Mounjaro și Wegovy sunt două medicamente moderne folosite în principal pentru scăderea în greutate și/sau tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Ambele au un succes exploziv pe piață din motive medicale, psihologice și sociale. Au o eficiență remarcabilă în slăbire, iar foarte mulți actori, vedete și oameni influenți au declarat că le folosesc, ceea ce a dus la un val și mai mare de interes.
Dr. Doina Arcomița este medic primar medicină internă din anul din 2015 și specialist în diabet, nutriție și boli metabolice din anul 2023. În prezent activează la Spitalul General CF Sibiu și Policlinica Astra. Ea explică în cadrul unui interviu acordat Turnul Sfatului ce sunt aceste medicamente, cum și când se administrează, ce impact pot avea și, poate cel mai important ce se poate întâmpla dacă nu sunt administrate cum trebuie.
Ambele medicamente sunt disponibile în farmaciile din Sibiu în mai multe concentrații și la prețuri variabile. Wegovy începe de la 759,88 de lei și poate ajunge la peste 1.300 de lei, iar Mounjaro pornește de la 965,59 lei patru doze și poate ajunge la peste 1.600 de lei patru doze, potrivit informațiilor primite de la farmaciștii sibieni.
Reporter: Ce sunt, mai exact, Mounjaro și Wegovy? Cum acționează în organism?
Dr. Doina Acromiță: Mounjaro (tirzepatidă) și Wegovy (semaglutidă) sunt medicamente injectabile folosite în principal pentru tratarea obezității și a diabetului de tip 2. Ele acționează prin mimarea unor hormoni naturali care reglează pofta de mâncare și nivelul zahărului din sânge.
Imită doi hormoni intestinali: GIP (gastric inhibitory polypeptide) și GLP-1 (glucagon-like peptide-1). Acești hormoni stimulează secreția de insulină, încetinesc golirea stomacului, reduc pofta de mâncare și pot induce o stare de sațietate precoce.
În ce condiții sunt recomandate aceste medicamente și cui se adresează?
Wegovy este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru tratamentul obezității și al supraponderii, în special la pacienții care prezintă afecțiuni asociate precum hipertensiunea arterială, dislipidemia sau prediabetul. De fapt, este o versiune a Ozempic cu dozaj mai mare, având un profil de siguranță bine documentat.
Pe de altă parte, Mounjaro este o opțiune mai recentă, destinată tratamentului obezității, indiferent dacă pacientul are sau nu diabet. Este recomandat în mod particular celor care suferă de hipertensiune, dislipidemie, prediabet sau apnee în somn.
Este foarte important ca aceste terapii să fie prescrise de un medic, în urma unei evaluări individualizate. Decizia privind tratamentul și dozajul trebuie luată împreună cu pacientul, pe baza istoricului medical, a investigațiilor necesare și a obiectivelor de sănătate ale fiecărei persoane.
Care este diferența principală între cele două tratamente?
Wegovy și Mounjaro sunt două opțiuni terapeutice foarte eficiente în managementul obezității. Eficiența lor este, însă, strâns legată de doza administrată, motiv pentru care ajustarea tratamentului trebuie făcută individualizat. Atât din practica medicală, cât și din datele studiului internațional „ACTION IO”, reiese clar că atât medicii, cât și pacienții își propun, în mod realist, o scădere în greutate de aproximativ 15% – un obiectiv cu impact semnificativ asupra sănătății generale.
De ce credeți că au prins atât de bine pe piață?
Mounjaro și Wegovy au avut un succes exploziv pe piață din mai multe motive bine întemeiate: medicale, psihologice și sociale. Au o eficiență remarcabilă în slăbire, cauzând pierderi în greutate mult mai mari decât orice alt tratament aprobat anterior (uneori comparabile cu chirurgia bariatrică). Promit rezultate fără sacrificii mari: nu trebuie să ții diete drastice sau să faci efort fizic intens.
În epoca „soluțiilor rapide”, asta le-a făcut foarte atractive. Foarte mulți actori, vedete și oameni influenți au declarat (sau s-a speculat) că le folosesc – ceea ce a dus la un val de interes și „hype”.
Au fost frecvent comparate cu „pastila-minune pentru slăbit”. Trebuie amintit, totuși, faptul că obezitatea este o boală reală, care afectează un număr semnificativ de persoane, iar aceste medicamente au fost create cu scopul de a fi instrumente medicale legitime, nu doar cosmetice, în lupta contra acestor afecțiuni.
Cât de eficiente sunt aceste medicamente în procesul de slăbire? Există cifre concrete?
Cifre concrete există, bineînțeles, după cum am menționat la o întrebare anterioară, în urma numeroaselor studii efectuate până în acest moment Mounjaro a demonstrat o scădere în greutate de peste 20% din masa corporală inițială, iar Wegovy o scădere mai ușoară, de aproximativ 15% din masa corporală inițială. Studiile efectuate pe mii de pacienți au demonstrat o scădere importantă în greutate, rezultatele fiind diferite în funcție de doza administrată.
Ce efecte secundare pot apărea în urma administrării lor?
Reacțiile adverse pot diferi de la o persoană la alta. Unii pacienți pot resimți doar o scădere a apetitului, în timp ce alții pot experimenta greață, vărsături, diaree sau constipație, balonare ori reflux gastroesofagian. Aceste efecte apar, de obicei, la începutul tratamentului, în perioadele de ajustare a dozei sau atunci când nu sunt respectate recomandările privind alimentația. În majoritatea cazurilor, manifestările sunt ușoare până la moderate.
Există riscuri pe termen lung despre care nu se vorbește suficient?
Da, pot apărea reacții adverse grave chiar și la persoane fără obezitate severă, mai ales dacă folosesc Mounjaro sau Wegovy doar pentru scădere estetică în greutate, fără supraveghere medicală.
Persoanele cu greutate „normală” sau doar ușor supraponderale pot pierde mai multă masă slabă decât grăsime, situație ce duce la alte complicații medicale. Alte riscuri sunt: tulburări digestive severe, dezechilibre hormonale și metabolice, de aceea este important să fie monitorizați periodic de medicul curant.
Deci pot apărea reacții adverse grave la pacienți care nu suferă de obezitate severă, dar le folosesc pentru „scădere estetică în greutate”?
La persoane sănătoase, aceste medicamente pot transforma o intenție estetică într-un risc real de complicații medicale. Mai ales în mâinile greșite (auto-medicare, influenceri, „clinici rapide”), ele nu sunt inofensive.
Cum vedeți tendința de a transforma aceste tratamente în „soluții rapide” pentru slăbit?
E foarte probabil că medicamentele precum Mounjaro și Wegovy vor deveni standard în tratarea obezității în următorii ani, dar nu vor înlocui complet celelalte metode. Se recunoaște tot mai mult faptul că nu toți oamenii pot slăbi doar cu dietă și sport.
Aceste medicamente acționează asupra mecanismelor biologice: hormoni, apetit, semnale de sațietate. Așadar, da, aceste medicamente vor deveni standard în tratamentul medical al obezității. Dar vor fi doar o piesă dintr-un tratament complet, care include nutriție, mișcare, suport psihologic și monitorizare medicală.
Sunt aceste tratamente accesibile în România, dar în Sibiu? Sunt compensate?
Da, aceste medicamente sunt accesibile în România, inclusiv în Sibiu, dar nu sunt compensate. Costurile tratamentului cu ele sunt acoperite integral de către pacienți. Ghidurile din SUA, Marea Britanie și UE încep deja să recomande agonistul GLP-1 ca primă linie pentru obezitate moderată–severă. Tot mai multe țări iau în calcul compensarea parțială de stat, astfel, putem fi optimiști și să sperăm că în viitor vor deveni compensate și în România.
Putem afla câte doze au fost prescrise până acum în Sibiu?
În acest moment, nu pot oferi o cifră exactă privind numărul de doze prescrise în Sibiu, deoarece aceste date nu sunt centralizate la nivel local.
Dacă ați avut pacienți care au urmat tratamente cu aceste medicamente, ce ne puteți spune despre modul în care s-au comportat?
Am avut mulți pacienți care au urmat acest tip de tratament și care au observat schimbări semnificative – nu doar fizice și medicale, ci și la nivel emoțional. Tratamentul a contribuit la o mai bună controlare a glicemiei, la îmbunătățirea profilului lipidic – cu scăderea colesterolului total, a LDL-colesterolului (colesterolul „rău”) și a trigliceridelor, precum și la creșterea HDL-colesterolului (colesterolul „bun”) – și la reducerea valorilor tensiunii arteriale.
Mulți dintre acești pacienți mi-au spus că se simt mai bine, că și-au recăpătat încrederea în sine și că, pentru prima dată după mult timp, simt că pot duce o viață activă și sănătoasă. Sunt recunoscători pentru faptul că au acces la o opțiune de tratament care le-a schimbat în mod real viața.
Ce impact credeți că va avea această „modă” a medicamentelor pentru slăbit asupra tinerilor și adolescenților?
Moda medicamentelor precum Mounjaro și Wegovy poate avea efecte complexe și potențial riscante asupra tinerilor și adolescenților, mai ales în contextul rețelelor sociale și al presiunilor legate de imaginea corporală.
Nu trebuie să le creăm adolescenților o imagine distorsionată asupra propriului corp, trebuie să existe o educație în alimentație și sănătate. Reiterez faptul că nu sunt medicamente pentru scop estetic pur, ci pentru diagnostice medicale clare (obezitate/suprapondere).
Cum se compară aceste medicamente cu metodele clasice de slăbit, cum ar fi dieta și exercițiile fizice?
Este important de înțeles că Mounjaro și Wegovy nu înlocuiesc sportul și alimentația sănătoasă, ci le completează. Ele acționează asupra unor mecanisme biologice profunde – cum ar fi controlul apetitului și reglarea metabolismului – care uneori nu pot fi influențate doar prin voință sau schimbări de stil de viață. Practic, le oferă pacienților un sprijin real acolo unde, de multe ori, dieta și mișcarea singure nu au fost suficiente.
Este nevoie în continuare de consiliere nutrițională și psihologică în paralel cu tratamentul medicamentos?
Da, este foarte important ca tratamentul cu aceste medicamente să fie însoțit de consiliere nutrițională și, când este cazul, de suport psihologic. Gestionarea greutății nu înseamnă doar reducerea unui număr pe cântar, ci presupune și schimbarea relației cu mâncarea, adaptarea stilului de viață și, uneori, abordarea unor aspecte emoționale. O intervenție complexă și integrată oferă cele mai mari șanse de succes pe termen lung.
Totodată, utilizarea acestor medicamente trebuie să fie atent monitorizată de un medic. Doar astfel se poate asigura siguranța pacientului și eficiența tratamentului. Scăderea rapidă în greutate, fără supraveghere, poate duce la dezechilibre serioase în organism.
Credeți că astfel de medicamente vor deveni standard în tratarea obezității? Sau vor rămâne o soluție de nișă?
Având în vedere eficiența lor dovedită, este foarte probabil ca aceste medicamente să devină, în viitor, parte din tratamentul standard pentru obezitate – bineînțeles, în situațiile în care sunt indicate medical. Nu vor înlocui complet celelalte metode, dar vor deveni un instrument important în abordarea integrată a acestei afecțiuni.
Cum se administrează și cu ce frecventă pentru a avea rezultate?
Medicamentul se administrează o dată pe săptămână, prin injecție subcutanată, în zona abdomenului, coapsei sau brațului. Tratamentul începe cu o doză mică, care este ajustată treptat, în funcție de toleranța pacientului și de rezultatele obținute. Această decizie aparține medicului curant, care urmărește evoluția fiecărui caz în parte. Eficiența tratamentului depinde în mare măsură de modificările adoptate în stilul de viață. Porțiile mai mici, evitarea alimentelor prăjite, procesate, a alcoolului și a dulciurilor pot susține rezultatele. Dacă pacientul continuă să consume alimente foarte calorice, efectele pozitive ale tratamentului pot fi diminuate semnificativ.
Ce alte tratamente promițătoare pentru controlul greutății sunt în curs de dezvoltare?
Pe lângă medicamentele deja cunoscute, sunt în dezvoltare tratamente și mai promițătoare. De exemplu, retatrutida – un medicament aflat în studii clinice – a arătat pierderi de peste 25% din greutate, ceea ce este impresionant.
Se mai testează și combinații de hormoni, cum ar fi semaglutida cu amylină, care par să aibă efecte spectaculoase. În următorii ani, e posibil să avem o gamă mai variată de opțiuni, adaptate diferitelor tipuri de pacienți.
Foto principală informativă: Depositphotos.com/ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: diabet tip 2 , medicamente de slabit , ce este Wegovy , ce este Mounjaro , Wegovy , Mounjaro , obezitate
Vizualizari: 8735
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Gelu
Acum 1 oră
Punk
Acum 2 ore
Cornel Sibianul
Acum 3 ore
Oligofrenul