Un pacient de 52 de ani a fost salvat în urma uneia dintre cele mai dificile intervenții din chirurgia vasculară, efectuată de o echipă medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, anunță reprezentanții unității medicale pe pagina de Facebook.
Potrivit postării, la începutul lunii iunie, un pacient în vârstă de 52 de ani a fost internat de urgență în cadrul Compartimentului Chirurgie Vasculară al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, cu grad ridicat de dificultate, din sfera chirurgiei vasculare.
Operația, coordonată de medicul primar Radu Hulpuș, s-a încheiat cu succes, iar pacientul a fost externat în stare stabilă, la o săptămână după intervenție, mai scriu reprezentanții spitalului.
Echipa medicală care a realizat procedura a fost formată din dr. Radu Hulpuș în calitatea sa de coordonator, alături de dr. Irina Neaga, dr. Pavel Boldurescu și dr. Laura Podariu. Anestezist a fost medicul Ana Stănuleț.
„A fost o intervenție deosebit de dificilă, însă colaborarea eficientă în cadrul echipei și experiența acumulată în astfel de cazuri ne-au permis să obținem un rezultat favorabil pentru pacient”, a declarat dr. Radu Hulpuș, medic primar chirurgie vasculară.
Conducerea spitalului reamintește importanța consultării medicului la primele semne de boală, subliniind rolul esențial al prevenției și al intervenției timpurii în salvarea vieților.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2170
Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Adi Gliga
Acum 1 oră
Calitate nu cantitate
Acum 1 oră
Pastor Marginas
Acum 1 oră
Nemo
Acum 2 ore
Ion Iliescu