Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
27°C

Elon Musk, despre aducerea lui Georgescu la Parchet: „Asta e grav”

Elon Musk, despre aducerea lui Georgescu la Parchet: „Asta e grav”

Elon Musk, despre care președintele SUA, Donald Trump, nu a oferit o expicație clară despre rolul său în administrația de la Washington, a distribuit un mesaj pe rețeaua X, cu privire la ridicarea lui Călin Georgescu de către procurori și aducerea sa la Parchetul General. Acesta este audiat într-un dosar în care este vorba de „inițirea sau constituirea unui organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup”, de „promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război precum și fapta de a promova în public idei concepții sau doctrine fasciste” și de „inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de organizații”.

Citește și: Actualizare. Călin Georgescu, ridicat de procurori. Trei sunt infracțiunile avute în vedere. „Urma să-și depună noua candidatură la Președinție”

„Tocmai l-au arestat pe candidatul care a obținut cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Asta e grav”, a scris Musk pe „X”, distribuind un video în care un fost funcționar american, Mike Benz, prezentat drept „director al fundației pentru libertate online”, vorbește despre politica din România (fotografie principală).

Într-o altă postare, Musk a distribuit un alt video, în care liderul AUR, George Simion, anunță în limba engleză că se află în fața Parchetului General. „El (Călin Georgescu - n.n.) a fost oprit în trafic și adus aici. El se îndrepta spre sediul nostru pentru a-și depune candidatura pentru alegerile prezidențiale. Noi am adunat 300.000 de semnături în susținerea lui (...)”, spune Simion în video.

Precizăm că, întrebat recent de jurnaliștii americani despre rolul lui Elon Musk în admisnitrația prezidențială a SUA, Donald Trump îl descrie pe acesta ca pe „un patriot”, evitând să îi atribuie un rol clar și spunând că poate fi considerat „atât angajat”, cât și „consultant”.

Citește și Călin Georgescu a devenit inculpat și a fost pus sub control judiciar: este urmărit penal pentru șase infracțiuni

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1467

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Chirica

Acum 5 luni

Sa isi vada el de imparatul Trump, noi de vedem de legionarii nostri
Raspunde

Emil

Acum 5 luni

***

(Acest mesaj a fost șters deoarece face parte din categoria „trolling”)

Raspunde

Emil

Acum 5 luni

***

(Acest mesaj a fost șters deoarece face parte din categoria „trolling”)

Raspunde

Darius88

Acum 5 luni

Ai dracului rusi, au reusit sa-l cumpere si pe Elon Musk. :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus