Consiliul Județean Sibiu propune, din nou, aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea drumului județean care leagă Sibiul de Transalpina. De data aceasta, include în proiect două tronsoane din trei, pentru care va solicita finanțarea europeană. Proiectul vine la o distanță de jumătate de an de la o decizie asemănătoare. În iulie 2024, administrația județeană și-a asumat că va finaliza șoseaua în termen, adică în 30 de luni de la obținerea finanțării. Acum - în 24 de luni.
Drumul județean 106E începe în comuna Cristian și continuă până la intersecția cu drumul național 67C, adică Transalpina; are în total o lungime de 52,1 km, dintre care 47,5 km traversează județul Sibiu. Acesta a fost împărțit în trei tronsoane aproximativ egale.
Proiectul de reabilitare a drumului - care se blochează deseori din cauza vremii - va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, având o valoare totală de 292,9 milioane de lei (TVA inclus).
Potrivit proiectului pe care administrația județeană l-a inclus pe ordinea de zi a ședinței de joi, 27 februarie, a Consiliului Județean, au fost revăzute sumele pentru tronsoanele 2 și 3:
Tronsonul 2: de la km 18+240,00 la km 33+559,41, cu o lungime de 15,3 km și un cost estimat la 109,6 milioane de lei.
Tronsonul 3: de la km 33+559,41 la km 47+411,49, cu o lungime de 13,8 km și o valoare de 183,2 milioane de lei.
Trebuie să precizăm că pentru primul tronson, valoarea a fost aprobată în vara anului trecut (215,7 milioane de lei (TVA inclus))
Investiția se încadrează în Prioritatea 5 – O regiune accesibilă din Programul Regiunea Centru 2021-2027, având ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Scopul principal al proiectului este de a sprijini dezvoltarea economică și turistică a zonei, printr-un acces mai rapid și sigur către principalele artere naționale.
În această perioadă pe masa consilierilor județeni au mai fost puse documente cu privire la acest drum: mai întâi, pentru exproprierea unui teren de 266 mp, apoi a unui alt teren de peste 3.500 mp. Reglementările au fost necesare pentru a putea intabula întreg traseul în favoarea UAT Sibiu și, respectiv, a-l depune spre finanțare.
Amintim că, potrivit documentelor aprobate anul trecut, durata de execuție a lucrărilor era menționată de minim 30 de luni, față de 24 de luni cât era la etapa DALI, iar acestea mai prevedeau un punct prin care administrația județeană își asuma finalizarea în termen a lucrărilor: „Se asumă faptul că la momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul finanțat prin PR CENTRU 2021-2027, întregul traseu este funcțional, în integralitatea sa, asigurându-se conectarea la rețeaua TEN-T”.
De data aceasta, durata estimată de execuție a lucrărilor este mențioantă din nou ca fiind de 24 de luni pentru fiecare tronson.
Proiectul tehnic a fost realizat de Societatea Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL, în baza unui contract semnat în aprilie 2023.
Odată cu aprobarea acestui proiect, care poate fi consultat aici, documentația ar putea fi depusă spre finanțare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: drumul care leaga sibiul de tr , drum sibiu transalpina , reabilitare drum judetean , drumul judetean 106e , dj 106e , CJ Sibiu
Vizualizari: 7626
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Asdfasdf
Acum 5 ore
T.
Acum 5 ore
Dan Fusoi
Acum 5 ore
Eu