Artiștii sibieni din grupul RaColaj anunță un proiect inedit prin care își propun să organizeze prima expoziție de colaj în mișcare din România. Inițiativa se numește Compostor, iar expoziția va avea loc în autobuzele Tursib și este programată să se desfășoare la final de august – început de septembrie.
Artiștii propun montarea a peste peste 200 de colaje spectaculoase în 75 de autobuze ale Tursib.
„Suntem în etapa de pregătire, planul este să dăm drumul proiectului la finalul lunii august – începutul lunii septembrie. Vor fi colaje în 75 de autobuze Tursib, pe toate liniile, pentru toate categoriile de vârstă.
Le vom lăsa câteva săptămâni, cu posibilitatea de extindere. Ambiția noastră este să facem accesibil tot ce înseamnă arta contemporană, să facem accesibil tot ce înseamnă colaj, într-un spațiu neconvențional accesibil tuturor vârstelor”, a spus Aura, membră a grupului RaColaj pentru Turnul Sfatului.
Colaje cu teme diverse
Colajele nu au o anume temă, dar vor surprinde diverse trăiri pe care cei care le creează vor să le transmită.
„Nu există o temă anume, vor fi teme diverse, depinde fiecare membru ce vrea sa transmită, vor fi colaje care vor stârni amuzant și vor avea conexiuni bizare sau amuzante, unele te vor pune pe gânduri, altele te vor îndemna la reflexie”, a mai detaliat Aura.
Grupul artiștilor RaColaj a fost creat în anul 2019 și este format din aproximativ zece persoane, cu vârste cuprinse între 10 și 50 de ani.
Activitatea RaColaj, dar și stadiul proiectului Compostor pot fi urmărite pe pagina de facebook RaColaj.
Partenerii de bază pentru proiect sunt Tursib, Asociația CreativAct și Tello Mobile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
Autoproclamatii artisti ar face bine sā punā naibii osu’ la muncā. sā mai taie din atitudinile steril-suficiente crezând Imberb cā mâzglālitul prin toalete de halte CFR si usi de centrale termice abandonate din cartiere proletare pune ceva pe masā.
La mun-cā! Arta este pentru pensionari iesiti la pensie la limita de vârstā . Pentru cei apti de muncā, betoniera si cuptorul de panificatie in schimbul de noapte. -
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.











Lasă un răspuns