Mai multe instituții și autorități ale statului român, precum Hidroelectrica, Poliția sau ANPA, au organizat o amplă acțiune și au împărțit în weekend avertismente celor campează pe malurile Oltului în județul Sibiu, în interiorul zonei de protecție a hidrocentralelor. Cei vizați trebuie să elibereze zona, altfel riscă amenzi mari. ”Este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani”, spune șeful Hidrocentrale Sebeș.
În ultimul an, în județul Sibiu au apărut tot mai mulți pescari care campau pe malul Oltului cu lunile, în unele cazuri izolate chiar ani de zile. Unii și-au construit barăci din lemn cu diverse acareturi prin preajmă, alții au amenajat WC-uri, provocând o reală problemă de mediu.
În perioada de prohibiție, pescarii îi acuzau că încălcau legea, pescuind pe ascuns. Pentru că majoritatea se află în interiorul zonelor de protecție ale hidrocentralelor, acum au la dispoziție 30 de zile să readucă zonele verzi la stadiul inițial. Sunt vizați în special cei aflați în zona lacurilor de acumulare de la Avrig, Porumbacu sau Colun.
”Vă comunicăm prin prezenta că vă aflați în situația de a ocupa terenul public al statului aflat în administrarea SPEEH Hidroelectrica, declarat zonă de protecție, fapt interzis prin prevederile art. 49, al. 1 din Legea Apelor nr. 107/1996 actualizată 2025” se arată în notificările semnate de inginerul șef Uzina Hidrocentrale Sibiu, Radu Săliștean. Cei care au primit notificările au 30 de zile la dispoziție să elibereze complet zona sau vor fi amendați cu sume cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Ovidiu Spătari, managerul Sucursalei Hidrocentrale Sebeș, a explicat faptul că mulți pescari nu înțelegeau riscul la care se supun.
”Vorbim despre zone de protecție unde campatul este interzis prin lege și se puneau singuri în pericol. Este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani, deși noi am luat măsuri în fiecare an. Spre exemplu, accesul pe lacul de acumulare este blocat cu bariere, însă mulți găsesc modalități de a trece sau folosesc alte rute. Acum au fost notificați și peste 30 de zile vom relua controalele alături de Poliție și Jandarmerie, când se vor aplica și amenzi, dacă va fi cazul”, a declarat Ovidiu Spătari.
Problema celor campează a stârnit numeroase discuții aprinse între pescari, foarte mulți cerând intervenția Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu. Cei care campau erau acuzați că fac mizerie, că ocupă abuziv cele mai bune locuri de pescuit, sau chiar că ar bracona pe ascuns.
Directorul AJVPS Sibiu, Romeo Stoicescu, a declarat pentru Turnul Sfatului că asociația nu are nicio putere legală să-i oblige să părărească zona, însă în urma numeroaselor sesizări primite de la pescari, a dus mesajul mai departe către autoritățile abilitate.
”Legea nouă nu ne permite să-i obligăm să plece, dar este adevărat că am primit foarte multe mesaje de supărare la pescari. De multe ori, pe bună dreptate, lumea era revoltată. Sunt cazuri când și-au construit adevărate locuințe temporare, unii n-au mai plecat de acolo de ani de zile. Unii au și grădini de zarvaturi, WC-uri, nu poți să te faci stăpân pe un bun al statului român. Noi am dus mesajul mai departe și probabil că urmează amenzile, dacă nu se conformează”, a precizat Romeo Stoicescu.
La acțiunea de săptămâna trecută, în afara reprezentanților Hidroelectrica, ai Poliției și ai Jandarmeriei, a participat și inspectorul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.
”Fiecare a mers cu propria linie de competențe. Noi am verificat pescarii și legalitatea lor. Nu am descoperit abateri majore, motiv pentru care Poliția a aplicat trei avertismente”, a spus și inspectorul ANPA pe județul Sibiu, Adrian Vlascu.
Toți cei care campau în zona de protecție a hidrocentralelor au termen până în 27 iulie să elibereze spațiile, noi controale fiind în plan și amenzi de până la 10.000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: campare , rulote , acumulare , hidroelectrica , lac , Sibiu , amenzi , pescari , stiri sibiu
Vizualizari: 29257


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adi
Acum 6 ore
X
Acum 8 ore
Toto
Acum 8 ore
Un sibian
Acum 8 ore
Ina