Polițiștii sibieni anunță că, din cauza unui accident în care sunt implicate două autovehicule, traficul pe DN1, în zona Hula Bradului, este blocat total.
Actualizare 21:20 „Traficul a fost reluat pe ambele sensuri”, anunță reprezentanții Poliției.
Actualizare 20:20 Accidentul s-a produs din cauza unui șofer sibian în vârstă de 57 de ani, care se îndrepta dinspre Avrig spre Sibiu. „Din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Făgăraș”.
Șoferul sibian a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe „cu multiple traumatisme”, în mașină cu el mai aflându-se încă doi pasageri, o femeie de 52 de ani și un tânăr de 24 de ani. Femeia a fost preluată de Ambulanță, cu traumatism toracic și la mâna stângă, în timp ce tânărul a fost diagnosticat cu un traumatism la o mână și traumatism cranio-facial.
Tot la urgențe au ajuns și șoferul și pasagera, ambii de 62 de ani, din mașina care circula regulamentar. Potrivit celor de la SMURD, cei doi au traumatisme ușoare și escoriații.
La ora actualizării, traficul era încă blocat total.
Știre inițială. „DN 1, Hula Bradului, km 291 + 500 m, trafic blocat total, în urma producerii unui accident rutier în care sunt implicate două autovehicule”, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, despre un accident produs marți seara, înaintea orei 19:30.
La accident intervin și SMURD și Ambulanța. „ISU Sibiu intervine cu un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de stingere. De asemenea intervin și două ambulanțe SAJ”, arată reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5711
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Urma scapa TURMA
Acum 11 ore
Unul
Acum 11 ore
Gigi