Pe un blog ce i-a aparținut liderului AUR, George Simion, încă din anul 2010, acesta scria despre Basarabia, echipa națională de fotbal, prieteni și politică, însă unul din subiecte era și regionalizarea.
Între timp, blogul a fost spart de un hacker, însă mesajele pot fi văzute pe site-ul archive.org, așa cum arătau ele în momentul postării.
Regionalizarea vătură de Simion era una legată de actualele regiuni de dezvoltare, proiect vizat de mai multe partide, însă el vedea o capitală regională la Brașov.
În cadrul acestui proiect, Simion vedea și o regiune Moldova, cu capitala la Chișinău.
”Comparând cu datele culese despre Republica Moldova, constatăm că există o similaritate în ceea ce privește suprafața geografică (a 5-a ca mărime) și numărul de locuitori, precum și două inadvertente în ceea ce privește PIB-ul exprimat în euro și numărul de locuitori ai capitalei de „zonă”.
Astfel, dacă se adoptă acest proiect, unirea istorică cu Basarabia poate fi mai ușor realizată, integrarea făcându-se „de facto”, ca o alipire a unei zone la un întreg.
Din această uniune, România poate deveni mai puternică, iar Moldova își poate crea oportunități economice ce pot duce la creșterea PIB-ului, dar și la beneficiile aduse de includerea în structurile NATO sau ale UE, inclusiv spațiul Schengen”, scria Simion.
El spunea că Rusia ar fi avut de pierdut din acest obiectiv.
”Dincolo de oportunitatea unirii, reorganizarea va mai produce încă două oportunități, una care ține de reducerea numărului de bugetari (și de aici presiune mai mică pe bugetul de stat și reorientarea banilor economisiți către investiții), precum și eliminarea încrengăturilor supralegale pe care baronii locali au făcut-o la nivelul județelor actuale. La care se adaugă absorbția mai ușoară a fondurilor europene și planuri de dezvoltare concepute la nivel major (ca exemplu, autostrada Arad – Pitești va presupune colaborarea a 3 zone și nu a 7 ca până acum)”, preciza Simion în 2010.
Regiunile cu datele din 2009:
Nr. crt. |
Judetul |
Suprafata |
Capitala |
Locuitori (zona) |
PIB 2009 |
||
Denumire |
Locuitori (capitala) |
procent din PIB* |
miliarde Euro |
||||
1 |
Banat |
32.034 kmp |
Timisoara |
311.586 |
1.940.187 |
9,95% |
11,53 |
2 |
Crisana |
34.159 kmp |
Cluj |
306.474 |
2.737.400 |
11,50% |
13,33 |
3 |
Nord-Est |
30.949 kmp |
Iasi |
308.843 |
3.836.875 |
10,17% |
11,79 |
4 |
Centru |
34.100 kmp |
Brasov |
278.048 |
2.638.809 |
11,12% |
12,89 |
5 |
Oltenia |
31.211 kmp |
Craiova |
298.928 |
2.394.895 |
7,64% |
8,85 |
6 |
Muntenia |
34.450 kmp |
Ploiesti |
229.285 |
3.485.759 |
13,32% |
15,44 |
7 |
Moldova de Sud |
35.770 kmp |
Constanta |
302.171 |
2.932.124 |
10,50% |
12,17 |
8 |
Bucuresti |
1.811 kmp |
2.231.961 |
25,80% |
29,9 |
||
9 |
Republica Moldova ** |
33.800 kmp |
Chişinau |
786.232 |
3.563.695 |
3,55 |
Interesant este că în comparație cu datele din 2009, pomenite de Simion, cifrele economice sunt acum cu toul altele.
În cazul Regiunii Centru, din care face parte și Sibiul PIB-ul era atunci de12,89 miliarde de euro, iar în 2023 era de 35,5 miliarde euro.
În noiembrie 2023, Siomion vorbea despre Covasna și Harghita, județe din cadrul Regiunii Centru.
„Respingem orice formă de regionalizare a României (…). În actualele unităţi administrative-teritoriale – Harghita, Covasna şi Mureş – nu este una benefică (n.r. – regionalizarea) pentru românii de acolo, apare fenomenul de ghetoizare, se face un tip de segregare etnică, care nu cred că e permisă de Constituţia României şi trebuie să găsim un cadru prin care abuzurile care se întâmplă în actualele judeţe Harghita şi Covasna să nu se mai repete„, spunea Simion.
”Îl votez pe Nicușor. (...) unul de-al nostru care a decis să intre în lupta politică”
Într-o postare din mai 2016, George Simion scria pe același blog că îl va vota pe Nicușor Dan, cel care atunci candida pentru postul de primar al Bucureștiului. Spune despre Nicușor Dan că l-a cunoscut din 2006 și că e ”unul de-al nostru”
”Nicușor Dan – PRIMAR pentru Bucureștiul meu”, este titlul postării.
”Nu o să întreb și eu ca restul bloggerilor, cine e Nicușor Dan? Pot spune că știu cine e: unul de-al nostru care a decis să intre în lupta politică și să candideze ca independent la consiliul și primăria Bucureștiului. Sunt bucuros că pentru prima oară voi vota pentru cineva și nu răul cel mai mic.
L-am cunoscut pe Nicușor în 2006, la primele mitinguri pentru salvarea centrului istoric al Bucureștiului. Nu mi-a luat mult să-l găsesc în unele poze de-atunci (tipul din stânga – miting din noiembrie 2006 cu plecare de la Catedrala Sfântul Iosif, pentru cei care mai țin minte):
Anii au trecut, Nicușor a fost mereu acolo, pentru cauză. În 2008 a înființat Asociația Salvați Bucureștiul și s-a bătut în toate modurile posibile cu ciocoii din primării.
La Hala Matche era să ne salte căpitanul Cașcaval Dumitru, pe amândoi, să ne ducă în dubă pentru “identificare”(video pe youtube – de la minutul 2.20) pentru că un grup de oameni pictau și făceau poze monumentului istoric.
De când și-a început campania am aflat și alte lucruri despre el: că a fost olimpic internațional la matematică, că merge în Vamă, că problemele românilor din jurul granițelor nu-i sunt străine.
A strâns 52 000 de semnături pentru susținerea candidaturii, are nevoie de 230 000 de voturi pentru a ieși primar.
Problema nu se pune în aprecierea șanselor lui Nicușor după sondaje comandate, ci în a vedea dacă suntem 230 de mii de oameni în orașul ăsta. Sau suntem înconjurați de votanții acestei pleiade nemaiîntâlnite de circari (Gigi Becali, Sorin Oprescu, Silviu Prigoană, Anghel Iordănescu, Irinel Columbeanu + americanul lui Dan Diaconescu). Dacă nu suntem în stare să dăm un mesaj puternic pe 10 iunie că România mai există, vom continua să fim înconjurați de votanții CanCan-Click-OTV”, scria George Simion.
Despre Mugur Mihăescu, actualul coleg de partid, ”l-au făcut șef de partid de buzunar (Partidul Verde) pe Garcea”. ”Nu putea nimeni să-l ia în serios”
Într-o postare din octombrie 2011 făcea o referire la actualul său coleg de partid, Mugur Mihăescu. Acesta tocmai fusese numit președinte al Partidului Verde, iar Simion nu putea trece de imaginea ”Garcea”.
”(…) în căutare de alternative, l-au făcut șef de partid de buzunar (Partidul Verde) pe Garcea. O fi avut dreptate omul (și dacă te dezlipeai de imaginea lui cu batic și urechile scoase afară, se întâmpla să mai aibă) dar nu putea nimeni să-l ia în serios.
Dincolo de lenea ziariștilor de a găsi subiecte interesante, de a găsi speciaiști care să le comenteze, în societatea noastră este o lipsă acută de purtători de mesaj credibili”, scria Simion.
În presa din Italia: Avem 1.300 de primării și primari. Avem un plan de a le reduce cu două treimi
Simion a vorbit într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera, interviu de a apărut în ediția online astăzi, 6 mai, despre reforma administrativ-teritorială a țării, spunând că el vede reducerea cu o treime a numărului de primării
Întrebat cum vrea să "facă România măreață din nou", Simion a răspuns:
"Investind și concentrându-ne pe economia noastră, suntem în pragul colapsului. Trebuie să reducem impozitele. Trebuie să reducem birocrația. Avem nevoie de o reformă a statului", a replicat Simion.
Întrebat ce fel de reformă, Simion a vorbit despre reducerea numărului de primării.
”Trebuie să reducem numărul de primării, de exemplu. Avem 1.300 de primării și primari în România. Și avem un plan de a le reduce cu două treimi. Un alt lucru important este să ne reindustrializăm țara, să începem să producem mai mult aici. Avem o mulțime de minerale. Avem petrol și gaze naturale în Marea Neagră. Avem aur, cupru, sare.
Avem toate elementele din tabelul periodic al lui Mendeleev.
Avem pământuri rare, care sunt acum un subiect foarte popular. Prin urmare, trebuie să creăm locuri de muncă bine plătite prin exploatarea acestei bogății„, a mai spus Simion.
În 2023, legat de reforma administrativă, vorbea de localități cu minim o mie de locuitori.
”Care e rostul pentru care avem o comună cu 88 de locuitori cu primar, viceprimar, consiliu local? Unii vor spune – accesibilitatea, să fie primăria aproape de cetăţean. Suntem de acord şi de aceea, în propunerea făcută de comisia noastră lăsăm de lucru primăriilor în fiecare localitate care are 1.000 de locuitori. Lăsăm un ghişeu unic care să lucreze cu cetăţenii care nu au abilităţi digitale sau nu vor, care vor să-şi plătească taxele şi impozitele la ghişeu. Acest birou unic poate fi deservit de unul sau maximum doi funcţionari, în funcţie de necesar”, a susţinut Simion.
Sursa foto: https://georgesimion.wordpress.co
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5750
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 7 ore
Baciul obsecvios
Acum 7 ore
Adrian
Acum 8 ore
Capatina Marius
Acum 8 ore
Sibian