Un bun început de călătorie pentru cei care vizitează Transilvania - Muzeul Bisericii Evanghelice din Sibiu

La Casa Teutsch, Muzeul Bisericii Evanghelice din România își deschide ușile către o cultură și istorie bogată – cu bune și cu rele: cea a sașilor transilvăneni. Înființat în 2007, când Sibiul era desemnat Capitală Culturală Europeană, iar România adera la Uniunea Europeană, muzeul a fost inaugurat la inițiativa episcopului dr. Christoph Klein. Astăzi, moștenirea sașilor este transmisă vizitatorilor muzeului în ghidaje vii și entuziaste de către Gerhild Rudolf, directoarea Casei Teutsch.

Am decis să vizitez acest muzeu din două motive: în primul rând, pentru că nu am găsit un articol dedicat acestei instituții, nici măcar în presa locală; iar în al doilea rând, pentru că din acest an va putea fi vizitat de elevii din Sibiu în cadrul programului „Școala la muzeu” – poate una dintre cele mai inspirate inițiative locale. Adăugător, trebuie să menționez că am vizitat muzeul în ajunul Nopții Muzeelor din acest an și am fost impresionat de bogăția care mi s-a părut atunci că stă prea „ascunsă”.

Opt încăperi, o mulțime de povești

Muzeul Bisericii Evanghelice face parte dintr-un complex cultural mai amplu, care astăzi se numește Casa Teutsch. Include o arhivă, o bibliotecă, o sală multifuncțională pentru evenimente și expoziții, precum și Biserica ev. „Sf. Ioan”. Casa Teutsch mai găzduieşte o librărie-cafenea, specializată pe cărţi în limba germană și Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu.

Muzeul este un „mix foarte reușit” de istorie, etnografie, artă sacră și politică. Reușește să ofere ceva interesant pentru fiecare vizitator, de la copii sașilor reveniți din Germania sau turiști internaționali. Deși nu este extrem de vizibil, devine din ce în ce mai mult un punct de atracție, primind vizitatori chiar și din Brazilia, Cuba sau Coreea.

Muzeul este organizat în opt încăperi tematice. În fiecare dintre ele, Gerhild Rudolf are o grămadă de lucruri de povestit. Așa că trebuie să vă luați timp pentru un tur bine documentat: aveți multe de ascultat, dar și de citit pe panourile de sub fiecare exponat.

„Călătoria” începe în sala originii și sosirii sașilor pe teritoriul actual al Românei. Este o sală puțin mai întunecoasă, unde afli de unde, când și de ce au venit germanii în Transilvania.

„Aici la început impresionează mai ales harta pentru că e o hartă dublă. Arată și frontierele de azi, dar arată și situația în secolul al XII-lea când regele maghiar a chemat coloniștii germani să vină în Transilvania pentru a construi sate și pentru a apăra granițele (...) Important este că ei nu au cucerit ceva, ci au fost chemați”, punctează Rudolf, explicând că latinescul „hospites” înseamnă oaspeți.

Un text inedit este inscripționat aici, în limba olandeză, care face trimitere la un cântec despre migrația spre est: „Spre est vrem să călărim, că acolo iarba e verde și viața e mai bună”.

Tot aici găsim o copie a drepturilor coloniștilor, fixate în scris de regele Andrei al II-lea în anul 1224, precum și o copie după exemplarul lui Carol Robert de Anjou din 1317 (originalul fiind în arhivele statului din Sibiu), care atestă aceste privilegii. Tot aici se găsește și o copie a scrisorii Papei Celestin al III-lea, care menționează pentru prima dată Sibiul în scris în 1191, sub numele de protopopiat.

Sala bisericilor fortificate și Evul Mediu

Mai departe ni se afișează o impunătoare hartă în care sunt ilustrate bisericile fortificate din Transilvania. „Nu există nicăieri în lume atâtea biserici fortificate ca aici, construite de săteni în decursul a aproximativ 300 de ani de pericol otoman. Fiecare sat avea o fortificație adaptată reliefului, iar unele biserici, precum cea din Prejmer, includeau chiar camere de locuit pentru familii, oferind refugiu pe termen lung. Dintre cele peste 200 de fortificații inițiale, mai există circa 160, două treimi fiind în stare bună, multe fiind salvate prin proiecte europene, în ciuda depopulării satelor săsești”, explică ghidul nostru.

Sala reformei luterane

Reforma luterană, adusă în Transilvania de Johannes Honterus, a marcat o perioadă de schimbări profunde și a însemnat o autonomie bisericească sporită. Honterus, care a studiat în Viena, Cracovia și Brașov, a publicat cărți într-o tipografie proprie și a fondat o bibliotecă și un sistem școlar reformat. Gerhild Rudolf ne arată cărți tipărite în anii 1500. Printre ele, o Biblie în limba germană din perioada lui Luther și o culegere de predici din 1580, precum și o fantastică tipăritură a Noului Testament în greacă, realizată de Honterus.

Tot aici, pentru că văd expusă haina preoțească, Gerhild Rudolf ține să precizeze și că Biserica Evanghelică Luterană din România are preoți femei începând cu anul 1999, având în prezent peste zece slujitoare.

Viața în comunitate

Urmează o încăpere care ilustrează viața sașilor, de la botez până la înmormântare. Aceasta era strict reglementată de tradiții și obiceiuri. Portul festiv de biserică, purtat exclusiv duminica la slujbă, era un element distinctiv, indicând localitatea și vârsta persoanei. Un exponat important este o cristelniță foarte veche, datând din jurul anului 1400, adusă din Daia.

„Din păcate, portul tradițional a devenit mai mult un element folcloric, este rar purtat azi în comunități”, spune ghidul. Câteva instrumente muzicale și elemente de orgă găsim tot acolo, iar Gerhild Rudolf precizează despre importanța muzicii bisericești, dar și despre cunoscutele deja „vecinătăți”, asociații unde fiecare membru era responsabil pentru colectiv, nu doar pentru sine, și care se ajutau reciproc, dar impuneau și amenzi pentru neparticipare.

Evident, exponatul care domină această sală este un altar din Mercheașa, Țara Bârsei. Rudolf spune că acesta a fost salvat de la furturile care aveau loc în anii de după revoluție.

Sala bisericii și a școlii

Educația avea o importanță mare pentru sași. De acest lucru m-am convins și atunci când am descoperit o adevărată comoară, salvată de un sas – colecția de manuale vechi, salvată și îngrijită de Friedrich Philippi.

Fiecare sat avea o școală primară, iar orașele - licee. Vedem aici o masă de studiu, o bibliotecă asemănătoare cu cele pe care le dețineau preoții, o uniformă școlară etc. „După Al Doilea Război Mondial, când studiile în Germania au devenit dificile, a fost înființat un Institut Teologic Protestant la Cluj, a cărui ramură germană s-a mutat la Sibiu în 1955, funcționând azi ca parte a Universității Lucian Blaga. Un preot colecționar de artă populară a îndrumat oamenii să-și păstreze mobila veche, pictată, iar Emil Sigerus a militat pentru păstrarea artei autohtone”, ne povestește directoarea Casei Teutsch.

Sala Tezaur sau Artă Sacră

Ajungem și în sala cu cele mai vechi exponate. Sunt obiecte de o valoare excepțională, inclusiv potire de argint și aurit din secolul al XV-lea, unele încă folosite în comunitățile active, altele provenind din localități depopulate. „Cel mai vechi obiect al muzeului este o cruce procesională din secolul al XIII-lea, descoperită la Cisnădie, un exponat de mare valoare istorică”, ne prezintă cu mândrie Gerhild Rudolf.

În acest, sens, ghidul nostru precizează că sala beneficiază de măsuri stricte de securitate. Un element deosebit este și acoperământul de cristelniță brodat de regina Elisabeta a României în 1903.

Cronologia ultimilor 300 de ani

Cea mai amplă și complexă încăpere, acoperă și cea mai tumultoasă perioadă din istoria sașilor transilvăneni.

„Foarte important de menționat este libertatea religioasă care în Transilvania a existat deja destul de devreme (...) Avem o scrisoare a Mariei Tereza aici, ca exponat, fotografii cu situația din epoca respectivă, o casetă militară - copiii când vin zic că aici e un cufăr de pirați”.

Bineînțeles, un colț este dedicat fostului guvernator Samuel von Brukenthal, fiind expus și testamentul acestuia, care are 14 pagini.

Sunt prezentate personalități notabile, precum episcopul Georg Daniel Teutsch, autorul „Istoriei Sașilor”, și fiul său, Friedrich Teutsch, cel după care este numit centrul cultural în care ne aflăm. Printre personalitățile scoase în evidență îl remarcăm pe Stephan Ludwig Roth, preot și politician din Mediaș, iubit de români pentru pledoaria sa în favoarea recunoașterii tuturor limbilor din Transilvania, și Carl Wolff, care a contribuit enorm la dezvoltarea Sibiului în secolul al XIX-lea, construind uzina electrică de la Sadu, Baia Populară, Hotelul Împăratul Romanilor și linia de tramvai.

Secțiunea acoperă și cele două războaie mondiale, cu ideile naziste care au pătruns în România și în rândul enoriașilor, dar și momentul tragic al deportării a 70.000 de germani, dintre care 30.000 de sași transilvăneni, la muncă forțată în Uniunea Sovietică în ianuarie 1945. „Mai complicat a fost în al doilea război mondial, când ideile naziste din Germania au pătruns și în România, care a fost la început aliatul Germaniei. Episcopul Glondys era împotriva nazismului, dar a fost înlocuit cu altul, cu Wilhelm Staedel, care a fost un nazist înflăcărat, iar enoriașii împărțiți în unii care erau adepți și alții nu. Aici e prezentată istoria din ambele puncte”, explică Rudolf.

Perioada comunistă, cu restricțiile sale, dar și rezistența bisericii, este de asemenea expusă. Un eveniment crucial este emigrarea masivă a sașilor în Germania, începută cu un acord în 1978 cu autoritățile comuniste pentru 10.000 de persoane anual și accelerată după 1989 - „când s-au deschis granițele mulți erau deja cu bagajele făcute” - reducând numărul membrilor bisericii la doar 10.000 în prezent.

„Dar biserica totuși a rezistat. Acum totul e mai liber, mai bine și relațiile dintre cu cei plecați și cei rămași s-au îmbunătățit în ultima vreme. La început era un fel de ceartă: De ce ați plecat și ne-ați lăsat pe noi aici să fim așa puțini? Ceilalți din Germania ziceau: Ce mai stați în România? Veniți toți în Germania. Între timp, lumea se înțelege bine, organizăm Întâlnirea sașilor, iar anul trecut au fost 10.000 de persoane prezente. Putem circula mai bine, comunicarea este mai bună. Pe moment, suntem foarte mulțumiți că este cum este”, conchide Gerhild Rudolf.

Cine este Gerhild Rudolf

Gerhild Rudolf conduce Casa Teutsch din anul 2012. Spune că provine dintr-o familie cu rădăcini adânci în Transilvania, linia familială ajungând până la Honterus.

A absolvit Liceul Honterus din Brașov, apoi a studiat filologie germană și engleză la Sibiu. Timp de 15 ani, a activat ca redactor al revistei bisericii, înainte de a aplica pentru postul de directoare la centrul cultural.

„Odată cu plecarea sașilor în Germania - au plecat și vecinii, și fratele, și preoții din jur - îmi era teamă că o să se prăbușească învățământul în limba germană. Am patru copii. Voiam ca ei să învețe la o școală cu predare în limba germană și m-am gândit că ar fi timpul să plecăm. În timpul revoluției aveam 26 de ani, deci credeam că aici se termină totul și trebuie să plecăm, dar soțul a fost de părere că locul nostru este aici”, ne povestește Rudolf atunci când am întrebat-o despre cum a luat decizia de a rămâne în România.

Am rugat-o să ne spună câteva momente memorabile pe care le-a trăit de când întâmpină vizitatorii la muzeu. Își amintește de un om în vârstă din America, aflat în ultima sa vizită în Transilvania. „Când a intrat în muzeu a zis: A, în sala asta a fost dormitorul băieților. Aici am dormit când am fost mic copil și orfan. A fost foarte impresionant pentru mine”. „Sau a fost un strănepot al episcopului Georg Daniel Teutsc în muzeu în vizită și când se apropia de statuia episcopului parcă erau gemeni, dacă îi priveai - același profil, același nas. Iarăși, foarte impresionant”.

Accesul la muzeu

16 lei pentru un bilet costă intrarea la muzeu, 10 lei pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru copii.

Curtea interioară liniștită și cafeneaua Librăriei Erasmus, unde vizitatorii pot bea o cafea sau o limonadă, sau mânca o înghețată, și un teren de joacă pentru copii sunt facilitățile complementare. „Este interesant că unii vizitatori ai cafenelei descoperă muzeul abia după ani de zile”, punctează Gerhild Rudolf.

Încă un aspect important, pe care ghidul nostru ține să ni-l spună înainte de a ne despărți, este faptul că este e singurul muzeu din Sibiu deschis lunea.

Gerhild Rudolf: „Pentru cei care vizitează Transilvania, Muzeul Bisericii Evanghelice din Sibiu este un bun început de călătorie sau un bun sfârșit de călătorie, ca să facă puțin o trecere în revistă a ceea ce au văzut”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi