În ultimele 72 de ore, polițiștii sibieni au desfășurat 31 de acțiuni punctuale și au intervenit la 160 de evenimente, dintre care 128 sesizate prin apel 112, anunță luni reprezentanții Poliției Sibiu printr-un comunicat de presă.
Au fost constatate 24 de infracțiuni și au fost aplicate 428 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 230.000 de lei. În această perioadă, s-au emis trei ordine de protecție provizorie, în cazuri de violență domestică, precizează sursa citată.
Acțiuni pe linia protecției sanitar - veterinare
În cursul zilei de 22 februarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Mediaș, au desfășurat acțiuni specifice pe raza comunei Moșna, pe linia prevenirii și combaterii organizării de expoziții de cai fără avizele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv fără aprobare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Astfel, pe un teren din extravilanul localității Nemșa, polițiștii au constatat că un localnic a organizat o expoziție de cai fără a deține avizul prevăzut de legislația sanitar - veterinară în vigoare, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.400 de lei.
Polițiștii au legitimat 43 de persoane, au verificat 28 de autovehicule, au efectuat 28 de testări cu etilometrul și au controlat 26 de deținători de animale și 51 de cabaline.
Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.600 de lei, cele mai multe nereguli vizând deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.
Acțiuni pe linie rutieră
Pe linie rutieră, polițiștii sibieni au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 31 de permise de conducere, au retras 38 de certificate de înmatriculare și au aplicat 294 de sancțiuni contravenționale în valoare de 160.000 de lei.
Astfel, în data de 23 februarie a.c., în jurul orei 03.00, în localitatea Turnu Roșu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 69 de către un localnic în vârstă de 63 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Duminică, 23 februarie, în jurul orei 04.00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Vasile Cârlova de către un sibian în vârstă de 35 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a sibianului a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
foto arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 880
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Ada
Acum 4 ore
Ioan Rotar
Acum 5 ore
Rotar
Acum 6 ore
EVREU