Paștele, acum peste 170 de ani, în primele ziare în limba română: ”Paștile noastre afară de numire nu au nici o legătură cu Paștile Evreilor”. De unde avem ouă roșii: ”Îndată s-au roșii toate lucrurile, ce aveau evreii prin casele lor”

Telegraful Român, Curierul de Iassi și Curierul Foaea Intereselor Generale sunt o parte din ziarele românești care încă din primele lor ediții aduceau informații legate de Sărbătoarea Paștilor.

Este interesant de urmărit faptul că legătura cu Paștele evreiesc era amintită de fiecare dată, iar 1875 chiar se precizează cu subiect și predicat că evreilor le era interzis, în Iași, să se apropie de bisericile ortodoxe românești, pentru a nu se ajunge la încăierări.

Acum 172 de ani, în aprilie 1853, în chiar primul an de funcționare al Telegrafului Român, cel mai vechi ziar din România, în numărul 31 se făcea o comparație, de Paștele din acel an, între un pom și viața omenească, în contextul în care pentru a avea o viață lungă, cinstită și îndestulătoare, trebuie din când în când să tăiem rămurile care ne-ar face ”călătoria” mai grea.

”Să ne aducemu dară astăzi aminte, că în lunga și plina de mărăcini viață, mai avemu să facemu o călătoriă grea, și că acesta numai atunci o vomu putea îndeplini, deacă vomu îngropa acele visuri și idee nefericite, ce ocupă de atătea ori tote ale nóstre simțeminte.

Căci ele ne ducu pe cărări, care nu se potrivescu cu legile lumei.

La pomii roditori se taie în toată primăvara căte o creangă, carea încă are a înfrunzi, și aduce fructe, ea însă trebue să peară, ca trunchiulu pomului se capete iarăși potere și să se facă durătoriu.

Și noi trebue dară să nimicimu multe plăceri în privința vieții noastre, ce ni se paru frumoase și roditoarie, numai ca să căpătămu potere destulă, și să putemu înfrunta viforulu, ce poate să trecă peste noi mai tărziu.

Însă pentru aceea să nu cugetămu, că săntemu mai neperfecți, că amu perdutu ceva, căci trunchiulu rătezatu aduce mai tărzie însă mai bune fructe – fructele ce le coacemu și gustămu noi înșine”, scrie ziarul sibian de Paște.

Tot în Telegraful Român, însă cinci ani mai târziu, în 1858, se relatează despre Paști, făcându-se o strictă delimitare între sărbătoarea evreilor și a creștinilor.

”Sărbătoarea Paștilor s-a fundat mai întăiu de cătră Evrei, spre aducerea aminte a cruțărei lor în Egipet din partea îngerului omorâtoriu, și în cea a eșirei lor din astă țeară, care au fost în cea dintăi o lună plină de primăvară, adecă în seara de 14-21 a lunei Nizan (21-28 Martie).

Drept dovadă ne poate servi chiar numirea Paști, ce este de origine evrească, și însemnează cruțare.

Evreii serbau Paștile în decurs de șapte zile, în aceste zile ei se adunau în cortul, în care se păstra sicriul legei, iar de la Solomon încoace în Biserica Ierusalimului.

Supt restimpul acestor sărbătorilor nu le era ertatu să mânânce altă pâine, fără numai asimă, adecă pâine nedospită, căci la fugirea lor din Eginet nu avuseseră timp să’și dospească pâinile, ci fură siliți să ia cu sine și nedospite; de aci numesc ei Paștile și sărbătoarea pânei nedospite.

Fiecare tată de familie petrecea în seara cea dintâiu a Paștilor cu ai săi un miel, pre care îl fericeau și mâncau cu oase cu tot: rugăciunile și cetirea unor pasaje din istoria sfântă da acestei cini un caracter religios.

Paștile erau sărbătoarea cea mai însemnată a Evreilor, și fiindcă în aste zile se țineau adunări de popor, ea contribui mult la desvoltarea patriotismului și a comerciului.

Creștinii încă adoptară astă sărbătoare, fără însă de ai da însemnarea Paștilor evreești, ci din contră ei o sărbară, și o sărbăm pănă azi în aducerea aminte a învierii Mântuitoriului și a biruinței Evangheliei lui: prin urmare Paștile noastre afară de numire nu au nici o legătură cu Paștile Evreilor”, se precizează în articol.

Tot aici se pomenește despre legenda ouălor roșii, însă într-o altă variantă față de cea pe care o cunoaștem astăzi: culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi.

”Dar despre ouăle cele roșii dela Paști sânt feliurite păreri, noi ținem cu Paiere al Gazei, carele pe temeiul vechilor predanisiri zice: că, când au zis Evreii cătră Pilat: „Sângele lui asupra noastră și asupra fiilor noștri” îndată s-au roșii toate lucrurile, ce avea Evreii prin casele lor, și prin urmare și ouăle încă. Spre pomenirea minunei roșimi și noi ouăle la ziua Învierii”, scria Telegraful Român.

Tot despre evrei scria ”Curierul Foaea Intereselor Generale”, în 1879, în contextul sărbătorilor pascale.

”Vineri s’a cetit aice prin toate școalele evrești, ca nici un jidan să nu se ducă la vr’o biserică, sau să fie față la scoaterea aerului, la serbarea învierii și în zioa de Paști,—spre a nu da loc la scandale și conflicte. Și întradevăr Vineri sara in nici o ogradă de biserică nu s’a văzut măcar un izraelit, pe cănd in alți ani erau pline cu evrei de ambe sexe. Acest ordin rabinic ni se pare de tot de prisos, căci fie d-lor încredințați, că bisericele creștine sunt foarte tolerante și primesc cu bine pe oricine de altă religie,—și că Românii n’au provocat și nu vor provoca vrodată scandaluri”, scrie ziarul.

”Curierul de Iassi”, relata în 23 aprilie 1875 despre o tradiție locală.

”Rușii au niște ciudate obiceiuri in prăsnuirea serbătorilor Paștilor, iacă unul foarte curios. În ziua de Paști vânzătorii de păsări se plimbă pe toate stradele, purtând in colivii de lemn mai multe feluri de păsări sălbatice, care ciripesc si caută in toate părțile să scape pintre zăbrele.

Acești negustori striga: cine voiște, cine voește să cumpere păsărele! Atunci trecătorul se apropie, plătește neguțilorului vre-o 40 de capeice de fiecare păreche, pe cari le ia, dară in loc să le pună in altă colivie le dă drumul. Bătrânii ruși spun că acest obiceiu însemnează amintirea originei sorbătorii Paștilor, can după evrei, n’a fost instituit decăt pentru a celebra liberarea poporului captiv din Egipet”, scria ziarul ieșean într-unul din primele articole din preza românească referitoare la tradițiile de Paște..