Luni,
16.06.2025
Cer Senin
Acum
12°C

„De la Constanța la Timișoara, către Sibiu, Oradea sau Cluj nu există zboruri!” Reprezentanții celor 17 aeroporturi din România s-au întâlnit la Sibiu cu operatorii din turism și cei din aviație

„De la Constanța la Timișoara, către Sibiu, Oradea sau Cluj nu există zboruri!” Reprezentanții celor 17 aeroporturi din România s-au întâlnit la Sibiu cu operatorii din turism și cei din aviație

Principala problemă pe care operatorii din turism din țara noastră au anunțat-o la adunarea generală a Asociației Aeroporturilor din România, care a început la Sibiu, este lipsa zborurilor între aeroporturile locale. Fapt care afectează atât turiștii români, cât mai ales cei străini.

Declarat cel mai important eveniment din industria aviației civile din țara noastră, conferința și adunarea generală a Asociației Aeroporturilor din România a început la Sibiu în dimineața zilei de joi. Timp de două zile, în sălile de conferință ale hotelului Hilton participă la diferite sesiuni de discuții mai bine de 100 de reprezentanți ai celor 17 aeroporturi românești, ai Ministerului Transporturilor și alte instituții cu atribuții în transportul aerian, dar și ai companiilor aeriene și al firmelor care activează în această industrie.

La conferința de anul acesta participă și reprezentanți ai industriei turistice. Care vorbesc despre faptul că – din punctul lor de vedere – dezvoltarea turismului în România este blocată și de lipsa zborurilor interne. „Din păcate, numărul de turiști străini nu crește atât de repede și de bine. Pe aeroporturi avem tot mai multe rute aeriene noi, ceea ce înseamnă că românii își doresc să călătorească extern, se vede și în zborurile charter. Ceea ce avem nevoie în România este să conectăm destinațiile românești între ele. Dacă îți dorești să zbori de la Constanța la Timișoara, către Sibiu, Oradea sau Cluj, nu există zboruri. Și, în sens invers, desigur: un locuitor din Sibiu sau Cluj se urcă mai ușor într-un charter către Grecia, Turcia, Egipt sau Tunisia și mult mai greu este să călătorești în România. Nu avem zboruri interne suficient de multe”, a declarat la începutul discuțiilor Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.

Sibienii pot zbura doar în afara țării de pe aeroportul din localitate. Sursa foto: Turnul Sfatului

Potrivit ei, România a avut anul trecut 2,6 milioane de turiști străini străini, un număr pe care îl consideră mic. „Tunisia, de exemplu, a avut 12 milioane  de turiști, la 11 milioane de locuitori. Dacă tot convingem un turist străin să aleagă România, atunci cel mai ușor îi va fi să aterizeze în capitala țării, la București, iar de aici să viziteze Maramureșul sau Bucovina sau Delta Dunării. Deci, avem nevoie mai multe zboruri interne. Aceasta este prioritatea pe care trebuie să ne-o asumăm, de aceea cu directorii de aeroporturi și reprezentanții companiilor de zbor încercăm să deblocăm această problemă pentru a avea mai mulți turiști români în România și pentru a atrage mai mulți turiști străini”, a adăugat Corina Martin.

Reprezentanții aeroporturilor: nu sunt avioane noi

Director al aeroportului din Cluj-Napoca și președinte al Asociației Aeroporturilor din România, David Ciceo spune că în cel mai bun caz introducerea de noi zboruri interne ar putea fi subiect pentru anul viitor. „Numărul de zboruri interne este foarte limitat. Din Cluj nu avem la Iași, Timișoara, nici măcar la Constanța. Nu există, din păcate, niciun zbor intern la Constanța anul acesta. De anul viitor ne vom orienta pe Constanța, dar și pe alte destinații. Este o perioadă foarte complexă: întârzie livrările de avioane, apoi problemele pe care le-au avut motoarele noi de la Airbus, deci anul acesta nu sunt destule aeronave. Contextul regional este complex, cu războaiele aflate în derulare”, a declarat David Ciceo.

David Ciceo, președintele AAR, Vlad Vasiu, vicepreședintele CJ Sibiu, Corina Martin, reprezentanta patronatelor din turism, și Marius Gîrdea, directorul general al aeroportului sibian. Sursa foto: Aeroportul internațional Sibiu

Prezent la discuții, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu, a lăsat de înțeles că operatorii privați sunt cei care dau tonul în ceea ce privește eventualele rute noi. „Cursele interne ar fi binevenite, întotdeauna am avut solicitări din comunitate mai ales spre București. Știm că au fost niște încercări care nu s-au derulat în cel mai fericit mod. Credem că orice cursă internă, la fel ca și orice cursă externă, este binevenită mai ales că atunci când este lansată atât operatorii companiilor de zbor, cât și cei ai agențiile de turism își fac o analiză profundă, ei știu pe ce se bazează”, a spus Vlad Vasiu.

Sibiul se așteaptă la 700.000 de pasageri

„Aeroportul Internațional Sibiu a încheiat anul 2024 cu un număr de 573.918 pasageri, iar pentru 2025 estimăm aproximativ 700.000 de  pasageri”, a declarat, la începutul adunării de la Sibiu, Marius Gîrdea, directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu. Estimările în creștere au în vedere și cele șase noi rute către Roma, Viena, Hamburg, Basel, Frankfurt și Madrid, care vor deveni operaționale din Sibiu începând cu 1 august 2025.

La nivel național, cele 17 aeroporturi din România au fost tranzitate anul trecut de 26.033.372 de pasageri, cu 6% mai mult decât în anul 2023. „Din totalul pasagerilor înregistrați anul trecut, după momentul aderării României la spațiul Schengen aerian, 70% dintre pasageri s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinații non-Schengen. Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4%, iar numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) a crescut cu 3%. Pentru 2025, estimările arată că traficul de pasageri va fi de aproximativ 27 de milioane de pasageri”, transmit reprezentanții Asociației Aeroporturilor din România.

Citește și Wizz Air introduce șase destinații noi de la Sibiu: Roma, Viena, Hamburg, Basel, Frankfurt și Madrid

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Sibian

Acum 3 săptămâni

Pe vremea lui Ceausescu , ma refer la anii 84-89, cand am calatorit eu, existau 2 curse catre Bucuresti, una dimineata, cu plecare la 8,25 si alta seara, cu plecare la 18, 30. De la Bucuresti catre Sibiu, la fel 2 curse, dimineata si seara. In sezonul estival, exista o cursa Sibiu - Bucuresti, Bucuresti-Sibiu si la prans. De asemenea, in sezon, era cursa Sbiu- Constanta si retur. Biletul pana la Bucuresti costa 199 de lei, iar pana la Costanta 320 de lei. In conditiile in care salariul meu era de 2500-2600 lei ceausesti.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

UnPSDist mandru

Acum 3 săptămâni

Pai si acum e la fel, acelasi pret si salariu!
Raspunde

@Un PSD...

Acum 3 săptămâni

Fii serios! Poate salariul e 2500,iar pretul, 200 de euro.
Raspunde

Kukuruku

Acum 3 săptămâni

Pai ei sunt cu Europa, cu astea , nu cu Romania. Romania... se descurca cum poate, cu trenuri cu frecventa mica (pt ca viteza e mica), cu autocare la fel , cu frecventa mica...ca masina mica e la putere. Numai ca naspa pentru turism, nu au chef toti strainii sa vina cu masini personale in Romania.
Raspunde

Marius

Acum 3 săptămâni

Cred ca suntem raportat la aria noastra geografica tara cu cele mai multe aeroporturi aflate la distante sub 200 km ! Sigur zboruri Sibiu-Cluj, Brasov, Tg. Mures, Craiov,Timisoara nu cred ca ar fi rentabile doar cu anumit tip de aeronava. Dar pentru curse Bucuresti, Iasi, Constanta avioane de cca 50 pasageri ar fi binevenite avand in vedere reteaua rutiere aglomerata si nesigura. Sunt curios daca exista vreun departament la min transporturilor care ar trebui sa rezolve acest gen de probleme !
Raspunde

Claudiu

Acum 3 săptămâni

Nici un minister sau ministru nu poate rezolva problema transportului cu avionul in interiorul țării câtă vreme Tarom nu are avioane de capacitate mică ca să acopere legăturile interne Rămân companiile private care isis tsbilesc graficele în funcție de rentabilitate și număr de pasageri. Că e Wizz sau oricare alt low cost european, nu vor fi nicicând interesați să lege Constanța de Timișoara decât, eventual, contra unei subvenții generoase. Altfel preferă zborurile de medie sau lunga distanță Între două aeroporturi interne nu e doar distanta prea scurtă și insuficienți călători cât să umpli un Boeing dus-intors, mai ai și taxele de aeroport și alte costuri de acoperit Acolo, poate, un minister ar putea interveni Doar că pe foamea de bani care nu există în acest moment e greu să miști ceva
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus