Sâmbătă, 5 aprilie, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu s-a desfășurat faza județeană a celei de a XII-a ediții a Concursului Național „Terra – mica olimpiadă de geografie pentru clasele V – VII”. În urma competiției 18 elevi s-au calificat la etapa națională.
La această etapă au participat 141 de elevi (din cei 165 elevi înscriși). După soluționarea contestațiilor s-au stabilit și elevii premiați, precum și cei care vor participa la faza națională a acestui concurs.
„Rezultatele foarte bune ale elevilor reflectă interesul lor pentru studiul geografiei, precum și dorința acestora de a atinge un nivel înalt de performanță, chiar dacă această disciplină are o singură oră pe săptămână în trunchiul comun, cu excepția clasei a VIII-a. Felicitări elevilor care au particiupat, au obținut premii și o deosebită apreciere profesorilor coordonatori și părinților. Lre dorim mult succes la etapa națională!”, transmite inspector prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
La clasa a V-a au participat 68 de elevi, din cei 74 elevi înscriși. S-au acordat 29 de premii și mențiuni, după cum urmează:
PREMIUL I
BALTEȘ ELENA DIANA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Liceul de Artă Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Iordache Diana – calificare etapa națională
INACHE ȘTEFAN OLIVIU – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore – calificare etapa națională
STAN ALEXIA ANABELLA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore – calificare etapa națională
PREMIUL II
COMĂNESCU ARMAND MIHAI – Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, prof. dr. Turcu Vasile – calificare etapa națională
OPREAN ANTONIA MARIA – Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia – calificare etapa națională
PARASCHIV MARIA ELENA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore – calificare etapa națională
JECAN TUDOR ANDREI – Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, prof. Rusu Horațiu Adrian – calificare etapa națională
PREMIUL III
DRAGOMAN ANAMARIA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore
ALBU IOANA ROXANA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Tănase Vasile Vlad
MENȚIUNE
BURLACU FLORIN ȘTEFAN – Școala Gimnazială Cristian, prof. Toader Alemănuța
AVRIGEANU MIHAI – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, prof. Fabian Katalin
CĂILEANU PATRICK MIHAI – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Tănase Vasile Vlad
BÂRSAN ALEXANDRU – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Hillenbrand Viorica
MUȘAN EDUARD ANDREAS – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Liceul de Artă Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Iordache Diana
JUMUGĂ SEBASTIAN PAUL – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, prof. Voicu Beatrice Mihaela
CHIRIȚĂ TIMEEA – Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, prof. dr. Turcu Vasile
PÎNTEA FILOFTEIA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Iova Diana
PĂRĂU GHEORGHE DAVID – Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat, prof. Todea Corina
LINCA VICTOR ANDREI – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Neamțu Ionela Lia
GOLEA DAVID ALEXANDRU – Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, prof. Bratu Samuel
HRIBA AMELIE PETRA – Liceul de Artă Sibiu, prof. Iordache Diana
DĂNCĂNEȚ ANTONIA – Liceul de Artă Sibiu, prof. Iordache Diana
DRĂGHIȚĂ DAMIAN – Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia
VREJA DARIA ȘTEFANIA – Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, prof. Iova Diana
MAIER IOAN IULIAN – Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Roșca Cristina
SZÖKE NICOLAS DANIEL – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, prof. Fabian Katalin
TOBOȘ BOGDAN – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Liceul de Artă Sibiu, prof. Ivas Anelia, prof. Lazăr Grigore, prof. Iordache Diana
POVARĂ FILIP – Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, prof. Fabian Katalin
POȘIRCĂ ROBERT ALEXANDRU – Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia
La clasa a VI-a au participat 48 de elevi, din cei 56 elevi înscriși. S-au acordat 21 de premii și mențiuni, după cum urmează:
PREMIUL I
BACIU RĂZVAN – Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia – calificat la etapa națională
PREMIUL II
MORAR EDUARD DANIEL – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia, prof. Roșca Cristina – calificat la etapa națională
SOLOMON ANDREI DAVID – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia – – calificat la etapa națională
PREMIUL III
GLIGOR LUCA VASILE – Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia – calificat la etapa națională
MENȚIUNE
BELAȘCU ANDREI IANIS – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, prof. Voicu Beatrice Mihaela
BALICA ANTONIA MARIA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia
GROZA TUDOR ANDREI – Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, prof. Bratu Samuel
BRATU IOAN BOGDAN – Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, prof. Bratu Samuel
BUCURA PAUL – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, prof. Voicu Beatrice Mihaela
DENA SARA CRISTIANA – Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, prof. Bratu Samuel
CUȚUI ANASTASIA BRIANA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia, prof. Fabian Katalin
MURAR AURORA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia, prof. Roșca Cristina
PRODAN EVA SOFIA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia
RĂCĂȘAN VICTOR IOAN – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Liceul de Artă Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia, prof. Lazăr Grigore
VULCU ALEXANDRU – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia, prof. Roșca Cristina
RĂDUȚ ȘTEFAN DANIEL – Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, prof. Odangiu Roxana
SÂNTEA PATRICK – Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, prof. Voicu Beatrice Mihaela
SAVU NICHOLAS CĂTĂLIN – Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia
SERFÖZÖ CHRISTIAN DAVID – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, prof. Neamțu Ionela Lia, prof. Scarlat Delia, prof. Rusu Horațiu Adrian
VĂTĂȘELU VICTOR DAVID – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, prof. Fabian Katalin
BĂRA MIHAI CONSTANTIN – Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, prof. Todea Corina
La clasa a VII-a au participat 25 de elevi, din cei 27 elevi înscriși. S-au acordat 11 de premii și mențiuni, după cum urmează:
PREMIUL I
GOLĂȘILĂ LUCA DANIEL – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. Marinescu Ana – calificare la etapa națională
PREMIUL II
PINCIU ANDREI TUDOR – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Marinescu Ana – calificare la etapa națională
PREMIUL III
NEACȘU EMILIA – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Marinescu Ana – calificare la etapa națională
MENȚIUNE
CERCEL ȘTEFAN – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Roșca Cristina – calificare la etapa națională
LAZĂR PAUL ANDREI – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Ștefan Tatiana Maria – calificare la etapa națională
MAIER CRISTIAN GHEORGHE – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Roșca Cristina – calificare la etapa națională
IVAS MARA – Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Ivas Anelia – calificare la etapa națională
ALBU TUDOR – Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu – prof. Bratu Samuel
ACU FLAVIU – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Știucă Mariana Lucreția
ROMAN RĂZVAN – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, prof. dr. Misachevici Adriana, prof. Dincă Adriana Mioara, prof. Lazăr Grigore, prof. Oneț Olimpiu
PĂRĂU RAREȘ MARIAN – Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat – prof. Todea Corina
Sursa foto: Arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt convins ca locatarii au sarit in sus de “bucurie”! Imb€&!lism cronic in primaria Sibiu!!!! Hipstareala mizerabila!!!!
75 % din cei inscrisi la aceasta scoala nu ar avea dreptul legal sa fie acolo! Vorbesc in cunostinta de…
Având cercetarea o disciplinară pe rol, nu are șanse!
Nu. Vrea doar sa facă senzație.
Aveți nevoie de certitudini. Verificați adresele de domiciliu, nu de reședință, al părinților scandalagii. Da, are vină pentru că a…













Lasă un răspuns