Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Bărbatul care a lovit un cerșetor rămâne angajatul Poliției Locale Sibiu, dar va fi cercetat disciplinar

Turnul Sfatului
7
politist-bate-cersetor-ty8z

Polițistul local care a lovit un cerșetor în urmă cu trei ani rămâne angajat al Poliției Locale Sibiu, dar va fi cercetat disciplinar, transmit luni reprezentanții Administrației locale, la solicitarea Turnul Sfatului. Decizia definitivă în procesul în care a fost judecat a Curtea de Apel Alba s-a finalizat în urmă cu câteva zile. 

Publicitate
Publicitate

În acest caz, prin Decizia nr. 144/2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă a acestei persoane, iar în baza art. 83 din Codul Penal a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În această Decizie se menționează explicit faptul că măsura aplicată nu aduce nicio atingere raporturilor de serviciu: ”Din perspectiva efectelor, atât în cazul renunțării la aplicarea pedepsei cât și în cel al amânării aplicării pedepsei, persoana în cauză nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacității care ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. Încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, are loc în condițiile art. 517 alin. 1 lit. g din Codul administrativ, care nu fac referire la soluția de amânare a aplicării pedepsei, ci doar la o condamnare pentru comiterea unei infracțiuni prevăzută de art. 465 alin. 1 lit. h din Codul administrativ, sau la situația aplicării unei pedepse privative de libertate în cazul săvârșirii altei infracțiuni. Infracțiunea săvârșită este o infracțiune de serviciu, făcând parte din cele enumerate la art. 465 alin. 1 lit. h din Codul administrativ, așa încât numai o soluție de condamnare ar fi atras încetarea de drept a raportului de serviciu,” spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu. 

Publicitate

În concluzie, în contextul Deciziei instanței, nu se vor aplica prevederile art. 517 alin. 1 lit.g din OUG nr. 57/2019, respectiv încetarea de drept a raportului de serviciu. Cu toate acestea, acțiunea de cercetare în Comisia de Disciplină din cadrul Poliției Locale Sibiu va continua, cazul fiind suspendat până în prezent, în așteptarea soluționării dosarului penal, precizează sursa citată. 

6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Instanța a decis amânarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani

Procesul a fost judecat de o instanță a Judecătoriei Sibiu, care anul trecut l-a condamnat la 6 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani. Polițistul local a făcut recurs, Curtea de Apel Alba păstrând decizia de la Sibiu, sentința fiind definitivă. 

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Dacă acesta nu respectă măsurile de supraveghere şi/sau va săvârșii noi infracţiuni în acești 2 ani, se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei.

Motivarea sentinței Curții de Apel Alba o puteți citi aici

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

7 răspunsuri

  1. Avatar Barosanu
    Barosanu

    La trei ani de la comiterea faptei, infractorul e încă angajatul Poliției Locale? Și abia acum, după ce a fost condamnat, va fi „cercetat disciplinar”? Tipul a fost văzut și filmat în timp ce lovea un om, aici nu mai e vorba de prezumția de nevinovăție ci de credibilitatea unei întregi instituții. Poliția locală e o glumă proastă, ca și primăria Sibiu care o păstorește.

    25
    3
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      5
      51
    2. Avatar Barosanu
      Barosanu

      @Aci Duțu – nu vorbi fără să știi. Nu e nevoie ca un angajat să fie condamnat definitiv pentru ca angajatorul să ia măsuri disciplinare împotriva lui, mergând până la desfacerea contractului de muncă. Simplul fapt de a aduce atingere imaginii instituției ar trebui să fie motiv suficient. Dar când ai ca șefi un milițian unsuros și o babă ramolită, plus niște șpăgari incompetenți drept colegi, imaginea instituției e doar o glumă proastă. „Timpul trece, leafa merge”, asta e deviza Primăriei Sibiu.

      5
      1
  2. Avatar Statul militienesc isi apara propriile organe
    Statul militienesc isi apara propriile organe

    acum 3 ani si ceva (Ian.2022)cand bruta de militian local l-a doborat la pamant pe amaratul ala in mod total neprovocat si nejustificat, primaria spunea fix acelasi lucru: „Agentul în cauză va fi cercetat disciplinar „. Dupa 3 ani si ceva, primaria inca il cerceteaza pe individul asta ce trebuia demult zburat din postul de organ (culmea!) de aplicare al legii.

    24
    2
  3. Avatar Emil
    Emil

    Oricum, n-a furat mai mult decat onoratele golance… etc, care au fost promovate pe criterii de inalta performanta infractionala.

    2
    4
  4. Avatar Bobo
    Bobo

    AFARA!!! Nu este posibil sa lasi o persoană recalcitranta să vegheze la ordinea publică. Inadmisibil.

    10
    2
  5. Avatar Primaria = abuzatorul
    Primaria = abuzatorul

    daca dupa 3 ani, individul e inca angajatul primariei si inca e cercetat disclipinar, in conditiile in care in filmare se vede clar abuzul – apropo lovitura putea fi chiar cauzatoare de moarte daca victima dadea cu capul de bordura – primaria se identifica si e de acord cu purtarea agentului .

    16
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate