Săptămâna asta am mâncat corespunzător studențește, la un fast-food de pe bd. Victoriei, în imediata apropiere a căminelor, care se numește Tutti. Tutti Pizza, dar mai mult decât doar pizza.
M-am oprit în fața vitrinei convins fiind că e vorba de un fast-food asemănător cu covrigăriile de pe centru și am început să recit preparatele pe care le vreau: mai puneți și de aia, și de aia, puneți-mi și un desert... Moment în care domnișoara de la tejghea, asaltată de debitul meu verbal cauzat de foame, m-a poftit înăuntru. Așa am aflat că există și un înăuntru, care apare dacă deschizi ușa din dreapta tejghelei. Iar în interior găsești câteva scaune și polițe pe care să pot să servești liniștit comanda dacă nu ai chef să mănânci din mers sau să iei la pachet acasă.
Noi am luat la pachet și am încercat câte un pic din toate. Am luat două pizza la felie, deși felie e ușor impropriu spus, pentru că e o bucată ceva mai mare și mai consistentă decât feliile obișnuite. Am încercat și un meniu de aripioare de pui cu cartofi prăjiți iar la recomandarea amabilei domnișoare care ne servea, am ales la desert o nu știu cum să-i spun dar știu că e cu Rafaello. Cum în vitrină se numea Tutti Sweet, o să-i spunem Pizza Rafaello, pentru că întreaga bază era aluat de pizza
Am luat totul la pachet și doar acasă am văzut surpriza, cel mai șmecher ambalaj de pizza pe care l-am văzut vreodată. Efectiv un sertar de pizza, care o și păstrează închisă aproape ermetic, 20 de minute mai târziu încă era călduță. Nota 10 pentru cei câțiva lei în plus cheltuiți pe un ambalaj care chiar scoate în evidență produsul.
După cum vă ziceam, mâncarea era caldă când am ajuns acasă așa că am năvălit direct pe pungă și am început cu aripioarele. Sincer, sunt printre cele mai bune aripioare prăjite pe care le-am mâncat, cel puțin în fast food-uri. Sunt foarte fragede iar panada în care sunt îmbrăcate e foarte crocantă dar în același timp și moale, nu e dură cum e cea pe care o face colonelul, de exemplu. Din păcate, aripioarele nu erau pentru mine așa că m-am mulțumit cu una singură și cu 2-3 cartofi, bunicei, dar cam uscați pe gustul meu.
Pizza a fost bună dar nu extraordinară. Felia care semăna cu Prosciutto funghi avea deasupra un sos potrivit mai degrabă pentru șaorma. Cea cu carne și porumb a fost mai bine apreciată. La final a rămas desertul Rafaello, care nu s-a mâncat tot. Nu mi-a displăcut, dar combinația aluatului de pizza cu crema dulce și nuca de cocos nu m-a convins.
Ce știu sigur este că o să mai mănânc aripioare de acolo. Meniul e extrem de variat, aveți ce alege, panini de tot felul, burgeri, kebab, șaorma, de toate. Dar incercati aripioarele. Iar prețurile, rezonabile, ca și cum în vecini ar fi trei cămine studențești. Noi am platit putin peste 70 de lei pentru tot ce am comandat. Un prânz cinstit, mai revenim.
Tutti Frutti
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5132
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Ana
Acum 8 ore
Ngelu
Acum 8 ore
Dd
Acum 8 ore
Adelin Dan
Acum 9 ore
FLOD