Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Start BAC 2025. Ce spun liceenii: „Numai poezia să nu fie!”

Raluca Budușan
1
bac-2025-lazar-deschidere-u8vf

Zeci de absolvenți s-au adunat în această dimineață în fața Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” pentru prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba și literatura română. Colegiul este unul dintre cele opt centre de examen din județ. Îmbrăcați frumos, zâmbitori, dar vizibil emoționați, elevii au discutat ultimele variante posibile de subiecte și și-au exprimat speranțele și temerile înainte de a păși în sălile de examen.

Publicitate
Publicitate

Pe trotuarul din fața colegiului, atmosfera e încărcată de tensiune amestecată cu entuziasm. Grupuri de elevi discută între ei, mai mult ca să alunge emoțiile decât să afle ceva nou. La acest centru de examen sunt absolvenți de Lazăr și Brukenthal, porifil real și uman.

Pe partea dreaptă, venind dinspre centru, un grup de tineri, toți absolvenți ai Colegiului Lazăr, profil real, își fac curaj. „Avem emoții. Am vrea să pice Enigma Otiliei”, spun în cor. Poezia? Mai bine nu. „N-am vrea să ne pice poezia”, adaugă unul dintre ei, iar ceilalți aprobă imediat.

Start BAC 2025. Ce spun liceenii: „Numai poezia să nu fie!”

În dreptul porții mari, câțiva băieți de la Brukenthal par ceva mai serioși. Printre ei, Felix își exprimă speranțele: „N-am vrea să ne pice Iona, Moromeții și nici Riga Crypto. În afară de acestea, să fie orice.”

Publicitate

La doar câțiva metri, un grup de fete, tot de la Brukenthal, dar profil uman, așteaptă liniștite. „Avem puține emoții, dar știm că va fi bine”, spun ele. Fiecare are alte preferințe: Ion, O scrisoare pierdută, Blaga sau romanul interbelic se regăsesc pe lista de opțiuni. Într-un contrast simpatic, Miruna iese din tipar: „Eu îmi doresc să pice poezia. Eminescu!”, spune ea zâmbind, stârnind râsul prietenelor ei.

Cum se desfășoară proba

Elevii au acces în sălile de examen pe baza unui act de identitate valid. Proba a început la ora 9:00 și are o durată de trei ore. Fiecare candidat primește subiecte în funcție de profilul real sau uman, iar subiectele sunt realizate de Ministerul Educației. Telefoanele mobile, ghiozdanele și orice materiale ajutătoare sunt interzise în sala de examen. Supravegherea este asigurată atât de cadre didactice, cât și video.

Urmează o zi importantă pentru fiecare dintre acești tineri, iar pentru unii dintre ei, poate cea mai grea. Emoțiile sunt firești, dar încrederea și pregătirea își vor spune cuvântul.

În județul Sibiu s-au înscris să susțină examenul de Bacalaureat 2.355 de elevi. 

Citește și: Bacalaureat la Sibiu: 2.355 de candidați încep examenele în opt centre. „Elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale”

Start BAC 2025. Ce spun liceenii: „Numai poezia să nu fie!”

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Hermannstadt
    Hermannstadt

    „Fara poezie viața e pustiu”…replica celebra dintr-un film bun,românesc și cu actori adevărați.

    7
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate