Compania Națională de Investiții a semnat un contract în valoare de 11,7 milioane de lei, la care se adaugă TVA, pentru adaptarea proiectului și construirea unei creșe pe Calea Poplăcii din Sibiu. Proiectul este finanțat din PNRR, al cărui termen pentru ultima cerere de plată este în luna iulie 2026, iar contractul are termen de finalizare după această dată.
Compania Națională de Investiții (CNI) a semnat pe 18 iunie 2025 contractul de adaptare a proiectului și de execuție a clădirii unei asocieri condusă de MBX Business Struct SRL, conform unui anunț făcut public prin intermediul platformei de licitații publice. Din asociere mai fac parte Design Construct Imobil SRL, Emidat Portrad SRL, Struct-El Proiect SRL (toate din Bistrița-Năsăud) și, respectiv, CIM Recycling Europe 94 SRL, din București.
Oferta asocierii din Bistrița-Năsăud a fost selectată de CNI într-un timp record, având în vedere că procedura a fost lansată la finele lunii martie 2025, termenul de depunere a ofertelor a fost fixat pe 9 aprilie, iar la licitație s-au înscris nu mai puțin de nouă asocieri. Bugetul alocat inițial contractului era de 14 milioane de lei, fără TVA.
„Ne-am asumat să terminăm până în iunie. Dar va fi mai repede”
Licitația vizează servicii de proiectare, execuția lucrărilor și asistență tehnică pe durata implementării. Conform documentației de achiziție, durata contractului va fi de 50 de luni, incluzând două luni pentru proiectare, 12 luni pentru execuție și 36 de luni pentru garanția lucrărilor.
Finanțarea acestui proiect este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul căruia termenul limită de depunere a cererilor de rambursare se împlinește în iulie 2026. Există mai multe demersuri pentru prelungirea acestui termen cu 18 luni, dar – din semnalele emise până acum – Comisia Europeană nu agreează această variantă.
Prin urmare, chiar și dacă CNI ar da luna aceasta ordinul de începere, termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor tor ar depăși încadrarea în PNRR.
Reprezentanții MBX Business Struct SRL arată, însă, că din punctul lor de vedere nu ar trebui să fie nicio problemă. „Noi ne-am asumat că vom termina proiectul până în iunie 2026. Dar îl vom termina și mai repede. Vă dau un exemplu: avem o lucrare la Ocna Sibiului cu termen de zece luni, iar în două luni am ajuns la un avans de 50%. Prin urmare, dacă nu vor apărea probleme din partea altor instituții, noi vom termina mai repede”, arată Ioan Martița, administrator al MBX Business Struct SRL.
70 de locuri
Clădirea creșei de pe Calea Poplăcii din Sibiu este gândită să fie ridicată pe terenul liber aflat vizavi de sediul Jandarmeriei, adică chiar la ieșirea din oraș.
Conform proiectului tip, suprafața de teren destinată activitatilor în aer liber va fi de minimum 10mp/copil. Creșa va trebui să aibă o capacitate pentru 70 de copii. Constructia va avea regimul de înălțime parter, separată în trei nuclee funcționale: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul de copii și nucleul tehnico-gospodaresc. „Functiunea de cresa prevede urmatoarele spatii: 7 dormitoare, 4 camere de joaca, prevazute cu vestiar filtru si grupuri sanitare, un spatiu pentru luat masa, grup sanitar persoane cu dizabilitati, zona de primire, cabinet medical cu izolator, zona adminstrativa si nucleul tehnico-gospodaresc. Bucataria este prevazuta cu oficiu de primire, filtru de acces si depozitare temporara aprovizionare”, scrie în memoriul în care sunt oferite caracteristicile comune pentru acest tip de investiție.
Documentul mai stipulează că imobilul va fi prevazut atât cu panouri fotovoltaice, cât și cu panouri solare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2221
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
Adi Gliga
Acum 1 oră
Calitate nu cantitate
Acum 1 oră
Pastor Marginas
Acum 1 oră
Nemo
Acum 2 ore
Ion Iliescu