Agentul de pază de la Casa Județeană de Pensii Sibiu a recunoscut că a luat mită de mai multe ori, în calitate de complice al unui funcționar, motiv pentru care ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare. Anunțul a fost făcut de Serviciul Județean Anticorupție care a transmis marți un comunicat de presă în acest sens.
Anunțul vine după Tribunalul Sibiu a condamnat-o la trei ani de închisoare pe Doina Goie pentru că, din postura de consilier superior în cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, a acceptat 11 șpăgi, conform acordului de recunoaștere semnat cu procurorii. Cealaltă persoană arestată în acest dosar – agentul de pază – și-a recunoscut la rândul lui vinovăția.
”Din probatoriul administrat în această cauză s-a stabilit că, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, agentul de pază a intermediat primirea mitei de către funcționarul public menționat anterior sau a pretins foloase materiale în nume propriu, în condițiile în care lăsa să se înțeleagă că are o anumită influență pe lângă funcționarii publici ai instituției şi îi poate determina pe aceștia să îi favorizeze pe mituitori, referitor la acordarea consultanței de specialitate în domeniul ”dreptului la pensie”, la primirea, verificarea, înregistrarea cererilor/dosarelor de pensionare sau pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare depuse la această instituție publică, pentru soluționarea favorabilă sau cu celeritate a cererilor menționate”, informează procurorii anti-corupție.
Foloasele materiale pretinse şi primite constau în sume de bani cuprinse între 50 de lei şi 650 de lei, precum şi în produse alimentare.
De asemenea, în această cauză au fost încheiate 5 acorduri de recunoaștere a vinovăției. Tribunalul Sibiu s-a pronunțat pentru 3 dintre acestea, hotărâri rămase definitive, astfel:
- la data de 17.03.2025 Tribunalul Sibiu-Secția Penală a condamnat o inculpată, funcționar public al Casei Județene de Pensii Sibiu, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, (11 acte materiale).
- la data de 13.03.2025 Tribunalul Sibiu – Secția Penală a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu un inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 6 luni, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
- la data de 17.03.2025 Tribunalul Sibiu – Secția Penală a condamnat o altă inculpată la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată, compusă din 2 acte materiale.
În ceea ce privește ultimele 2 acorduri încheiate în cauză, procurorul a sesizat instanța de judecată, urmând ca aceasta să se pronunțe la o dată ulterioară.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: mita , coruptie , spaga , Pensii Sibiu
Vizualizari: 1758
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ana
Acum 7 ore
Ngelu
Acum 7 ore
Dd
Acum 8 ore
Adelin Dan
Acum 8 ore
FLOD