După ce a locuit 30 de ani în București, Iulia Blaga, jurnalistă și critic de film, s-a întors la Sibiu, unde organizează ateliere de dezvoltare personală prin cinema pentru copii și adulți. „Dacă suntem 30 de oameni în sală, vedem 30 de filme diferite. Fiecare are filtrul lui”

După 30 de ani în care a locuit la București, Iulia Blaga, jurnalist la publicații cunoscute din România și critic de film, a ales să se reîntoarcă acasă, la Sibiu. A adus cu ea și pasiunea pentru film care a însoțit-o toată viața, iar în prezent organizează ateliere de dezvoltare personală  prin cinema atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Iulia este din Sibiu, iar în anii ’90 a plecat la București, unde a urmat Facultatea de Filologie. Despre filme, ea a început să scrie încă de când era studentă.

„Îmi amintesc că voiam să mă fac actriță, dar mi-am dat seama că nu am suficient talent, așa că m-am hotărât să scriu despre filme – să fac cronici, interviuri, ce se mai făcea. În timp ce studiam la Facultatea de Filologie, secția Franceză-Română, am început să scriu”, a povestit Iulia pentru turnulsfatului.ro.

„Mi-am dat seama că este foarte frumos să îi înveți pe copii despre filme”

Iulia a scris pentru mari publicații din România precum HotNews, Libertatea și România liberă. A publicat o carte de cinema (Fantasme și adevăruri. O carte cu Mircea Săucan), premiată de Uniunea Cineaștilor, și a tradus o carte după care s-a făcut un film (În sălbăticie / Into the Wild, de Jon Krakauer, Ed. Humanitas). De asemenea, a fost lector în programele de educație cinematografică pentru elevi Éducation à l’image și CinEd, organizate în București.

„Am decis să intru ulterior în anumite programe de educație cinematografică pentru elevi, care mi-au plăcut foarte mult. Făcând Filologie, nu m-a tentat la început să lucrez cu copiii, dar apoi mi-am dat seama că de fapt e foarte frumos să îi înveți despre filme. Copiii sunt minunați și au o spontaneitate molipsitoare”, a spus ea.

Copilăria Iuliei a fost marcată de filmele pe care le-a văzut și de multe personaje din ele. Mai târziu avea să-și dea seama cât de mult au ajutat-o acestea să crească.

„Îmi amintesc când am văzut Războiul stelelor, la Pacea. Era filmul din ’77, care la noi a ajuns în 1980. Țin minte și acum cum am stat la coadă dimineața ca să mergem după amiază să-l vedem. După anii ’90, s-au făcut galerii comerciale, iar eu n-am mai vrut să intru la Pacea niciodată. Nu voiam să-mi stric imaginea pe care o aveam în minte. Să-i văd pe Luke și Han zburând mi-a deschis și mie fascinația pentru zbor, iar ani mai târziu mi-am luat licența de pilot aeronave ultraușoare.

Eram un copil interiorizat, îmi pierdusem tatăl de mică, și foarte târziu mi-am dat seama că pe unchii mei sau verii  mei mai mari îi asociam cu actori celebri, cu care mi se părea că seamănă – Gary Cooper, John Wayne, Burt Lancaster. De fapt, copilul care eram căuta imagini paterne în actorii de pe ecran, nu doar în bărbații adulți din jur. A fost un lucru de care mi-am dat seama foarte târziu”, a mai spus Iulia pentru turnulsfatului.ro.

Mutarea la Sibiu și ateliere de educație prin cinema

În 2017, împreună cu psihologul Florentina Beznea, Iulia a lansat niște ateliere inedite în România, de educație cinematografică și dezvoltare personală, pe care le-a numit MOViEs ON. În anul 2020 aceasta a venit la Sibiu pentru a-i fi alături mamei sale în ultimele luni de viață, după care a decis să rămână. Printr-o colaborare cu Asociația ESTE Film a adus, ulterior, aceste ateliere la noi în oraș.

„Am făcut preselecția filmelor din competiția ESTE Film Festival între 2019 și 2025, și sunt co-inițiator al atelierelor de educație cinematografică și dezvoltare personală MOViEs ON Junior @ ESTE Filmul de Miercuri, pe care le-am ținut la Sibiu între 2022 și 2025. Am fost voluntar în centrele de plasament din București, unde am folosit filmul ca mediator al dezvoltării personale, și sunt în prezent voluntar la azilul de bătrâni de pe str. Azilului din Sibiu, unde, pe lângă susținerea emoțională a vârstnicilor, organizez ocazional ateliere de dezvoltare personală prin cinema pentru infirmiere”, a mai adăugat Iulia.

„Toată lumea se reflectă și se vede pe sine în film”

După acest proiect, Iulia a făcut un nou pas în cariera sa și a decis să urmeze și cursuri de consilier pentru dezvoltare personală, astfel încât să susțină aceste ateliere pe cont propriu.

„Mi-am dorit să merg mai departe cu un lucru care mi s-a părut firesc în dezvoltarea mea, mai ales că, având grijă de mama în ultimele ei luni de viață am înțeles cât de important este să ajuți. Citeam psihologie de când au început să se publice cărți de psihologie, în anii ’90, și m-am hotărât să încerc să capăt o competență și pe zona aceasta. Am făcut astfel cursul de consilier pentru dezvoltare personală, și l-am făcut și pe cel de formator, care îmi permite să lucrez cu grupuri de adulți.

Aceste ateliere de dezvoltare personală prin cinema sau de educație cinematografică și de dezvoltare personală (după cum doresc clienții) se adresează unui public foarte larg, de la copiii de grădiniță până la adulți și chiar angajați ai companiilor”, a mai explicat ea.

Am întrebat-o pe Iulia și cum se desfășoară un astfel de atelier.

„Poți să lucrezi pe orice temă dorești, iar plaja de filme este atât de mare încât poți alege exact ce vrea clientul să-i oferi – dacă nu vrea să meargă pe mâna ta. Am făcut la un moment dat un test cu o bancă cunoscută în București și a ieșit o chestie foarte faină, mai ales pentru că angajații de acolo nu erau neapărat cinefili. Le plăceau filmele, dar erau foarte curioși să vadă ce le poate spune un critic de film despre un film pe care îl vedeau atunci. Li s-a părut foarte interesant ce perspectivă pot avea eu față de perspectiva lor și am avut sentimentul că au învățat despre ei și că au plecat cu ceva acasă.

Totul se desfășoară destul de clasic, le arăți filmul sau fragmente de filme, după care începi să vorbești cu ei și să te joci (pentru că sunt și elemente de joc.). Totul e în funcție de ce film arăți și pe ce alegi să lucrezi –  autocunoaștere, leadership, coeziunea grupului etc. Poți să arăți filme scurte, poți arăta filme lungi, dar la fiecare evidențiezi teme, personaje, situații care le pot fi utile participanților. Îi ajuți să se regăsească în ce văd pe ecran.  Și e un dialog, nu vorbești doar tu. Îi ajuți pe clienți să se deschidă. Toată lumea se reflectă și se vede pe sine în film, vede situații prin care a trecut sau asemănătoare cu ce a trăit, doar că nu reușește  întotdeauna să pună asta în cuvinte fără puțin ajutor – iar eu sunt acolo pentru a oferi acest ajutor, cu toată empatia de care sunt în stare”, a mai spus ea.

În viitorul apropiat, sibianca își dorește să ajungă prin aceste ateliere atât la companii, cât și în grădinițe sau școli.

„Mi se pare fascinant cinema-ul pentru că fiecăruia îi spune ceva. Dacă suntem 30 de oameni în sală, vedem 30 de filme diferite. Fiecare are filtrul lui, în funcție de trăirile prin care a trecut, de ce istoric de familie a avut, ce amintiri, ce cărți a citit, ce filme a văzut, ce muzică ascultă, ce i s-a întâmplat cu o zi înainte. E foarte interesant, ca regizor nu ai niciun control asupra filmului când e gata. Efectiv e un caleidoscop în care fiecare se regăsește.

Fiind o artă populară, poate ajunge la mulți oameni, ajutând pe fiecare să găsească ceva, să se echilibreze, să găsească o resursă imediată sau pe termen lung, să se cunoască mai bine, dar și să-i cunoască pe ceilalți”.

 „Un pantofar polonez din documentarul Letters from Wolf Street, prezentat anul trecut la Astra Film Festival, spunea: <<Mi-ar plăcea să fiu bogat ca să le repar oamenilor încălțămintea pe gratis.>> Așa și eu, dacă aș fi bogată, aș face numai voluntariat prin filme. Dar nu sunt încă”, a concluzionat ea.

Iulia poate fi contactată la numărul de telefon +40 722 240 337, dar și pe pagina sa de Facebook.