Șoferul condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru accidentul de la Hula Bradului, în care și-au pierdut viața patru cetățeni spanioli, a încercat să obțină reducerea pedepsei și reanalizarea condamnării. În fața Tribunalului Sibiu, acesta a susținut că, la momentul accidentului, era atât de obosit încât nu avea discernământ și că, din acest motiv, nu ar trebui să răspundă penal în forma stabilită de instanțe. Judecătorii au respins însă cererea ca inadmisibilă.
Decizia nu este definitivă, inculpatul are drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării.
Ion Sporici, un bărbat de 67 de ani din Gorj, a cerut printr-o contestație în anulare reanalizarea sentinței prin care a fost condamnat la 10 ani de executare, după ce a omorât, în urma unui accident rutier produs în 2022, o familie de spanioli: soț și soție, alături de cele două fiice.
„Atunci când există o altă hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată anterior, care soluționează același litigiu între aceleași părți, iar instanța nu a ținut cont de aceasta, se poate invoca acest procedeu legislativ. Totodată, la fel, dacă se descoperă fapte noi sau documente esențiale.
Scopul contestației în anulare nu este de a rejudeca fondul cauzei, adică de a stabili dacă hotărârea a fost „corectă” pe baza probelor, ci de a verifica dacă hotărârea a fost pronunțată cu respectarea regulilor de procedură și dacă nu există vicii fundamentale care o fac nedreaptă sau ilegală din perspectiva modului în care a fost soluționată”, explica un avocat, pentru turnulsfatului.ro, la momentul deschiderii acestui dosar.
A susținut că oboseala i-a afectat discernământul
În cadrul acestei proceduri, avocatul condamnatului a susținut că, din cauza stării de oboseală, acesta ar fi avut discernământul abolit în momentul producerii accidentului și că nu i se poate imputa nici măcar săvârșirea unei fapte din culpă. Potrivit apărării, această împrejurare ar fi trebuit să fie luată în considerare la analizarea răspunderii sale penale.
„Eram atât de obosit încât nu aveam discernământ”, a spus inculpatul. Sporici a cerut reducerea pedepsei de 10 ani cu o treime.

În cadrul procesului, condamnatul a declarat că nu consumase alcool și nici droguri înainte de accident și a susținut că a fost condamnat „pe baza unor minciuni”.
Acesta le-a spus judecătorilor că nu se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor și că nu se încadra în circumstanțele avute în vedere de instanțele care i-au stabilit pedeapsa.
„Dacă nu mă orbeau farurile autocamionului, nu făceam accidentul”
Bărbatul a susținut că a fost orbit de farurile unui autocamion și că din acest motiv nu a mai observat curba care urma pe traseu.
Potrivit declarației consemnate în motivarea publicată pe rejust.ro, șoferul a afirmat că a intrat pe contrasens după ce a fost orbit și că „nu făcea acel accident dacă nu-l orbeau farurile autocamionului”. El a mai susținut că stăpânea foarte bine mașina și că aceasta avea frâne și anvelope în stare bună.
Tribunalul: argumentele nu justifică redeschiderea cauzei
Procurorii și reprezentanții familiilor victimelor au cerut respingerea solicitării, arătând că aspectele invocate de condamnat au fost deja analizate în cursul procesului și al apelului.
Judecătorii au ajuns la aceeași concluzie. Tribunalul Sibiu a apreciat că argumentele formulate vizează, în realitate, condamnarea deja stabilită, modul în care au fost interpretate probele și pedeapsa aplicată, aspecte care nu pot fi reexaminate prin procedura folosită de condamnat.
În motivare, instanța arată că demersul urmărea practic obținerea unei noi analize a dosarului și a unei soluții mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa, aspecte care au fost deja tranșate prin hotărârea definitivă. Din acest motiv, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Instanța l-a obligat, de asemenea, să plătească 1.800 de lei cheltuieli judiciare către stat, precum și cheltuieli de judecată către mai multe dintre părțile civile din dosar.
Tragedia de la Hula Bradului
Autorul accidentului a fost condamnat în martie 2024 de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia la 10 ani închisoare, instanţa schimbând încadrarea juridică dată faptei din omor calificat în ucidere din culpă.
La instanţa de fond, Tribunalul Sibiu, şoferul vinovat, un bărbat din Gorj, de 63 de ani la data producerii accidentului, a fost condamnat la 20 ani închisoare, iar firma de asigurări era obligată la achitarea unor daune totale de 850.000 de euro rudelor victimelor.
Magistraţii Curții de Apel Alba au desfiinţat sentinţa primei instanţe cu privire la rezolvarea acţiunii penale, la rezolvarea acţiunilor civile şi soluţia privind cheltuielile judiciare privind rudele victimelor.
Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, instanţa a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de omor calificat în cea de ucidere din culpă, condamnând inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare.
CA Alba Iulia a admis în parte acţiunile civile formulate de cei nouă cetăţeni spanioli, obligând partea responsabilă civilmente la repararea prejudiciului produs. Valoarea totală a daunelor morale este de 432.500 de euro, echivalentul în lei de la data plăţii efective.
În 4 decembrie 2022, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veştem spre Braşov, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Gorj, s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu şi a fi pătruns pe contrasens, unde a pierdut controlul direcţiei de deplasare. A intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Braşov, proiectându-l în altă maşină care circula în spatele acestuia.

În urma impactului, două persoane, conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, şi soţia sa, de 55 de ani, au murit pe loc, iar fiica cea mare, de 21 de ani, la scurt timp. Cealaltă fată, de 15 ani, a murit câteva zile mai târziu în spitalul din Sibiu.
Aflată în moarte cerebrală, cu acordul rudelor, adolescentei i-au fost recoltate cordul, plămânii, rinichii, precum şi ţesut osos şi corneea. La procesul de prelevare a organelor au participat medici din România, Germania şi Elveţia.
Fiica cea mare era studentă și se afla la Sibiu în cadrul Programului Erasmus, părinţii şi sora sa venind în România să o viziteze, iar şoferul vinovat se întorcea din Germania.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
uneori stau si ma intreb cata scarbă față de oamenii care i-au votat au cei cu functii de decizie. Cata…
Sa nu il uitam si pe dr. Fagetan, medic in cadrul BMF despre care au fost atatea stiri ca opereaza…
Sa ii fie rusine spitalului ca a pus Sef de Sectie CHIRURGIE OMF un medic ENDODONT (dr Boța) si se…
Va ramane in faza de amenajare santier.Trotinetele si netotul nu pot face un guvern.Fara guvern ioc bani.
Dr Bota, medic in cadrul compartimentului Chirurgie BMF… ea fiind endodont. Foarte buna stirea si bine documentata! Sa o intrebati…













Lasă un răspuns