Un secol de la dezvelirea Monumentului ofițerilor jertfiți pentru întregirea neamului în orașul Sibiu: „Uitarea este cea mai gravă formă de trădare”

La 1 iulie acest an, marcăm un secol de la dezvelirea Monumentului Ofițerilor Jertfiți Pentru Întregirea Neamului în orașul Sibiu – un secol de memorie, de reculegere și de responsabilitate. Cercetând istoria acestui monument, am descoperit nu doar date și nume, nu doar clarificări necesare asupra genezei sale, ci mai ales vibrația unui moment fondator.

În vara anului 1926, în prezența Regelui Ferdinand Întregitorul, acest loc devenea spațiul unei consacrări: consacrarea jertfei și a datoriei. În anul 1998, la aniversarea celor 80 de ani de la Marea Unire, publicam pentru întâia oară un documentar despre acest monument, pentru a restitui prezentului dreptul eroilor, care în curgerea vremii au adăugat mereu neamului nostru pagini de istorie.

Acum, facem un scurt recurs istoric și o rectificare necesară cu privire la „arhitectul Georgescu”.

Monumentul nu a fost ridicat prin voința autorităților, ci prin inițiativa și contribuția corpului ofițeresc. Acest fapt, consemnat de izvoarele vremii, îi conferă o valoare aparte: el este expresia unei conștiințe militare vii, a unei solidarități de breaslă și de ideal.

Monumentul s-a dovedit a fi cel mai durabil în timp, însoţind oricând trecătorul în redescoperirea trecutului. Monumentului ofiţerilor jertfiţi pentru întregirea neamului a fost ridicat într-un mic scuar al Şcolii de Infanterie şi Cavalerie nr. 2 la 1 iulie anul 1926, la capătul Bulevardului Victoriei în strada Avrig nr. 2-4, ulterior fosta Şcolii de Ofițeri activi de Artilerie „Ioan Vodă” din Sibiu.

Întrucât în unele lucrări de specialitate asupra monumentelor, cum sunt cele scrise de Col. dr. Florian Tucă, Mircea Cociu (Monumente ale anilor de luptă şi jertfă, Edit. Militară, Bucureşti, 1983) și Col.(r.) dr. Florian Tucă, dr. Cristache Gheorghe (Altarele eroilor neamului.

Monumente şi însemne memoriale în aria de trăire românească, Mic dicţionar, Edit. Europa Nova, Bucureşti, 1994) s-au strecurat câteva inexactităţi pe care, din perspectiva restituirii imaginii corecte, am dorit să le supunem atenţiei. Ele se referă la locul amplasării monumentului şi la realizatorii lucrării.

În lucrarea citată se afirmă că monumentul se află amplasat „într-un mic scuar de pe Bulevardul Victoriei, în faţa Şcolii militare de ofiţeri activi Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1983, p. 341). Cu 13 ani înainte de apariţia cărții, în anul 1970 în cazarma din strada Avrig nr.2-4 se afla Şcoala Militară de Ofiţeri

Activi de Artilerie. În noua carte apărută în anul 1994 (p.p 244-245) este menținută aceeaşi eroare: monumentul „se înalţă într-un mic scuar din faţa Şcolii superioare de ofiţeri activi Nicolae Bălcescu”. La data apariţiei noii lucrări monumentul se afla tot în faţa Şcolii Militare de Ofișeri de Artilerie, transformată din 1991 în Institut de învăţământ superior (Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie „Ioan Vodă”), iar din iunie 1997 în Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă”, iar în prezent cu funcționalități logistice.

Dezvelirea monumentului, în presa vremii

Problema se pune nu doar în ceea ce priveşte locul amplasării monumentului, ci și cu privire la autorul monumentalei lucrări turnată în bronz, înaltă de cca. 2,50 m. Ambele lucrări îl menţionează pe sculptorul Ion Pavelescu-Dimo (1983, p. 341 și 1984, p. 245).

Să facem recurs pentru la presa sibiană a timpului, care a consacrat evenimentului dezvelirii monumentului în anul 1926 spaţiile cuvenite, apoi și la literatura de specialitate.

Ziarul „Telegraful Român” din 25 iunie 1926 (Anul LXXIV, nr.48-51) anunţa sub titlul „Majestăţile Lor în Sibiu”: „În 1 Iulie a.c. vor sosi în oraşul nostru Majestăţile Lor Regele şi Regina spre a lua parte la desvelirea monumentului ridicat prin subscripţie ostăşească în faţa şcoalei de infanterie din localitate, pentru a slăvi memoria ofiţerilor de infanterie căzuţi în răsboiul de întregire a 1 neamului, precum şi la sărbarea avansării la gradul de sublocotenenţi a absolvenţilor din acest an”.

La 2 iulie 1926, acelaşi ziar publica amănunte în privinţa ceremonialului desfăşurat o zi mai devreme. Reproducem câteva pasaje semnificative: „M. Sa Regele nostru, întregitor de ţară a venit earăşi în mijlocul supuşilor Săi, la Sibiu, de astă dată pentru a lua parte la serbarea desvelirii monumentului, ridicat în faţa şcoalei de infanterie din Sibiu, întru pomenirea tinerilor ofiţeri căzuţi pe câmpul de onoare în ultimul război şi azista la promovarea absolvenţilor şcoalelor militare la rangul de sublocotenenţi. (…) Majestatea Sa Regele tuturor românilor, Ferdinand I a sosit la 1 Iulie a.c., la ora 9.30, în oraşul nostru”. La gară, regele fusese întâmpinat de oficialităţile oraşului şi de „dl. Comandant de corp, general Cihoski”.

Nu a fost ridicat de autorități

Însoţit de ministrul de război, generalul Mircescu, regele Ferdinand I a primit salutul celor prezenţi şi a trecut în revistă compania de onoare, apoi a plecat cu un automobil direct la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie nr. 2. La intrare a fost întâmpinat de I.P.S. Sa Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului şi domnii „Ministru I. Lapedatu, generalii de armată aflători în Sibiu Prezan, Mărdărescu, Petala, Referendaru, Sinescu şi contra admiral Scodre şi de comandantul şcoalei Cristea Vasilescu”.

Din cauza ploii, solemnitatea înălţării în gradul de sublocotenent a promoţiei de ofiţeri a tuturor Şcolilor militare din România nu a avut loc în faţa Monumentului, ci în sala de festivităţi a şcolii. A urmat, firesc, momentul dezvelirii Monumentului. După ce au rostit cuvinte înălţătoare regele Ferdinand I şi I.P.S. Nicolae Bălan („Aici am venit ca să preamărim frumuseţea morală a jertfei, dincolo de arătările căreia întrezărim eternitatea”), comandantul şcolii, colonelul Cristea Vasilescu a subliniat că

Monumentul a fost ridicat „din iniţiativă particulară”, fără nici un sprijin din partea autorităţilor publice, pentru a dovedi veşnic vitejia celor peste 1600 ofiţeri români căzuţi pe câmpul de luptă, din care 1200 „în frunte cu generalul Dragalina au fost de la infanterie” (Telegraful Român, 2 iulie 1926, p. 2). Mai multe amănunte oferă „Foaia poporului” (Nr.27, Duminecă, 4 Iulie 1926, p.1) care, sub titlul „O serbare militară în Sibiu”, descrie evenimentele solemne din 1 iulie: „În prezenţa Majestăţii Sale Regelui, 327 elevi de la cele 8 şcoli militare din toată ţara, sunt înaintaţi la gradul de sublocotenenţi.

Desvelirea monumentului Infanteriei, în amintirea ofiţerilor căzuţi în răsboiul pentru întregirea neamului”. Se evidenţia că în localul Şcolii Militare de Infanterie din Sibiu a avut loc la 1 iulie 1926 „o serbare însemnată din punct de vedere militar şi înălţătoare de inimi din punct de vedere românesc”. Solemnitatea acordării gradului de sublocotenent a început la orele 10 „precis”.

În cuvântul său, regele Ferdinand I a spus, între altele: „Voi slujiţi pentru un mare ideal, în toată viaţa voastră: apărarea Neamului şi a Ţării. Şi pentru acest ideal purtaţi răspunderea pregătirei tineretului militar, ai cărui educatori trebuie să fiţi”. Presa vremii consemna că în ziua dezvelirii monumentului ploaia s-a oprit, iar razele soarelui au luminat solemnitatea momentului. Poate că a fost doar un fapt meteorologic. Dar poate că a fost și un semn – un semn că jertfa nu rămâne niciodată în întuneric: „Parcă în semn de veneraţiune pentru ceice li s-a ridicat monumentul, ploaia a încetat (…) Se arată frumoasele raze ale soarelui de ameazi, în bătaia cărora străluceşte tot ce are Armata Română mai bun, mai vrednic, mai cu speranţă”.

Cine a realizat monumentul?

După oficierea unui scurt serviciu religios de către I.P.S. Mitropolitul Nicolae Bălan, regele a dezvelit Monumentul. În cuvântul său, colonelul Cristea Vasilescu, comandantul şcolii, a făcut precizările cuvenite şi a mulţumit celor ce au realizat monumentul: „Monumentul desvelit azi înaintea Majestăţii Voastre, eternizează memoria celor 1658 ofiţeri, cei mai viteji dintre toţi, care s-au jertfit pentru Tron şi Ţară, în războiul nostru de reîntregire (…) el va aminti generaţiilor viitoare de ofiţeri, că în pământul acesta românesc din jurul Sibiului, odihnesc oasele celor mai mulţi dintre eroii străbuni, sacrificaţi pentru România Mare. Îmi îndeplinesc aci o frumoasă datorie, de a aduce mulţumiri recunoscătoare bunilor patrioţi, cari au răspuns la apelul nostru şi ne-au ajutat să înălţăm acest Monument. Mulţumim deopotrivă şi celor doi buni români, domnul arhitect Georgescu şi sculptor Iordănescu, precum şi domnilor turnător Teodorescu şi pietrar Binder, cari nu şi-au precupeţit arta şi ştiinţa domniilor lor, spre a înfăptui iniţiativa şi ideia noastră”.

Acesta este punctul de plecare în clarificarea problemei privind realizatorii monumentalei lucrări. Comandantul şcolii a ţinut să precizeze cu recunoştinţă numele lor, neamintind pe cel al lui I. Pavelescu-Dimo.

Analizând sursele pe care se bazează autorii ce susţin că lucrarea aparţine lui I. Pavelescu-Dimo, am constatat că eroarea porneşte de la una din lucrările citate: „Artele plastice în Oltenia” (Paul Rezeanu, Edit. Scrisul românesc, Craiova, 1980). P. Rezeanu susţine că sculptorul D. (şi nu I.) Pavelescu-Dimo a fost preocupat de „realizarea unor monumente ca cel al Unirii, de la Sibiu (1928-1929), de o concepţie grandilocventă” (op. cit., p. 119), citând la rândul său, în acest sens, un articol al unui alt autor pe nume Anton Oprescu, apărut în revista „Arhivele Olteniei” în anul 1929: „Sculptorul D. Pavelescu-Dimo” (Arhivele Olteniei, 1929, nr.45-46, pp. 497-505).

Articolul dezvăluie activitatea deosebită pe care acesta a desfăşurat-o şi, între altele, aminteşte organizarea unui concurs din 28 octombrie 1928 la iniţiativa „inimosului general Găvănescu”, pentru ridicarea unui „Monument al Unirii” în oraşul Sibiu.

La concurs a luat parte şi sculptorul D. Pavelescu-Dimo, care a şi câştigat de altfel, prezentând macheta unui monument grandios, ce trebuia să aibă o înălţime de 10 m, aşezat pe o suprafaţă de 96 m2 în Piaţa Unirii din oraşul Sibiu.

În concluzie, este vorba despre două persoane diferite, în chiar bibliografia indicată de autori fiind vorba nu de sculptorul Monumentului ofiţerilor jertfiţi pentru întregirea neamului, ci de cel care intenţiona să ridice un Monument al Unirii în oraşul Sibiu. Cine sunt atunci realizatorii Monumentului ridicat în anul 1926 în faţa Şcolii de Ofiţeri de Infanterie nr. 2 din Sibiu?

În cuvântul său colonelul Cristea Vasilescu, comandantul şcolii, aminteşte numele realizatorilor grandiosului monument. În primul rând este vorba despre „arhitectul Georgescu”. Dacă inițial am propus spre identificare numele sculptorului Spiridon Georgescu, autor între altele şi a Monumentului Ofiţerilor de Geniu din Bucureşti („Leul”, sculptat în 1926 şi inaugurat în 1929), fără a lua în considerare că este vorba despre arhitectul și nu sculptorul cu același nume de familie, facem rectificarea și precizarea că este vorba despre Nicolae Georgescu, cum de altfel este menționat pe soclu: „ARHITECT N. GEORGESCU – BUCUREȘTI”.

În ceea ce îl priveşte pe „sculptorul Iordănescu”, acesta este foarte rar amintit chiar şi în Dicţionarele enciclopedice române. Excepţie face Enciclopedia realizată de Lucian Predescu (Edit. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, 1940, p.436), unde este menţionat astfel: sculptorul Ioan Iordănescu, născut la 18 iulie 1881 în Bucureşti, „diplomat” între anii 1900-1904 al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti; şi-a continuat studiile la Academia Jullien din Paris, în perioada 1907-1909 şi la Academia Regală de Belle-Arte din Neapole, între 1909-1910; a fost preşedinte al Societăţii Artiştilor Sculptori, iar în anul 1930 preşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase; a expus la Salonul Oficial din Paris între anii 1908-1914.

Uitarea este cea mai gravă formă de trădare

Dintre sculpturile sale sunt amintite: „Costache Negri”, la Iaşi; „Titu Maiorescu”, la Craiova; Monumentele eroilor dezvelite la „Mizil, Bazargic, Brăileşti – Dolj etc.” Monumentul din Sibiu nu este indicat, însă având în vedere precizările făcute în cuvântul său de colonelul Cristea Vasilescu și înscrisul de pe soclul grupului statuar, Ioan Iordănescu este sculptorul Monumentului ofiţerilor jertfiţi pentru întregirea neamului. 3 Astăzi, la o sută de ani distanță, suntem datori să transmitem mai departe sensul profund al sacrificiului. Suntem datori să păstrăm vie memoria celor care nu mai pot vorbi, datori să ne ridicăm la înălțimea lor, fiecare în locul și în timpul său.

Ca ofițer, știu că jurământul nu este doar un act formal. Ca istoric, știu că uitarea este cea mai gravă formă de trădare. Între aceste două certitudini se află sensul profund al prezenței noastre. Acest monument nu este doar un reper al trecutului, ci un punct de sprijin pentru conștiința noastră de astăzi. Un secol a trecut, dar jertfa nu se prescrie. Să ne plecăm, așadar, frunțile în fața celor care au făcut posibilă România de astăzi. Cu această ocazie, cu sprijinul Asociației filatelice județene Sibiu, a domnului profesor Nicolae Salade, am machetat o ștampilă specială, care se va folosi pentru marcarea corespondenței la sediul Poștei din strada Mitropoliei și un plic ocazional. Despre pregătirile care se fac pentru aniversare se pot afla informații de la Comitetul de organizare.

Un articol realizat de Prof. univ. dr. Gheorghe Bichicean