România a scris istorie aseară la Stuttgart, unde, după trei zile de competiție cu 1250 de sportivi din 73 de țări, a cucerit pentru prima dată German Open Championships (GOC) – cel mai prestigios concurs de dans sportiv din lume, supranumit „Everestul dansului”.
Perechea Rareș Cojoc și Andreea Matei, multipli campioni naționali, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Performanța lor a impus Federației Internaționale de Dans decizia ca în 2025 Campionatul Mondial să se desfășoare pentru prima dată în România, la Sibiu, între 30 octombrie și 1 noiembrie.
Cei doi sportivi domină clasamentul mondial de doi ani, iar în 2025 și-au trecut în palmares două Grand Slam-uri – unul la Wuxi, China, și acum Stuttgart. De asemenea, sunt vicecampioni la Jocurile Mondiale de la Chengdu, unde au adus prima medalie României la acest nivel.
„Sunt copii minunați. Și-au sacrificat tinerețea muncind 8-10 ore pe zi pentru un rezultat unic în istoria României. Azi trăiesc o bucurie la intensitate maximă”, a declarat Liviu Cojoc, tatăl sportivului.
Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex și șeful galeriei României la Stuttgart, a anunțat că firma pe care o conduce va fi partener al Campionatului Mondial de la Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4645


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Mesterul dupe net
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 9 ore
Asdfasdf