Fetița, care avea doar cinci săptămâni atunci când a fost abandonată de mama ei pe un câmp de lângă satul Boarta, comuna Șeica Mare, a fost înfiată de o familie de sibieni la începutul acestui an. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu) spun că, timp de doi ani, s-a încercat reintegrarea micuței în familie, însă fără succes.
Totul s-a întâmplat pe 7 martie 2023, atunci când angajații Primăriei din Șeica Mare au anunțat găsirea, la marginea satului Boarta, a unui bebeluș de doar cinci săptămâni. Ulterior, s-a dovedit că era vorba despre o fetiță pe care mama ei o abandonase, deoarece nu mai dorea să se ocupe de îngrijirea ei. A decis să o îmbrace gros, să lase o sticlă cu lapte lângă ea și să o abandoneze la marginea satului, pe un câmp. Așa au găsit-o angajații primăriei Șeica Mare, care mergeau să efectueze o serie de lucrări publice în zonă și au observat copilul din camionetă, pe marginea drumului.
După ce toate autoritățile au fost anunțate, copilul a fost preluat de DGASPC Sibiu și plasat în sistemul maternal.
Înfiată de o familie din Sibiu, după doi ani
Copilul a împlinit de curând doi ani, iar anul acesta destinul ei pare să intre pe un făgaș normal. Reprezentanții DGASPC Sibiu spun că au încercat în repetate rânduri să reintegreze copilul în familia sa biologică, însă fără succes. La începutul acestui an, o familie de sibieni, care nu are legături de rudenie cu fetița, a înfiat-o, oferindu-i un cămin și multă dragoste, după cum spun reprezentanții DGASPC.
Sursa foto ilustrativă: depositphotos.com/ro
„Referitor la cazul bebelușului (de sex feminin) abandonat pe un câmp, la marginea unui sat, la data de 7 martie 2023, vă informăm că, la acea dată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a instituit măsura de plasament în regim de urgență a copilului la un asistent maternal profesionist.
S-a încercat reintegrarea acesteia în familia sa biologică (părinți, rude), însă acest lucru nu a fost posibil, astfel că s-au inițiat demersurile pentru adopția minorei.
La începutul acestui an, destinul minorei s-a schimbat, iar ea a primit cel mai frumos cadou pe care îl poate avea un copil aflat într-o astfel de situație: a fost adoptată de o familie care îi va oferi toată îngrijirea și dragostea atât de necesare în viața unui copil”, a declarat Beatrice Muntean, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu.
Vă reamintim că, în 2023, imediat după găsirea fetiței și mediatizarea cazului, mai multe familii, atât din Șeica Mare, cât și din Sibiu, și-au exprimat dorința de a o înfia. Însă, atunci nu a fost posibil, deoarece instituțiile statului au trebuit să finalizeze anchetele cu privire la acest caz. Mai mult, potrivit reprezentanților DGASPC, înainte ca un copil din sistemul de protecție socială și să poată fi adoptat, este obligatoriu, conform legii, să se încerce reintegrarea acestuia în familia sa biologică (părinți, rude) și numai dacă aceasta nu este posibilă, se inițiază demersurile în vederea adopției.
Citește și: Mai multe familii vor să o adopte pe fetița abandonată pe câmp. DGASPC Sibiu: prioritate au rudele
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4526
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Didulescu
Acum 2 ore
Rob
Acum 2 ore
Gicu
Acum 2 ore
Didulescu
Acum 3 ore
Imbecilitati marca CJ Sibiu !