Marți se împlinesc 119 ani de la inaugurarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Piatra de temelie a fost pusă de ziua împăratului Franz Joseph. A costat aproape un milion de coroane, a fost ridicată în 3 ani. Arhitect austriac și clopote făcute în Ungari

Catedrala ar fi trebuit să fie construită pe strada Schewis, astăzi, Bulevardul Victoriei, însă o singură persoană a avut o altă opinie. În 1899, Partenie Cosma a votat separat de restul sinodului arhidiecezan, care hotărâse  construcția pe strada Schewis. El era de părere că acel teren reprezenta cel mai bun loc pentru „scopuri mai înalte”, amintind că, odată, în oraşul Sibiu „nici reşedinţă nu şi-a putut cumpăra episcopul nostru, fără graţia Coroanei”.

Existau trei variante luate în calcul, inițial: prima, pe locul de pe strada Măcelarilor, actuala stradă a Mitropoliei, pe locul unde se afla o veche biserică grecească, o casă parohială și câteva clădiri. O a doua locație era locul de pe strada Schewis, numit grădina „Flora”, iar cea de-a treia variantă era locul de pe strada Morii, unde se află acum Colegiul „Octavian Goga”.

Totul a început, însă de la mitropolitul Andrei Șaguna, el a avut iniţiativa ridicării catedralei care marți, 13 mai, împlinește 119 ani de funcționare. Andrei Șaguna s-a gândit iniţial să ceară o moşie de la stat, domeniile de la Deva sau cele de la Fărcădiu din Ţara Haţegului, din care să obţină banii necesari.

Tot el l-a convins pe împăratul Francisc Iosif să-l lase să facă o colectă, inclusiv în Principatele Române, fiind şi primul donator, cu 1.000 de galbeni, scrie Valeria Soroștineanu în articolul ”Despre catedrala mitropolitană din Sibiu”, apărut în Revista Transilvania, în anul 2006.

Biserica grecească, cea care funcționa pe locul pe care s-a construit actuala catedrală. Sursa foto: Telegraful Român

Până în 1906, în spaţiul oraşului Sibiu, două biserici îşi „disputau” dreptul de a ţine loc de biserici-catedrală, biserica sau capela grecească, situată pe locul unde se va înălţa catedrala, şi cea din cartierul Iosefin, patronată de arhiepiscopul Sibiului.

Printre cei care au făcut donaţii importante pentru ridicarea catedralei sunt Andrei Şaguna, cu 2.000 de florini, guvernatorul Ardealului, principele Schwarzenberg, cu 50 florini, Dimitrie Belu, boier din Muntenia, cu 1.000 de florini, protopopiatele Sibiu, Braşov şi Zlatna, cu 3.000 de florini în total.

Printre comunele bisericeşti care s-au ilustrat, se numără Răşinari şi Sălişte.

Prima variantă: biserica rusească din Iași

Iniţial, la cererea lui Ioan Meţianu a fost consultat arhitectul „veteran” Ştefan Emilian din Iaşi, căruia i s-a cerut şi schiţa bisericii ruseşti din Iaşi. Asesorul Nicolae Cristea nota în jurnalul său că, pe lângă sfatul unor arhitecţi din Iaşi, s-a făcut apel şi la „Reuniunea regnicolară a arhitecţilor şi inginerilor din Budapesta”.

S-a organizat un concurs de proiecte, iar cele mai multe propuneri au venit din partea unor arhitecți din Ungaria și Austria, iar din Ardeal, Bucovina și Vechea Românie au venit patru propuneri.

Trei dintre proiectele prezentate au fost premiate de Consistoriul eparhial, iar proiectul câștigător a fost cel intitulat „Constantin și Elena – Aghia Sofia”, realizat de arhitectul austriac Iosif Kommer din Budapesta și Virgil Nagy, profesor la Politehnica din Budapesta.

Piatra fundamentală a Catedralei din Sibiu a fost pusă la 5/18 august 1902 – ziua de naştere a împăratului Franz Joseph.

Pentru a se începe lucrările, era nevoie de demolarea vechii biserici (construită între 1790-1792), care a fost până atunci folosită drept catedrală. Ea a mai fost numită şi capela grecească – alături de multe altele – fapt care demonstra importanţa pe care a avut-o în Sibiu comunitatea macedo-română, alături de cea din Braşov.

În piatra aşezată sub viitorul altar, la temelia Catedralei, s-a pus şi un act, scris pe un pergament, semnat de mitropolit şi de mulţi intelectuali, prin care se consemna faptul că: „în numele Preasfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, sub domnia prea-înălţatului împărat şi rege Francisc Iosif I, fiind arhiepiscop şi mitropolit al românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, înalt preasfinţitul domn Ioan Meţianu, aşezatu-s-a şi sfinţitu-s-a piatra fundamentală la biserica-catedrală a Arhidiecezei ortodoxe române din Transilvania cu Hramul Sfintei Treimi”, ea trebuia să fie: „Sionul cel nou român”.

Electricitate, pentru a opri comerţul cu lumânări falsificate

 Arhitectul Szalay, care a răspuns de întreaga lucrare, a demolat în acest scop 7 case (după alte surse, 8: cele cu numerele: 35, 37, 39, 41 şi 43 din strada Măcelarilor (azi Mitropoliei) şi cu nr. 28, 30 şi 31 din strada Brukenthal (azi A.D. Xenopol).

Pentru ultima dată s-a săvârşit Sf. Liturghie la data de 13 iulie 1902, în vechea biserică grecească.

Devizul iniţial a fost de peste 300.000 de coroane, iar biserica a fost dărâmată la 1 iunie 1902.

Cele patru clopote, comandate la firma Zeltenhofen din Sopron, au fost sfinţite la 30 noiembrie 1904.

Muzicianul Gheorghe Dima a ales pentru ele, ca tonalităţi: E bemol şi Mi minor. Au fost trase de probă la 10 decembrie 1904, într-o zi frumoasă de vineri, „când era târg la Sibiu”.

 Construcţia propriu-zisă a fost terminată în 1905, când s-a amenajat şi terenul din jur; grilajul din fier a fost realizat după planurile arhitectului Szalay, iar grilajele, de către lăcătuşul Irimie Purece.

Cu o seară înaintea inaugurării, la 12 mai 1906, a avut loc privegherea prescrisă la sfinţirile de biserici, la biserica din cartierul Iosefin.

În 13 mai 1906, în Duminica Samaritencei, mitropolitul a fost dus, în procesiune, sub baldachin, de la reşedinţă la biserică.

La 9 martie 1907, la cererea Consistoriului, s-a instituit un juriu de experţi, pentru examinarea bisericii, din care au făcut parte: A. G. Verona din Bucureşti şi Dorschlag din Sibiu. Ei au stabilit că s-a depus „o muncă cinstită”, dar ca efect, pictura ar fi prea strigătoare, lipseşte armonia culorilor, cupola pare prea greoaie.

Cer pictarea întregului interior, sticla de la fereastră să fie colorată sau pictată, dar, din lipsă de bani, operaţiunea a fost, atunci, oprită.

Mozaicurile, care ne aduc aminte de Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol, îi reprezentau pe cei patru evanghelişti şi simbolurile lor, fiind executate la München, după desenele lui L. Kantier.

Bazându-se şi pe faptul că nu se mai putea opri comerţul cu lumânări falsificate, din parafină (extract de păcură), din stearină (extras de seu) sau „japon” (ceară japoneză), s-a optat pentru iluminatul electric, scrie ziarul Lumina.

Consistoriul arhidiecezan a hotărât, în şedinţa din 17 noiembrie 1903, introducerea luminii electrice în noua catedrală şi limitarea luminilor de ceară, la minimul posibil.

Cel mai important corp de iluminat, candelabrul de sub cupolă, a fost comandat la firma Zeiser-Habinger din Viena; a costat 26.000 de coroane.

Deasupra lui se află crucea românească, aşa cum o întâlnim în casa ţăranului român, crucea grecească cu braţe egale, reprezentând legea răsăriteană a poporului român, combinată cu cea latină, cu braţul de jos mai lung. Faptul că la fiecare braţ al crucii se află câte un trifoi, simbolizează ocupaţia de bază a românilor, agricultura.

Lucrările de construcţie s-au ridicat la 912.197 coroane şi 24 de fileri, la care, dacă se adaugă preţul raclelor sfinţite, a ornamentelor, crucilor şi a cărţilor, se ajunge la 1.000.000de coroane.

Din „tabelul de cheltuieli” iese în evidenţă suma de 461.650 coroane, dată, lui F. Szalay, întreprinzătorul, cu alte cuvinte, antreprenorul, în timp ce arhitectul-controlor I. Schussnng a primit 8.000 de coroane; pentru pictură, Octavian Smigelschi a primit, pentru icoanele de la „frontoriu” (Iconostasul) 16.000 coroane, pentru cupolă tot 16.000 coroane şi, mai târziu, pentru cei patru evanghelişti, 4.000 coroane.

A fost folosită tencuială din pulbere de marmură de Carrarra şi var vechi de Düsseldorf.