Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
25°C

Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu: Transparența publică este esența respectului față de cetățean

Bogdan Trif,  Președintele Organizației Județene PSD Sibiu: Transparența publică este esența respectului față de cetățean

Decizia Curții Constituționale a României de ”secretizare” a declarațiilor de avere și de interese depuse de funcționarii publici și demnitarii statului ne obligă pe noi, parlamentarii, să luăm măsuri urgente.

Dincolo de comentarii și poziții pe rețelele de socializare, avem obligația de a modifica dispozițiile neconstituționale prevăzute în Legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Transparența în exercitarea funcțiilor și demnităților publice reflectă tocmai respectul față de cetățean. Fiecare parlamentar are în spate mii de voturi, mii de oameni care și-au pus încrederea în el.

Este dreptul românilor să știe ce avere, ce venituri și ce interese au cei pe care i-au ales în Parlamentul României, dar și cei numiți în funcții publice.

Transparența este un principiu de bază al oricărei democrații funcționale, pe care ți-l asumi automat în momentul în care ocupi o poziție de demnitate publică sau o funcție publică.

Nepublicarea declarațiilor de avere și de interese nu face decât să spulbere încrederea cetățenilor în toată clasa politică și în instituțiile statului și să nască suspiciuni.

Consider că prima dovadă de respect la adresa cetățenilor este transparența. La fel ca majoritatea colegilor mei din Partidul Social Democrat, eu voi continua să-mi public declarațiile de avere și de interese. Dacă nu va mai fi posibil pe site-ul Camerei Deputaților, le voi afișa pe pagina personală de facebook.

Deputat Bogdan Trif,

Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Foto: PSD Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 3 luni

(Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului licențios)

Raspunde

Emil

Acum 3 luni

Pentru jurnalistii RA "Pretentiile mari ale cocalarilor si infractorilor la demnitate si respect,, este limbaj literar, la jurnalistii fiefului mafiei si terorismului nazist este limbaj licentios.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus