FOTO / VIDEO Biserica reformată din Ocna Sibiului și teiul de peste 700 de ani, o poveste prea puțin spusă. Preot: „Aici avem bogății arheologice”

Să vizitezi Ocna Sibiului în luna mai, chiar înainte de deschiderea lacurilor și a sezonului estival, te poate face să vezi localitatea cu alți ochi. Realizezi că nu toate drumurile duc spre lacurile cu apă sărată. Duc și spre un oraș plin de povești, muzee create cu pasiune și monumete istorice de cea mai înată clasă. Biserica Reformată Fortificată, de exemplu, este unul dintre ele.

Sunt doar câțiva kilometri între Sibiu și Ocna Sibiului pe care îi poți parcurge și în 20 de minute dacă nu este trafic. Vara, localitatea se umple de turiști datorită calității se stațiune turistică pe care Ocna o are, dar puțini se abat de la traseul obișnuit către lacurile cu apă sărată să urce spre centrul oralului. Acolo, pe strada Tineretului, la nr. 1, mai exact, este una dintre cele mai puțin cunoscute biserici fortificate din județul Sibiu. Este, așezată pe o masă de pământ mai înaltă, ca pe un mic piedestal, fiind unul dintre cele mai vechi monumente construite de sașii colonilti din sudul Transilvaniei.

O poți găsi ușor, pentru că sunt indicatoare care să indice direcția.

Poate nu are fluxul de turiști de la Biertan sau Cisnădioara, dar este impunătoare și păstrează ceva rar. Senzația că locul încă aparține comunității.

@turnulsfatului Turist în județul Sibiu: Biserica fortificată din Ocna Sibiului este considerată una dintre cele mai vechi biserici construite de către coloniștii sași în sudul Transilvaniei #reportaj #tsnews #sibiu ♬ sunet original Turnul Sfatului

Un tei de peste 700 de ani și brazi plantanți pentru tinerele generații

Biserica este impunătoare, cu zid fortificat de apărare, o curte generoasă, cu un farmec sportit de culorile intense ale sfârșitului de primăvară. Și totuși atenția îți este atrasă de un tei care se înaltă până în inima cerului. Este chiar la intrarea în biserică, parte din ea. Nu mai seamănă cu un copac obișnuit. Trunchiul lui este gros, iar scoarța are crăpături adânci, riduri săpate în lemn de timp și de vreme. Unele ramuri sunt atât de grele încât par că se sprijină singure în aer, iar coroana se întinde peste curte ca un acoperiș verde.

„Teiul înflorește în fiecare an. Era tradiția când se sfințea o biserică să se planteze un copac. Și acesta e cam de atunci.”, spune preotul paroh Levente Béres.

Are aproximativ 700 – 750 de ani. În 2006 a fost analizat și estimat la această vârstă, iar oamenii locului spun că a fost plantat odată cu sfințirea bisericii.

Lângă tei cresc zeci de brazi și nici aceștia nu sunt plantați întâmplător. Fiecare marchează o generație de adolescenți din comunitate.

„Avem tradiția ca atunci când tinerii se împărtășesc prima dată, pe la 14-15 ani, să plantăm un brad. Cei mari au acum vreo 65 de ani. Deja nici nu mai știm câți sunt în toată curtea”

Curtea spune multe despre biserica, recunoscută ca monument istoric de clasa A (monument de importanță nașională și universală, cu o valoare istorică deosebită). Dincolo de această certificare este încă un loc viu. Vin copii, se țin activități pentru tineri, repetiții de cor, baluri, întâlniri ale comunității. Într-un colț este fosta școală a băieților, iar dincolo de ziduri se vede clădirea unde funcționa cândva școala fetelor.

„Până în 1950, biserica ținea școala din Ocna Sibiului. Aveam director, profesori, tot”, povestește preotul. Clopoțelul vechi există și astăzi.

„La fiecare început de an școlar facem slujbă și copiii trag clopotul. Băieții aici, fetele dincolo”, arată preotul.

Aproape două secole de istorie

Biserica reformată din Ocna începe să se ridice în jurul anului 1240, într-o perioadă în care orașul devenise deja important datorită sării. Înaintea ei a existat o altă biserică, mai mică, construită în jurul anilor 1100. Din ea au rămas câteva fragmente sculptate în piatră.

Preotul se oprește lângă unul dintre ele și arată cu mâna relieful vechi de aproape nouă secole.

„Aici este copacul vieții și cele două animale cerești. După ce Adam și Eva sunt izgoniți din paradis, Dumnezeu pune aceste animale ca omul să nu mai poată ajunge la viața veșnică. Știm că piatra asta era deasupra intrării în prima biserică.”

Actuala construcție începe cu sanctuarul. Doar că istoria nu le lasă prea mult timp constructorilor.

„În 1241 vine invazia tătarilor și se oprește tot. Au construit întâi fortificația pentru protecția populației”, povestește Levente Béres.

Abia după 1242 lucrările continuă. Biserica este ridicată în stil romanic bazilical, cu navă centrală și două nave laterale. Mai târziu apar elementele gotice și bolțile care încă impresionează prin tehnica lor.

„Nici în ziua de astăzi nu se cunoaște exact cum au fost ridicate aceste bolți. Au încercat să refacă tehnica și nu prea reușesc. Ultima cărămidă pusă sus ține practic toată structura”, spune preotul, ridicând privirea spre tavan.

Biserica a fost cucerită de două ori în timpul invaziilor. La un moment dat, interiorul a devenit depozit de muniție. Explozia care a urmat a distrus acoperișul și tavanul navei principale. Urmele sunt încă vizibile.

Pe pereți apar pete negre și roșii, iar piatra pare arsă pe alocuri.

„Aici avem bogății arheologice. Se văd urmele de fum și de foc”, spune preotul. „N-au avut timp să golească muniția și au aruncat totul în aer.”

O pictură de la 1300, cea mai veche mărturie

Înăuntru, biserica are aerul acela rece și liniștit pe care îl au clădirile foarte vechi. Lumina intră greu, iar fiecare detaliu pare descoperit treptat.

Sub straturile de var se ascund fragmente de pictură medievală. Unele dintre ele datează din anii 1300. Altele sunt de după 1500 și reprezintă scene legate de Înviere.

„Avem aici lucrarea unui student al arhitectului Albrecht Dürer, un maestru al Renașterii, care a pictat momentul în care Iisus apare după Înviere. În stânga sunt femeile și ucenicii, iar în dreapta drumul spre Emaus.”

Picturile au supraviețuit reformei religioase aproape accidental. Biserica a fost inițial romano-catolică, apoi luterană și, din 1596, reformată.

„La reformați nu există iconografie și totul a fost văruit în alb”, explică preotul.

În subsol există patru cripte ale unor mici nobili locali din anii 1700-1800, perioadă în care Ocna Sibiului avea statut de oraș regal datorită exploatării sării.

„Orașul era liber și foarte important economic.”

Într-un spațiu îngrădit se păstrează unul dintre cele mai vechi obiecte din interior: scaunul preotului, realizat în jurul anilor 1500. Este masiv, din lemn închis la culoare, tocit de timp și de generațiile care au trecut pe lângă el, dar are o valoare aparte.

Preotul spune că este printre primele piese de mobilier apărute într-o biserică de acest fel, într-o perioadă în care oamenii asistau la slujbe aproape exclusiv în picioare. „Atunci apar primele mobiliere în biserici. Până atunci se stătea în picioare”, explică el.

Scaunul a rămas aici de peste cinci sute de ani, martor tăcut al tuturor schimbărilor prin care a trecut biserica.

Legendele bisericii

Istoria localității se leagă inevitabil și de Revoluția de la 1848, iar puțini dintre turiștii care merg azi la lacuri știu că aici s-au dus lupte grele.

În apropierea Ocnei Sibiului s-au confruntat trupele revoluționare maghiare și armatele habsburgice sprijinite de ruși și români. În jurul orașului au murit sute de soldați.

„Pe partea aceasta erau trupele maghiare, iar dinspre Șura Mică veneau habsburgii împreună cu românii și rușii. Patru sute de soldați au fost aruncați în minele de sare.”

Astăzi, unul dintre lacurile orașului poartă numele lui Avram Iancu. Potrivit poveștilor locale, acolo ar fi fost aruncați o parte dintre cei uciși.

„Se spune că unii erau încă vii”, povestește preorul.

Tot de revoluție se leagă și legenda unei femei născute în Ocna Sibiului care s-ar fi deghizat în bărbat pentru a lupta alături de revoluționarii maghiari.

„Se zice că a murit în Cairo”, spune preotul. „Am găsit mențiuni în cărți despre ea, dar încă nu dovezi clare.”

Legendele nu se opresc aici. Ani la rând s-a vorbit despre un tunel care ar fi pornit din biserică și ar fi ieșit undeva spre câmpurile dinspre Șura Mică.

„S-a scanat terenul și nu s-a găsit nimic”, spune el zâmbind.

Un preot pianist și un cor de bărbați

Actualul preot al comunității a ajuns aici în anul 2020. Venea din Târgu Mureș și nu știa aproape nimic despre Ocna Sibiului.

A studiat pianul la liceul de artă, apoi conservatorul la Oradea și Budapesta. Se pregătea pentru medicină când și-a schimbat complet direcția.

„În 2010 am început să merg la tabere și festivaluri de tineret și atunci mi-am dat seama că vreau să lucrez cu oamenii.”

Înainte să devină preot era deja organist în biserică.

„Eu la bază sunt pianist”, spune Levente Béres simplu.

A ajuns la Ocna Sibiului în plină pandemie.

„Am ajuns aici și deja era a cincea oară când aveam Covid.” Trebuia să țină prima slujbă oficială chiar în prima duminică din Advent, una dintre cele patru duminici de pregătire spirituală dinaintea Crăciunului, dar a rămas izolat în casa parohială.

Își amintește perfect momentul.

„Stăteam la geam și vedeam enoriașii cum vin la biserică. O bătrânică venea cu bâtă. Cineva i-a spus că nu va fi împărtășanie pentru că preotul are Covid. S-a uitat spre geam și eu deja râdeam, dar îmi curgeau și lacrimile în același timp. Atunci a ridicat bâta spre mine și a zgâlțâit-o de câteva ori, scurt, către mine”, spune el, imitând gestul. „Și de atunci râdem mereu când ne amintim.”

Astăzi, după aproape șase ani, spune că s-a integrat complet.

„Am crescut împreună și în credință, și în modul de gândire.”

Comunitatea nu mai este la fel de mare ca în trecut. În 1995 existau aproximativ 650 de enoriași. Astăzi sunt în jur de 250-280. Totuși, biserica rămâne surprinzător de activă.

Există două grupe de tineret, ore de religie, activități pentru copii și un cor bărbătesc care funcționează de aproape 140 de ani.

„Se moștenește de la tată la fiu.”

Corul s-a născut dintr-o ambiție locală.

„La sași exista fanfara și ai noștri au zis că și maghiarii trebuie să arate că pot face ceva frumos.”

În fiecare săptămână, peste o sută de oameni trec prin curtea bisericii pentru diferite activități.

„Suntem puțini, dar foarte activi.”

Poate asta surprinde cel mai mult la biserica fortificată din Ocna Sibiului. Pe lângă faptul că are aproape 800 de ani, cu ziduri groase și urme ale incendiilor medievale, mica ei comunitate trăiește încă firesc.

Un telefon dat și poate fi vizitată gratuit

Biserica fortificată din Ocna Sibiului poate fi vizitată pe tot parcursul anului. Cel mai bine este ca turiștii să anunțe înainte. Vizitele se fac prin contactarea parohiei reformate, iar de multe ori chiar preotul este cel care îi însoțește pe oameni prin biserică și le povestește istoria locului. Nu există număr minim de vizitatori.

Merită lăsată deoparte pentru o oră agitația din zona lacurilor și făcut un drum până aici.

Anul trecut, aproximativ 3.000 de turiști au vizitat biserica, spune preotul, iar cei mai mulți au venit în sezonul băilor.

Ce trebuie să știi

Înainte de a vizita biserica sună-l pe preotul Levente Béres – 0740 217 457.

e-mail – [email protected]

Sunt opțiuni de parcare.

Accesul este gratuit, pe bază de programare telefonică prealabilă.

Preotul vorbește română, engleză, maghiară și germană.

Poți ajunge la bisrică pe bicicletă, cu trenul, la pas sau cu mașina.

Citește și: Experiențe ghidate în Mediaș și pe Via Transilvanica cu Ioana Pătrășcoiu: „Am ales să fac și experiențe pentru români”

Povestea bunicii Paraschiva, meșter popular din Gura Râului. Țese de o viață la războiul făcut de soțul ei, tâmplar: „Dacă n-aș lucra, m-aș înțepeni”

Blazoanele Sibiului. O plimbare pe drumul semnelor din piatră. Răzvan Pop: „Spun o poveste a elitei și a orașului în sine”

FOTO / VIDEO Am fost cu SUP-ul pe Olt. Un test de curaj, nu de echilibru

FOTO / VIDEO Tiparnițe vechi și tehnologii noi la Tipografia Mitropoliei, un loc care poate fi vizitat. Preotul Lucian Hîrceagă, pasionat de IT, îi cunoaște toate secretele

VIDEO / Cabana Crăciuneasa din Mărginimea Sibiului te întâmpină cu Roni, băiatul din Bangladesh. „Am învățat româna cu ajutorul telefonului și al oamenilor care vin la cabană”

VIDEO – La doi pași de Sibiu, două monumente îți spun povești diferite: unul e mormânt medieval, altul e comemorare

VIDEO Cetatea dacică de la Tilișca. O călătorie printre comori, legende și ruine vii, alături de arheologul Gheorghe Natea

O aventură în Mini Delta Oltului: Camping, pescuit și peisaje spectaculoase la Porumbacu de Jos

Am călărit pentru prima dată la Ferma Zorabia, regatul cailor arabi pur sânge de lângă Sibiu

Biserica „Sf. Elisabeta” din Dumbrăveni, cea mai mare biserică armeană din lume până în secolul XX. Autoritățile vor să o renoveze din 2025

Redescoperă frumusețile județului. Cisnădioara, bijuteria aflată la doi pași de Sibiu