Duminică,
22.06.2025
Cer Senin
Acum
11°C

Cod galben: vijelii, ploi, furtună și ninsori la munte

Cod galben: vijelii, ploi, furtună și ninsori la munte

S-a emis un cod galben de instabilitate atmosferică, pentru duminică,  între orele 12 și 21. Codul se aplică și județul Sibiu, iar fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și la munte vor fi

intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50...60 km/h, iar la altitudini mari, de peste 90 km/h.

Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, de peste 30...35 l/mp”, anunță Centrul Meteorologic Transilvania Sud Sibiu.

Totodată, astăzi sunt așteptate averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest.

”Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35...40 l/mp. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5...10 cm).

Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40...60 km/h, iar la munte de peste 80...90 km/h. Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”, se precizează în alerta meteo.

În următoarele ore, vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Sursa foto: Centrul Meteorologic Transilvania Sud Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

FLOD

Acum 1 lună

Nu creeeeddd! Trebuie sa fie o greseala sau fake news. Specialistii si expertii in incalzire globala ne-au spus ca vremea se incalzeste de la an la an. Eu cred numai in stirile oficiale si in stiinta expertilor globalisti. Nu ma luati cu fakenewsuri din astea. Pai ce facem cu calota polara si cu ursii polari daca ninge si e frig la jumatatea lui Mai? Ce va face Greta daca se raceste vremea? Ce vor face specialistii si expertii in incalzire globala? Ar fi un dezastru sa ninga in Mai. Ce vor spune stirile oficiale? Au gresit oare specialistii? Imposibil. Dar daca totusi au gresit? Daca expertii nu sunt Nostradamusi iar nivelul oceanelor nu se ridica, ce poate sa insemne asta? Daca au gresit cu frigul din Mai, este posibil sa fi gresit si cu alte bau-bauri? Oare au gersit si cu carcalacul? Sau cu vaccinurile sigure si eficiente? Poate au gresit si cu cele enspe genuri ale tovarasilor de la elgebete-chiuplus. Vai de capul nostru! Ar fi sfarsitul lumii!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus