Vineri,
15.08.2025
Partial Noros
Acum
32°C

Aglomerație pe șosele: Transfăgărășan, Valea Oltului, DN1 Sibiu-Brașov. Poliția: cauza principală este afluxul crescut de turiști

Aglomerație pe șosele: Transfăgărășan, Valea Oltului, DN1 Sibiu-Brașov. Poliția: cauza principală este afluxul crescut de turiști
Foto: Poliția Sibiu

Se înregistrează valori ridicate de trafic pe șosele din județul Sibiu, vineri, la începutul minivacanței de Sf. Maria, anunță Isabela Brad, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu. 

„Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu informează conducătorii auto cu privire la intensificarea valorilor de trafic, în perioada 15 - 17 august, pe mai multe artere rutiere importante din județ, cauza principală fiind afluxul crescut de turiști, specific sezonului estival, turiști care aleg aceste trasee pentru recreere, excursii montane și deplasări către destinații de vacanță, sau pentru revenirea spre casă”, transmite sursa citată. 

Zonele cele mai afectate de aglomerație, la acest moment, sunt DN 7C – Transfăgărășan, DN 7 – Valea Oltului și DN 1 – tronsonul Sibiu-Brașov.

Foto: Poliția Sibiu

Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în teren și semnalele acestora, să adopte un comportament preventiv la volan, evitând manevrele riscante, schimbările bruște de bandă sau depășirile neregulamentare, și să păstreze o distanță de siguranță suficientă față de vehiculul din față, pentru a preveni coliziunile.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum, trafic și vizibilitate și să fie evitate opririle sau staționările neregulamentare pe marginea carosabilului, mai ales în zonele montane sau pe segmentele de drum cu o singură bandă pe sens, unde acestea pot bloca circulația.

De asemenea, polițiltii recomandă participanșilor la trafic ca înainte de plecare să se asigure că rezervorul conține suficient combustibil, să aibă apă potabilă și o trusă de prim ajutor complet echipată, mai ales dacă intenționează să tranziteze zone izolate sau montane.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus