AUR, SOS și POT sunt partide cu discurs extremist, afirmă Raluca Turcan (PNL). Aceasta crede că instituțiile statului „trebuie să-și facă treaba, dacă există încălcări ale legislației”.
Într-o conferință de presă, organizată vineri la Sibiu, deputatul Raluca Turcan a vorbit despre importanța aderării României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), care ar urma să se întâmple anul viitor. Aceasta a legat succesul aderării la organizație de măsurile pe care le ia Guvernul Bolojan și a făcut apel la partidele din coaliție să „lase orgoliile la o parte” atunci când e vorba de interesul public.
„De la Sibiu fac și un apel către liderii coaliției, de a lăsa orgoliile și certurile la o parte și într-un spirit și acțiune solidare să reușim să facem tot ceea ce oamenii așteaptă de la noi pentru a stabiliza economic România”, a declarat Turcan.
Ea spune că „unele partide se comportă de parcă mâine ar fi alegeri și sunt într-o căutare permanentă de voturi”. „Orice dispută într-o coaliție de guvernare care are o misiune extrem de dificilă nu va fi profitabilă niciuneia dintre partidele care generează astfel de dispute, ci vor profita extremiștii și cei care în momentul de față se situează într-o politică și într-un discurs antisistem în România. Deci asta este realitatea și mă aștept ca la masa negocierilor liderilor acestei coaliții să se înțeleagă că România nu are o perioadă electorală înainte. Dacă au pusee populiste le recomand să se uite la votul pe care l-au primit anul trecut și să înțeleagă că atunci când liderii de guvernare care trebuie să guverneze se ceartă, cei care profită sunt extremiștii”, a comentat deputatul PNL.
Întâmplător sau nu, recent, fostul lider PNL și candidat la președinția României, Crin Antonescu, a comentat situația politică actuală, criticând discursul public axat pe eliminarea AUR din ecuația electorală. El consideră că, atâta timp cât partidul lui George Simion nu este declarat ilegal, acesta trebuie tratat ca o opțiune politică legitimă, cu drepturi egale față de celelalte formațiuni. „N-am nicio simpatie, sincer să fiu, pentru AUR. Sunt acolo persoane pe care le apreciez, dar partidul în sine nu e genul meu. Dar ar trebui să ne hotărâm o dată, să spunem că atâta vreme cât un partid este extremist, el trebuie dovedit în justiție ca atare, condamnat și scos în afara legii. Un partid care nu e în afara legii, care are în spate milioane de voturi și este în Parlamentul României, este un partid de care trebuie să ții cont și care are drepturi egale cu celelalte”, a declarat Antonescu, la HAI România, citat de Cluj24.ro.
Întrebată dacă atunci când a vorbit despre „extremiști” s-a referit la AUR și cum comentează declarațiile fostului ei șef de partid, Raluca Turcan a ținut să facă o distincție între „calificativul politic” și „demersul juridic”, pentru că „de multe ori se creează percepția că (politicienii) se pot substitui instituțiilor statului”.
„Pe acest subiect eu cred următorul lucru: în mod evident, AUR, SOS și POT au discurs extremist. Lucrul acesta este vizibil, este propagat în societate, seamănă ură, clivaje sociale și practic dezbină societatea. Este limpede pentru toată lumea. Au un discurs bazat pe ură”, a adăugat Turcan.
Deputatul PNL atrage atenția că decizia cu privire la declararea unui partid ca fiind extremist este o atribuție a justiției.
„În același timp, dacă există încălcări ale legii, instituțiile statului să-și facă datoria. Nu vreau, ca om politic, să mă substitui unor instituții ale statului și să încep să fac justiție la televizor sau în conferințele de presă. Dacă există încălcări ale legii pentru a fi scoase în afara legii, atunci toate instituțiile statului român trebuie să funcționeze”, a punctat Raluca Turcan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: partide extremiste , Raluca Turcan
Vizualizari: 187
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ogarul visiniu
Acum 1 oră
A
Acum 1 oră
Adevarul e relativ pentru ciuma galbena
Acum 2 ore
Menumorut von Neanderthal
Acum 2 ore
Mirabela holisitc awarness