, în comuna Turnu Roșu, s-a descoperit că peste 50% din cei 86 de hidranți din localitate sunt nefuncționali. De asemenea, probleme au fost constatate și la ceasurile cu cititoare la distanță, parte din același proiect. Lucrarea de modernizare a rețelelor hidroedilitare, finalizată și recepționată ca perfect funcțională în octombrie 2023, este în garanție până în 2028.
„Lucrarea a fost finalizată și preluată ca bună în octombrie 2023 și are o perioadă de garanție de cinci ani. Este vorba aici nu doar de hidranți, ci și de apometrele aferente. Contractul prevede că, dacă totul este funcțional, în 14 zile de la predarea lucrării, firma își recuperează 70% din garanția pusă pe lucrare. Firma care a lucrat la noi și-a atribuit garanția, iar noi am rămas cu 30%. În acest context, avem nevoie de operațiuni juridice mai complicate. Nu-mi doresc să plătesc din banii primăriei ceva ce trebuie să fie asigurat de constructor”, a declarat Andreea Anghel, primarul comunei Turnu Roșu.
Pentru a clarifica situația, primăria a constituit o comisie formată din specialiști ai Apă-Canal, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și dirigintele de șantier. Concluziile au fost îngrijorătoare: o mare parte dintre hidranții instalați nu funcționează.
Încă nu au primit un răspuns
Primăria a contactat firma executantă, Hidroconstrucția SA (UCM Sebeș), solicitând soluționarea problemei, dar, până la prima conversație avută cu primarul Andreea Anghel, aceștia nu dăduseră un răspuns. În acest context, s-a luat în calcul reprezentarea în instanță pentru recuperarea garanției de bună execuție, dacă situația nu este remediată.
În acest scop, prin licitație publică, cei de la primărie au angajat un avocat cu un contract estimat la 8.000 de lei pentru soluționarea cât mai rapidă a acestei situații.
Turnul Sfatului a trimis o solicitare către compania Hidroconstrucția SA, sediul central din București, după ce, telefonic, am fost anunțați că filiala din Sebeș, contractată de primărie, nu mai există.
Solicitarea a fost trimisă în data de 10 februarie, dar până la ora publicării acestui material nu a fost primit niciun răspuns.
Cei de la Hidroconstrucția SA au ajuns însă la Turnu Roșu
Noutăți sunt însă de la Turnu Roșu. Potrivit primarului Andreea Anghel, la finalul săptămânii trecute, în Turnu Roșu a ajuns o comisie a celor de la Hidroconstrucția SA. Aceștia au verificat lucrarea și, după cum spune primarul, „a existat deschidere pentru remedierea situației. Pe mine asta mă interesează: să nu plătesc o lucrare aflată în garanție din banii de la bugetul local”, a încheiat Andreea Anghel.
Foto principală ISU Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6625
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Emil
Acum 50 minute
Hermannstadt
Acum 56 minute
Daca e asa cumse scrie, e ff grav
Acum 2 ore
Exceptia
Acum 2 ore
Alex