Fost secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, Marius Zinca este noul inspector general ajunct al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, fiind numit la conducerea regionalei de la Sibiu.
Marius Zinca (53 de ani) a preluat conducerea Direcție Regionale Antifraudă Fiscală Sibiu în urmă cu aproximativ două săptămâni, înlocuindu-l astfel pe Dan Pușdercă, brașoveanul care a condus instituția într-un cvasianonimat de la înființarea acesteia, în 2013. Instituția cu sediul regional în clădirea Vămii de pe strada Alba Iulia din Sibiu are în responsabilitate activitatea antifraudă fiscală din județele din centrul țării, pornind de la Sibiu, Brașov, Alba, Mureș, Covasna și Harghita.
Jurist prin formare, Marius Zinca practic a revenit în cadrul Antifraudei sibiene. „Eu eram titular la Sibiu și înainte, dar am fost detașat o perioadă. Prin urmare, cunosc o bună parte din echipa de la Sibiu, am încredere în ea, am și făcut numiri de șefi de serviciu prin prisma acestui fapt. Eu mi-aș dori să auziți cât mai multe fapte bune dinspre instituția noastră în perioada următoare. Obiectivele mele sunt aceleași cu ale Direcției Generale Antifraudă în România”, a declarat Marius Zinca pentru cititorii Turnul Sfatului.
Într-o perioadă în care guvernanții promit stoparea risipei banilor publici, în paralel cu o mai puternică activitate de reducere a evaziunii fiscale, Marius Zinca spune că instituția a cărei conducere a preluat-o are la îndemână informațiile de la care să înceapă. „ANAF-ul este digitalizat în proporție de 60 – 70%, deci avem o grămadă de informații pe baza cărora să fie făcute analizele de risc. Iar pornind de la aceste analize de risc vor fi efectuate și controalele, niciun control nu va fi demarat fără o astfel de analiză. Da, dacă e cazul nu vor fi ocolite nici chioșcurile, însă marea evaziune este cea pe care o urmărim”, mai declară Marius Zinca.
Legături cu Sibiul
De loc din Alba Iulia, Marius Zinca este căsătorit cu o sibiancă, consilier superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice. Potrivit celei mai recente declarații de avere depusă de acesta, împreună cu soția dețin mai multe proprietăți în Sibiu, Rășinari și Daia.
Licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității Oradea în 2000, Marius Zinca are și un master în Marketing, audit și expertiză contabilă, în urma dizertației susținută în 2005 la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. A lucrat în zona privată până în octombrie 2001, când a devenit auditor principal și, mai apoi, inspector și auditor superior în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Alba, potrivit datelor din CV-ul său.
Din 2009 a lucrat în cadrul Finanțelor Publice din același județ, preluând conducerea Administrației Finanțelor Publice Alba din 2011. De atunci, a condus și Direcția Vamală Alba, iar cu susținerea liberalilor a fost și subprefect al județului Alba (2016 - 2017). Din martie 2020 a început să lucreze în diferite alte structuri centrale ale Ministerului Finanțelor Publice.
O instituție „ștearsă”
În cei aproximativ 12 ani de la înființare, Direcția Regională Antifraudă Sibiu s-a evidențiat mai degrabă prin lipsa de comunicare a vreunor rezultate. A fost condusă de la bun început de Dan Pușderncă, care – cu susținerea social-democraților – a fost mutat la regionala de la Sibiu sub semnătura lui Victor Ponta.
De-a lungul timpului, Turnul Sfatului a relatat cum, de fapt, sub conducerea lui Dan Pușdercă, Rergionala Antifraudei Fiscale de la Sibiu a contraperformat în ceea ce privește combaterea marii evaziuni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4148
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
Cartea ne face bine..
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Adrian
Acum 5 ore
Newman