Muzeul Național Brukenthal informează că vineri, 1 august, a avut loc o întâlnire importantă între Raluca Teodorescu manager interimar, respectiv Anamaria Păpureanu, muzeograf și expert în domeniul Istoriei Farmaciei în cadrul Muzeului Național Brukenthal și Dr. Marisa Luisa Vázquez de Ágredos Pascual, directoarea Asociației Aromas Itinerarium Salutis (AIS), profesor în cadrul Departamentului de Istoria Artei de la Universitat de València. Discuțiile s-au concentrat asupra posibilității includerii Muzeului de Istorie a Farmaciei în Ruta Europeană a Farmaciilor Istorice și Grădinilor Medicinale – inițiativă recunoscută ca Rută Culturală a Consiliului Europei.
„Această rută promovează patrimoniul cultural european tangibil și intangibil legat de istoria farmaciei, contribuind la consolidarea identității culturale europene și la valorizarea unor instituții de referință în domeniul științei și sănătății.
Asociația Aromas Itinerarium Salutis (AIS), organizație non-profit care coordonează această rută, are ca obiectiv principal conservarea și promovarea tradițiilor farmaceutice istorice europene, incluzând farmacii vechi, grădini de plante medicinale, arhive, colecții și practici medicale tradiționale.
Propunerea de includere a Muzeului de Istorie a Farmaciei în această rețea culturală de prestigiu reprezintă o recunoaștere a valorii patrimoniului său istoric și științific, consolidând rolul muzeului în circuitul cultural și turistic european”, trasmit reprezentanții muzeului într-o postare publicată pe pagina de facebook.
Următorii pași vizează completarea documentației necesare și stabilirea unui calendar comun pentru integrarea muzeului în rețeaua Rutei Europene, deschizând astfel noi oportunități de cooperare internațională, cercetare și promovare culturală.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1049
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Fost elev
Acum 3 ore
Adrian
Acum 3 ore
@Aci Dutu
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 3 ore
Barosanu