Doi cercetători de la ULBS au studiat câți și ce fel de scriitori sunt omagiați în numele străzilor din orașele României. Au constatat un proces de „literaturizare a spațiului public memorial”

Un sfert din denumirile de stradă din orașele din România care poartă nume de persoane comemorează scriitori. Acest lucru înseamnă că sistemul cultural al României moderne acordă o mare valoare literaturii și protagoniștilor săi individuali. La această concluzie au ajuns doi cercetători din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), care au publicat un studiu în una din cele mai importante reviste din domeniul științelor sociale și umaniste.

Mihai S. Rusu și Ștefan Baghiu sunt autorii articolului „Letters of recognition: the spatial inscription of literature in the Romanian street nomenclature”, publicat pe 25 mai în revista academică Humanities and Social Sciences Communications, care apare sub umbrela cunoscutei reviste britanice Nature. Articolul poate fi citit aici, în regim liber. Turnul Sfatului a extras unele dintre datele și concluziile prezentate.

Autorii au analizat câți, unde și ce fel de scriitori - poeți, romancieri, dramaturgi, critici literari etc. - sunt comemorați în toponimia urbană a României, analizând toate denumirile stradale din toate orașele țării. „Scriitorii literari constituie un sfert din colecția totală de nume înscrise în nomenclatura urbană națională a țării. În termeni practici, aceasta înseamnă că o persoană care se plimbă pe străzile unui oraș sau localitate românească va avea aproape sigur o întâlnire toponimică literară. Prin aceste tipuri de întâlniri cotidiene dintre cetățenii obișnuiți și canonul literar în contextele urbane cotidiene, literatura și autorii săi sunt comemorați involuntar dincolo de limitele contextelor academice, manualelor și programelor școlare”, este una dintre concluziile studiului.

Acest fenomen a fost numit de Rusu și Baghiu ca „literaturizarea spațiului public memorial”. Ei explică în articol că acest proces a apărut la începutul secolului al XX-lea, s-a consolidat în perioada interbelică, apoi remodelat succesiv în timpul socialismului de stat și al postsocialismului. „O constatare importantă a acestei cercetări este că, de la schimbarea de regim din 1989, scriitorii și-au sporit prezența în nomenclatura stradală a țării, ceea ce evidențiază relevanța culturală continuă a literaturii”, punctează autorii. 

Datele studiului arată că nomenclatorul stradal național al României cuprinde 49.469 de nume. Din acest total, aproximativ o treime sunt numite după persoane, adică 15.621 sau 31,6% din întregul peisaj stradal. Scriitorii sunt comemorați în 4.010 nume de străzi, care constituie 25,7% din străzile numite după persoane. Ponderea numelor de scriitori scade la doar 8,1% atunci când este calculată în raport cu numărul total de străzi existente în România urbană.

Autorii au analizat procesul de „literaturizare a peisajului toponimic stradal” din mai multe perspective: geografic, etnic, dar și al genului. Spre exemplu, în ceea ce privește etnia, autorii au observat „o strânsă corelație între ponderea scriitorilor și procentul demografic al grupurilor lor etnice în populația generală”. „O analiză etnică relevă, de asemenea, deficitul de autori de literatură mondială înscriși în denumirile străzilor din România, ceea ce arată că geografia toponimică a autorilor literari a fost aproape în întregime modelată de competiția culturală pentru recunoaștere publică desfășurată între grupurile etnice naționale (de exemplu, români și maghiari). Acest lucru este valabil și pentru regimul general de reprezentare etnică în sistemul toponimic al României: atât în ​​nomenclatoarele străzilor, cât și în cele școlare, maghiarii sunt reprezentați cu un procent care corespunde ponderii lor în populația țării”, scriu aceștia.

Ca medie națională, cercetarea arată că doar 2% din toate numele străzilor dedicate scriitorilor onorează autoare de sex feminin. Constatarea nu este una surprinzătoare. Această perspectivă a fost analizată anterior de Mihai Rusu într-o altă cercetare, inclusiv a explicat-o într-un interviu pentru Turnul Sfatului.

Citește și: Sociolog, despre numele de străzi: „Sibiul este unul dintre cele mai misogine și patriarhale orașe din întreaga Românie. În anii '50, nomenclatorul Sibiului a fost cu adevărat cosmopolit”

În ceea ce privește scriitorii care dau denumiri de străzi, conform analizei, mai mult de o treime fac parte din „canonul” literar: 66 de scriitori, însumând 35,5% din totalul aparițiilor, adică 1422 de nume de străzi. 

Însă primii zece scriitori înscriși în nomenclatura străzilor reprezintă peste un sfert (28,3%) din totalul străzilor care poartă numele unor figuri literare: sunt „marii clasici” ai literaturii române, incluși în categoria „hiper-canonului” literar.

Clasamentul este condus detașat de Mihai Eminescu, urmat de George Coșbuc, Ion Creangă, Vasile Alecsandri și Ion Luca Caragiale.

Și-au trăit viața în «scurtul secol al XIX-lea al procesului de făurire a națiunii România»

„Nu se poate trece cu vederea faptul că aproape toate aceste figuri literare hipercanonice aparțin «lungului secol al XIX-lea» (Hobsbawm, 1962), perioada de constituire a națiunilor și construcție a statelor în care România a apărut ca un stat național politic independent și unificat. În timp ce Andrei Mureșanu (1816–1863) a fost un poet care a participat la revoluția din 1848 în Transilvania și este aclamat pentru scrierea versurilor imnului național actual al României („Deșteaptă-te, române!”), Vasile Alecsandri (1821–1890) și George Coșbuc (1866–1918) au scris amândoi opere istorice care au glorificat războiul de independență al României din 1877 împotriva Imperiului Otoman (Zantedeschi, 2022). Până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, această misiune de glorificare a națiunii prin scrieri literare a fost preluată de Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al României, și de Octavian Goga, al doilea „poet național” al României (Dodu Bălan, 1996). Trasând viața acestor scriitori de-a lungul unei axe temporale (figura de mai jos – n.n.), devine clar că toți scriitorii aparținând acestei categorii și-au trăit viața în ceea ce sugerăm să numim «scurtul secol al XIX-lea al procesului de făurire a națiunii România». Acesta se întinde din 1859, când Moldova și Țara Românească s-au unit pentru a forma Principatele România, până în 1918, când a fost proclamată România Mare după ce Transilvania, Bucovina și Basarabia au fost încorporate în Regatul România în urma Primului Război Mondial. Doar trei scriitori hipercanonici au trăit părți semnificative ale vieții lor în perioada interbelică (Iorga, Goga și Sadoveanu), și doar viața și activitatea lui Mihail Sadoveanu (1880–1961) s-a prelungit după al Doilea Război Mondial și instaurarea Republicii Populare Române comuniste”, au mai explicat Mihai S. Rusu și Ștefan Baghiu.

Mihai S. Rusu este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Asistență Socială, Jurnalism, Relații Publice și Sociologie, Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. A obținut titlul de doctor în Sociologie în 2014 la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Ștefan Baghiu (doctor în științe literare) este lector universitar de Literatură Română și Teorie Literară în cadrul Departamentului de Studii Romanice al ULBS, specializat în analiza cantitativă a traducerii de romane în România în perioada pre- și comunistă. Principalele sale domenii de cercetare includ traducerea literară ca fenomen cultural, cercetarea literară cantitativă, studiile culturale și literatura românească postbelică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi