Reprezentanții Primăriei Sibiu confirmă că au în vedere o nouă extindere a Școlii „Regina Maria”, după nici șase ani de la amenajarea de noi săli în podul mansardat. În acest moment se analizează mai multe propuneri de extindere a acestei unități de învățământ.
Variantele de extindere au fost formulate de conducerea școlii.
„Conducerea unității de învățământ a solicitat în luna martie 2025 amenajarea în podul existent a unor spații suplimentare sau mansardarea unui corp de clădire, precum și etajarea zonei de legătură între cele 2 corpuri ale școlii, în vederea construirii unei săli de studiu. În acest context, în vederea stabilirii măsurilor și a soluțiilor posibile, Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar a încheiat un contract de prestări servicii pentru expertizarea corpului vechi al școlii și a zonei de legătură între cele 2 corpuri. În funcție de propunerile expertizei tehnice, se va analiza oportunitatea soluțiilor prezentate”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un răspuns transmis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
În prezent, școala funcționează din nou în două schimburi. În 2019, la „Regina Maria” a fost finalizată mansardarea unui corp al școlii și crearea a încă 7 săli de clasă, 3 laboratoare, grupuri sanitare și alte spații conexe.
Citește și: Mai multe clase vor fi mutate de la Regina Maria, la Independența și Școala 1
Sursa foto: Arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2377
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Q
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Ron
Acum 9 ore
Eu
Acum 9 ore
Emil